Închide

Oana Moraru, consilier educațional: „Copiii noștri mici care stau acum acasă nu pierd doar o literă-două sau o poezie de memorat. Pierd acele pietre de hotar ale formării intelectuale, fizice și emoționale care greu se mai recuperează”

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - oct. 27, 2020 0 1175

Oana Moraru, consilier educațional, fondatoarea școlii Helikon și a platformei Vocea Părinților, spune că închiderea învățământului preșcolar și primar este o eroare.

Ea scrie, într-o postare pe pagina personală de facebook că „noi am închis grădinițe și școli primare fără să calculăm pierderile pe termen lung pentru copii și societate. Chiar dacă emoția e mare, iar pericolul real – avem nevoie cu atât mai mult să gândim nuanțat, strategic și încercând să găsim soluții pentru fiecare micro-comunitate.”

Postarea sa integrală:

„La preșcolari și școlarii mici, vârsta biologică e dramatic împletită cu dezvoltarea unor abilități cognitive și socio-emoționale. Adică, dacă ai trecut de un anumit prag al vârstei și nu ai competența specifică lui, e mai greu apoi să o recuperezi altfel decât prin intervenție pedagogică expresă.
Deci, copiii noștri mici care stau acum acasă nu pierd doar o literă-două sau o poezie de memorat. Pierd acele pietre de hotar ale formării intelectuale, fizice și emoționale care greu se mai recuperează după ce a trecut o fereastră de oportunitate neuro-biologică. De pildă, un copil de 5 ani care încă are probleme de pronunție sau de auz fonematic sau de coordonare oculo-motorie, de motricitate fină, sau de logică numerică – va intra de la anul la școală cu decalaje pe care învățătoarea nu le va mai recupera ușor, decât dacă își face un plan remedial bine susținut în afara orelor de clasă pentru acel copil. Dacă un elev termină anul acesta clasa a II-a cu o citire lentă sau mecanică – problema lui devine o formă a tulburărilor de învățare în clasele ulterioare. La fel pentru deficitul oarecare de atenție, pentru înțelegerea conceptelor numerice, pentru viteza de calcul, pentru interacțiunea socială și abilitatea de a colabora, pentru formarea imaginii de sine, a motivației sau răspunsului sănătos față de limite și autoritate – toate au un prag anume de achiziție în cronologia vârstelor. Noi am închis grădinițe și școli primare fără să calculăm pierderile pe termen lung pentru copii și societate. Chiar dacă emoția e mare, iar pericolul real – avem nevoie cu atât mai mult să gândim nuanțat, strategic și încercând să găsim soluții pentru fiecare micro-comunitate. La clasele preșcolare și primare nu au existat focare; nu există niciun exemplu de școală în care copiii sub 6-10 ani s-au infectat unul de la altul, necontrolat. Avem câteva statistici grosiere, între 0 și 18 ani, de la începutul pandemiei. Nimic analitic, nimic studiat și aplicat.
Copiii stau acasă și pierd timp prețios pentru că noi, adulții, nu știm cum să gestionăm mulțimile pe stradă, nu știm să purtăm măști, nu știm cum să ne organizăm aglomerările, distanțările. Nu avem date clare culese despre mișcarea posibilă a focarelor de la o zonă la alta, de la o școală la alta. Și pentru că avem toate aceste neputințe de adult, îi trimitem și pe ei acasă – nu pentru 2 săptămâni cum ne amăgim, ci pe durata nedeterminată.
Nu cred că se autoiluzionează nimeni că din noiembrie, statul copiilor acasă – mai ales al preșcolarilor și școlarilor mici – va face o diferență în numărul de cazuri. Din nefericire, acest stat acasă va face o tristă diferență în dezvolarea acestor copii. Vo trece peste ei, odată cu timpul, oprotunități de creștere pe care școala românească nu e pregătită să le așeze remedial în programe după întoarcerea lor în clasă. Vom avea și mai mult analfabetism funcțional, și mai mare dezangajare școlară – pentru că vitalitatea, motivația și organizarea sănătoasă a gândirii se câștigă între 2 și 10. Există acum un pericol medical căruia trebuie să îi facem față cu multă răceală și claritate a minții. Emoția catastrofică a morții – deși reală – nu ne ajută gândirea. O împinge să acționeze grosier și primitiv, pe modul fugii, al retragerii noastre din activitate și acțiune.
Pe de o parte, politicienii și medicii cred că trebuie să-și pună mintea la contribuție pentru soluții mai aplicate, fără să mai arunce și copiii odată cu apa din copaie; pe de alta – noi, părinții acestor copii, trebuie să înțelegem că indisciplina noastră și fițele supărăcioase despre mască și distanțare – sacrifică generații întregi care pierd, acasă, în fața ecranelor, cu mult mai mult din ce suntem în stare, momentan, să calculăm.”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu