O nouă ediţie a programului de titluri de stat Fidelis începe luni
ActualitateEconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - iul. 16, 2023 0 355
Ministerul Finanţelor lansează luni a doua ediţie a programului de titluri de stat Fidelis, în care se oferă o tranşă specială donatorilor de sânge, informează duminică instituţia, conform economedia.ro
În parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti, Ministerul Finanţelor pune la dispoziţia persoanelor care doresc să doneze sânge un centru mobil în instituţie. Centrul este organizat în holul central al instituţiei în perioada 18-20 iulie, între orele 8:00-13:30.
Cei care donează sânge beneficiază de cea mai mare dobândă la titlurile de stat Fidelis. Perioada de subscriere a Programului de titluri de stat Fidelis este de două săptămâni, între 17-28 iulie.
“Este o campanie pentru care avem ca motto “Ce poate fi mai preţios decât viaţa însăşi?”. Gândiţi-vă la faptul că prin simpla acţiune de a dona sânge, putem aduce speranţă şi zâmbet pe chipurile celor aflaţi în nevoie, familiilor lor şi comunităţii în ansamblu. Iar pentru a face completă această mişcare de solidaritate, vom avea un centru de donare chiar în Ministerul Finanţelor, în perioada 18-20 iulie, unde puteţi veni să faceţi un gest de generozitate şi la schimb plecaţi cu cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis. Aşadar, vă invit pe fiecare dintre voi să faceţi un pas înainte şi să vă alăturaţi acestei campanii. Fac apel inclusiv la membrii Guvernului, să ni se alăture şi să fie o sursă de inspiraţie şi de schimbare”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Ministerul Finanţelor îşi exprimă recunoştinţa faţă de toţi cei care vor participa la această campanie, care se va realiza în condiţii de siguranţă şi conform protocoalelor sanitare în vigoare.
Citește mai mult pe economedia.ro
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bărbat de 52 de ani, reținut după ce ar fi agresat un tânăr de 20 de ani și o minoră de 16 ani la un eveniment din Călărași. Avea asupra sa un cuțit și o țeavă metalică
nov. 14, 2026 0
-
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un șofer care a provocat un accident mortal pe DN1E60, la Păniceni / Rula cu cel puțin 103 km/h într-o curbă unde limita era de 50 km/h
nov. 14, 2026 0
