Închide

(P) Președintele PMP Cluj, Vasile Cristian Lungu: “America rămâne de departe un model”

Politica by Actual de Cluj - mai 18, 2018 0 139

Vasile Cristian Lungu, președintele PMP Cluj a participat, în calitate de invitat, la cea de-a doua delegație a Parteneriatului Transatlantic Under 40 (TU-40). În cadrul întâlnirilor din zilele 7-9 Mai, la Washington D.C. s-a discutat despre problemele pe care globalizarea le ridică pentru parteneri economici ca: SUA, Uniunea Europeană și România.

Marți și miercuri au fost cele mai încărcate zile cu vizite programate atât la Congresul SUA cât și la Departamentul de Stat. Printre congresmenii cu care senatorul Cristian Lungu s-a întâlnit sunt: Paul Anthony Gosar (R-AZ), un apropiat al administrației prezidențiale Trump și lider al grupului politic Freedom Caucus, William Ballard Hurd (R-TX), fost ofițer CIA și specialist pe probleme de securitate în Europa de Est, Trey Hollingsworth (R-IN), Brendan Francis Boyle (D-PA) și senatorul Paul Strauss (DC).

Senatorul Vasile-Cristian Lungu a luat parte la Transatlantic Network Session, conferință organizată de Parlamentul European în colaborare cu Congresul Statelor Unite, în urma căreia a afirmat: “America rămâne de departe un model și am convingerea că parteneriatul României cu Statele Unite este una dintre cele mai importante reușite ale decidenților noștri politici după prăbușirea comunismului”.

Președintele PMP a reușit să îl întâlnească pe congresmanul Brendan Francis Boyle, membru al Camerei Reprezentanților Statelor Unite, reprezentând al 13-lea district al Congresului, din Pennsylvania, locul unde locuiesc peste 114.000 de români. Discuția celor doi s-a concentrate pe problemele numeroasei comunități de români din districtul său și soluțiile care pot duce la îmbunătățirea calității vieții compatrioților de peste ocean.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirilor au reprezentat în special Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) și Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite, dar și impactul asupra economiei şi a mediului de afaceri românesc.

Astăzi, economia Transatlantică este cea mai mare și mai prosperă din lume, reprezentând 35% din Gross Domestic Product (GDP) în ceea ce privește puterea de cumpărare. Ca o sursă principală pentru investițiile străine, Statele Unite ale Americirii și Europa susțin economia transatlantică prin investiții comune.” a afirmat senatorul Vasile Cristian Lungu. (P)

Sursa foto: https://www.facebook.com/vasilecristianlungu/

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare