Închide

Ordonanța care va regla prețul imobiliarelor din Cluj-Napoca

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - mai 06, 2025 2 4445

O Ordonanță de Urgență, nr 31 privind unele măsuri pentru simplificare procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor, publicată în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie, va regla situația emiterii întârziată a actelor de urbanism în Cluj-Napoca. Așa cum Actualdecluj.ro a relatat în reperate rânduri, Primăria Cluj-Napoca încurcă, prin diverse tertipuri juridice, avizarea documentațiilor de urbanism și emiterea autorizațiilor de construire. Prin OUG amintită, dacă Direcția de Urbanism și arhitectul-șef nu își vor face treba, proiectele vor fi avizate tacit.

Plimbatul dosarelor cu pos-it pe ele sau uitatul dosarelor prin birouri nu va mai fi de actualitate în Cluj-Napoca. Sau cel puțin asta spune un nou actul normativ amintit. Această OUG va aduce scăderea termenelor de emitere a actelor deoarece impune termene fixe, sub sancțiunea avizării tacite.

Ordonanța amintită a fost publicată în Monitorul Oficial în 30 aprilie. Aceasta modifică Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Spre exemplu, potrivit actului normativ, autoritățile locale au obligația să introducă pe ordinea de zi a ședințelor Comisiei de Urbanism în termen de 30 de zile de la depunerea la registratura instituției în cazul în care este completă. Dacă nu este, beneficiarul trebuie notificat și are termen 60 de zile să se conformeze și să o completeze. După primirea documentației revizuite și completate, autotitatea are obligația să elibereze avizul în termen de 15 zile (sau să respingă cu justificare temeinică). „În situația neemiterii solicitărilor de clarificare, modificare sau completare potrivit prevederilor alin. (13) sau a avizelor cu sau fără condiții sau a adresei de respingere în termenele prevăzute la alin. (10) și (15), documentația depusă de către beneficiarul lucrării se consideră completă și corectă iar avizele se consideră acordate tacit. Avizele eliberate după invocarea acordării tacite de către beneficiar nu produc efecte juridice”, se arată în OUG 31/2025 privind unele măsuri pentru simplificare procedurilor în domeniul urbanismului și construcțiilor și accelerarea investițiilor. 

OUG 31/30 aprilie 2025 impune și termene clare în ceea ce privește celelalte avize emise de instituțiile de mediu, Comisia Zonală de Monumente sau Inspectoratul pentru situații de urgență.

Actual normativ impune și sancțiuni pentru autoritățile care nu respectă termenele de eliberare a avizelor și actelor. Amenzile sunt între 3000 și 10.000 de lei.

Ordonanța este menită să urgenteze acordarea de avize mai ales în contextul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență dar se potrivește mănușă și pentru activitatea de la nivelul Primăriei Cluj.

Actual de Cluj a relatat de nenumărate ori că atât proiectanții cât și clujenii sunt nemulțumiți de activitatea de la nivelul Direcției de Urbanism a Primăriei.

Față de mandatul Apostu, când și așa autorizațiile de construire se dădeau selectiv și marii dezvoltatori preferau să ocolească Clujul și să investească în comunele limitrofe unde procesul era mult mai facil, în prezent, Primăria a ajuns să elibereze și mai puține autorizații de construire. Procesul e anevoios, durează cu mult peste temenele legale atât din lipsă de funcționați cât și din pricina modului în care este organizată activitatea la nivelul Direcției de Urbanism.

Pentru ca problemele de trafic să se calmeze, dar și ca municipiul Cluj-Napoca să nu mai piardă populație singura soluție reală, susținea recent arhitectul-șef al județului, Claudiu Salanță, este urbanizarea terenurilor din intravilan. Asta înseamnă, ceea ce au mai spus și alți arhitecți și urbaniști în decursul anilor, o eficientizare a activității de avizare și autorizare a proiectelor de urbanism la nivelul Primăriei. Din timpul interimatului de primar al actualului deputat Radu Moisin, după arestarea primarului Sorin Apostu, juridicul a primit mână liberă să încalece Direcția de Urbanism, ca să contracareze eventualele situații similare care s-ar putea repeta (condiționarea eliberării certificatelor de urbanism și autorizațiilor). Mai ales că toți șefii din Direcția de Urbanism au dat cu subsemnatul la DNA, de au ajuns nici la telefon să nu mai vorbească. După ce Emil Boc nu a mai fost premier și s-a reîntors în fruntea orașului, până și șefii din Primărie au așteptat ca sistemul să se schimbe, jigniți că juridicul le încalcă specialitatea. Însă, nimic nu s-a schimbat și lucrurile s-au încetățenit și mai bine. În loc ca juridicul să dea avizul de legalitate pentru partea de urbanism, înainte ca primarul să semneze actele, în Primăria Cluj se petrece invers. În biroul arhitectului-șef al muncipiului, Daniel Pop, lucrează o funcționară de la Serviciul Juridic care se ocupă de cele descrise mai sus, aceasta nefiind subordonată Direcției de Urbanism, nici arhitectului-șef. Iar acest mod de a face urbanism întârzie și mai mult procesul de eliberare a actelor. Amintim că arhitectul-șef este fiul unui fost funcționat din Primăria Cluj, veteran în Serviciu de Investiții, acum pensionat și a picat primul examen organizat pentru ocuparea funcției de arhitect-șef al municipiului, concurând singur pentru acest post, în 2017. Ulterior, a luat concursul, însă cu o notă mediocră. Pe parcurs, Daniel Pop a demonstrat că nu are nici un fel de abilități să gestioneze procesul de autorizare în așa fel încât să scadă termenul actual la care se eliberează autorizațiile de construire la nivelul Primăria Cluj. Și doar s-a adaptat sistemului juridic de a face urbanism.

Proiectanții au ajuns să facă și miștouri cu privire la faptul că nici la avizare, nici la autorizare, Primăria Cluj nu respectă termene de eliberare a actelor, cei care au curajul să își asume public acest lucru. Pentru că, se cunoaște practica de la nivelul Comisiei de Urbanism sau a Direcție de Urbanism de a-i întârzia și mai mult pe cei care se grăbesc cu critica. Nici măcar Primăria nu recunoaște public care e termenul mediu de eliberare a actelor la nivelul instituției, arătând că nu ar avea atribuții în acest sens. Mai mult, din pricina juridicului, sistemul online la urbanism (sistem pe care Consiliul Județean îl încurajează în cadrul unui proiect-pilot de ghișeu unic) nici măcar nu mai este încurajat.

Cu atât mai important este urbanismul eficient în Cluj-Napoca, mai ales că urbaniștii și specialiștii din oraș au arătat că traficul, prețurile ridicate la imobiliare sau faptul că orașul pierde populație sunt direct corelate cu felul în care șefii orașului și ceilalți angajați ai Primăriei înțeleg și aplică cu adevărat un urbanism pentru creșterea calității vieții clujenilor.

Mai multe detalii – Primăria Cluj, arătată cu degetul! Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, despre situația imobiliară din Cluj:” Cu cât prețurile sunt păstrate sus, cu atât vor fi mai mari problemele de trafic”

Sau – Sociolog clujean: Oamenii au migrat în masă spre Florești, Apahida, Baciu, nu pentru că așa e firesc într-un oraș în creștere, ci pentru că Clujul nu le-a oferit alternative viabile de locuire în interiorul său

captura Monitorul Oficial

captura Monitorul Oficial

sursa foto: Captura Monitorul Oficial

2 comentarii

  1. din experienta mea la urbanism la juridic actele stau cel mai putin. un urbanism este tinut 12 zile de inspector din 15. se vede pe numarul de inregistrare care il primesti. de cate ori am sunat la juridic mi sa raspuns explicat frumos si calm sau am fost sunat inapoi. cand am sunat sa vorbesc cu sefii de la urbanism nimeni nu raspunde la fix. am fost in audienta si mi sa vorbit foarte arogant si nu mi sa dat nici o solutie concreta. autorizatia de ex a ramas la un inspector 5 luni la 3 sefi inca o luna si la jurista a stat actul o zi. foarte bine ca le da lege cu termene sa faca toti la fel de repede acte nu sa stam 2 ani pentru o autorizare la o casa

  2. atata timp cat la Autorizari constructii in primaria Cluj au ramas doar 3 inspectori sa verifice si sa intocmeasca autorizatii de construire, poate guvernul sa dea cate ordonante vrea, ca nu vor iesi autorizatiile mai repede. Nu au cum efectiv 3 oameni sa proceseze sute de dosare la termen, cand la Autorizari ar trebui sa lucreze 15 inspectori, nu 3. Lumea a tot plecat si nu mai merge nimeni sa lucreze acolo. Din moment ce au ramas 3 sa faca munca a 15 oameni, timpul de emitere creste de 5 ori.

Lasa un raspuns pentru autorizari CJ

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate

Articole similare