Închide

Opera şi Filarmonica merg spre satele clujene. Organizatori de periplu rural: „Răspunsul oamenilor la această inițiativă ne-a depășit cu mult așteptările”

CulturăSocial by Kristina Reştea - dec. 02, 2018 0 462

 

Peste 500 de oameni din mediul rural au participat la spectacole de operă organizate în cămine culturale în ultimele luni, spun iniţiatorii evenimentelor culturale, reprezentanţii Asociației „Hai în Sat”. Un proiect similar este pregătit de câteva luni şi tocmai a demarat în această perioadă – acesta este derulat de Filarmonica de Stat Transilvania, alături de o asociaţie care de ani de zile merge cu pachete şi le face vizite celor mai încercaţi (şi singuri) locuitori din cătunele din Apuseni.

„Hai în Sat la Operă a pornit din dorința de a oferi comunităților rurale oportunități care să diminueze discrepanța dintre sat și oraș, prin cultură și contexte de voluntariat de calitate”, au transmis reprezentanţii organizație non-guvernamentale care a iniţiat programul Hai în Sat la Operă. Lansat în luna octombrie, proiectul presupune organizarea unor reprezentații artistice zece comunități rurale din județul Cluj, pe parcursul a 5 luni (octombrie – februarie). Până acum, s-au desfăşurat jumătate dintre evenimentele programate, iar pe scenele celor cinci cămine culturale (din Suceagu, Viștea, Mărișel, Sâncraiu și Corușu) au urcat artiști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Repertoriul a inclus arii celebre, muzic hall-uri sau prelucrări ale unor șlagăre care au făcut istorie. „Ajuns la a 5-a ediție, Hai în Sat la Operă a reușit să adune în jurul conceptului original un public de peste 500 de participanți din mediul rural – majoritatea oameni simpli, aflați pentru prima oară în contact cu un astfel de eveniment. Publicul a fost unul divers, de la copii ai școlilor din localități, până la familii întregi sau persoane peste 80 de ani. Mai mult decât atât, organizația a reușit să ofere și contexte de voluntariat, atât pentru tinerii din cadrul comunităților rurale, cât și pentru persoane din mediul urban, având până acum peste 90 de voluntari implicați în organizarea evenimentelor”, transmit organizatorii. „Răspunsul oamenilor la această inițiativă ne-a depășit cu mult așteptările! Pe lângă susținerea recurentă pe care am avut-o din partea publicului larg, numărul neașteptat de mare de participanți ne-a luat cu totul prin surprindere. Am avut spectacole în care am avut chiar și peste 150 de participanți în sală. Asta ne dovedește cu siguranță că  muzica are puterea de a aduce comunitatea împreună, mai ales în rândul comunităților din mediului rural și poate și mai important decât atât, faptul că în mediul rural există cerere pentru astfel de proiecte”, spune managerul de proiect, Mădălina Boțu.

 

Sursa foto: Hai in Sat la Opera

Sursa foto: Hai in Sat la Opera

 

Solişti de operă cântă în biserică, într-un cătun locuit de doar câţiva oameni

Hai în Sat la Operă, ediția cu numărul 5 desfășurată în Corușu, duminică, 2 decembrie, s-a bucurat de prezența extraordinară a lui Rareș Munthiu – concert maestrul orchestrei Operei Naționale Române din Cluj Napoca, care a susținut un recital de excepție alături de artiștii instituției menționate. Proiectul continuă cu încă cinci reprezentații în următoarea perioadă: 9 decembrie – Mănăstireni, 13 ianuarie – Popești, 27 ianuarie – Mera, 10 februarie – Aghireșu, 24 februarie – Baciu. Organizatorii se așteaptă ca până la finalul proiectului să depășească obiectivul pe care l-au stabilit inițial, cel de a facilita accesul la cultură și artă pentru 1000 de persoane din mediul rural. Următorul eveniment din cadrul proiectului va avea loc duminică, 9 decembrie, în Mănăstireni. Înaintea reprezentației care va avea loc la căminul cultural din localitate, soliștii Operei Naționale Române vor participa la slujba religioasă dintr-un cătun învecinat, locuit de doar câteva persoane, unde vor cânta în biserică alături de preotul Florin Sampelean.

Pentru derularea acestui proiect, pe lângă resursele proprii, Asociația Culturală Hai în Sat beneficiază de o finanțare  prin programul „În stare de bine”, program susținut de o companie din domeniul retail.

 

Filarmonica, în cătunele din Apuseni

Un proiect similar este desfăşurat în această perioadă de Filarmonica de Stat Transilvania. Proiectul ”Note de bucurie” e pregătit de câteva luni şi a fost finanțat în ediția a 6-a a Sferei Donatorilor din Transilvania, organizată de Nişte Oameni. „Ne-am propus, prin acest proiect, să ducem muzica clasică acolo unde ea nu ajunge aproape niciodată, respectiv în zonele greu accesibile din Munții Apuseni. Pentru asta, ne-am luat niște parteneri de nădejde, respectiv pe cei de la CERT Transilvania, care ne ajută să ajungem, off-road, în cele mai neumblate și mai necântate locuri din munți, la cei singuri. În felul acesta, am reușit, pe 24 noiembrie, să facem o primă incursiune. Am cântat în casa Mariei Țâra, în fața căreia România pare tânără. Ea are 104 ani pe hârtie și 106 ani în realitate și o nemăsurată poftă de joc. I-am cântat și și-a amintit de ”Uărbu` din Lona”, care cânta cel mai bine, deși nu vedea nimic și pe a cărui muzică și-a trăit tinerețile. Apoi, cvartetul nostru de coarde, completat de poveștile lui Adonis Tanța, le-a cântat copiilor și învățătoarelor de la școala din Muntele Rece. A fost un schimb cinstit, bucurie pe bucurie. Noi i-am hrănit cu muzică, ei ne-au hrănit cu cele mai bune plăcinte și gogoși din lume”, au descris reprezentanţii Filarmonicii. CERT Transilvania este o asociaţie înfiinţată de pasionaţi de off-road, care în drumeţiile prin Apuseni au nimerit faţă în faţă cu realitatea şi nevoile comunităţilor rurale izolate. De câţiva ani, membrii organizaţiei fac constant acţiuni caritabile – duc pachete de sărbători şi chiar biciclete celor mici. Nişte Oameni este o altă asociaţie clujeană, care organizează periodic evenimente de strângere de fonduri prin care sunt susţinute proiecte sociale şi culturale.

Citeşte şi:

Reportaj. „Sfera” în care se adună bani de dat mai departe: muzică pentru copiii de la sate, tabără pentru tinerii dependenţi de dializă, actori în vizită prin spitale

 

Câteva imagini, împărtăşite de reprezentanţii Filarmonicii:

 

Sursa foto Filarmonica Transilvania, Alexandru Radulescu

Sursa foto Filarmonica Transilvania, Alexandru Radulescu

Sursa foto Filarmonica Transilvania, Alexandru Radulescu

Foto principală: Filarmonica de Stat Transilvania, Alexandru Radulescu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare