Închide

Om de afaceri din Cluj cu zeci de milioane de euro pe an cifră de afaceri: ”Avem de-a face cu o criză care are o amplitudine asemănătoare celei generate de al doilea război mondial sau de marea depresiune”

EconomieTop News by Actual de Cluj - iun. 10, 2020 1 25170

Un om de afaceri din Cluj care conduce o firmă cu cifră de afaceri de zeci de milioane de euro pe an spune că pandemia de coronavirus a determinat o criză financiară care se aseamănă cu Marea Depresiune sau cu al doilea război mondial.

Daniel Metz conduce NTT Data România, una dintre cele mai mari firme de IT din România, cu o cifră de afaceri de peste 80 de milioane de euro pe an. Acesta spune că a constatat direct modul în care de la izbucnirea pandemiei banii s-au învârtit tot mai puțin, și că lucrurile se vor agrava. Firma are expunere în industria de automotive, peste jumătate din cifra de afaceri e realizată cu clienți din această industrie. ”Marii producători de autoturisme au început să oprească proiectele, să le amâne, să reducă dimensiunea lor, să reducă investițiile”, a spus el într-o dezbatere organizată de ClujulCultural.ro. ”Tot mai multe industri care până acum nu au fost afectate vor înțelege că intrăm într-o criză existențială. S-ar putea să spună cineva că sunt alarmist. Am văzut multe, am trăit multe la viața mea. Știu doar că avem de-a face cu o criză care are o amplitudine asemănătoare celei generate de al doilea război mondial sau de marea depresiune. Ăsta este adevărul despre care vorbim. Și știu de asemenea că două-trei luni ne-am făcut că rezistăm. Acum chiar dacă se vor deschide, am văzut ce s-a întâmplat în Germania, s-au deschis magazinele, restaurantele – lumea nu consumă, și nu o să consume. Și la fel fac și firmele. Nu vă spun un secret, și noi avem o strategie la nivel de concern internațional, avem clar niște reguli de joc cunoscute, în astfel de momente toată lumea își închide fermoarul la buzunar. Și acest lucru este valabil de la omul de rând până la marile concerne”.

Un comentariu

  1. […] Daniel Metz conduce NTT Data Romania, una dintre cele mai mari firme de IT din România, cu o cifră de afaceri de peste 80 de milioane de euro pe an. Acesta spune că a constatat direct modul în care de la izbucnirea pandemiei banii s-au învârtit tot mai puțin, și că lucrurile se vor agrava. Firma are expunere în industria de automotive, peste jumătate din cifra de afaceri e realizată cu clienți din această industrie. „Marii producători de autoturisme au început să oprească proiectele, să le amâne, să reducă dimensiunea lor, să reducă investițiile”,  a spus… Citește mai mult! […]

Scrie un comentariu