Închide

O instituție din Cluj pune lacăt pe ușă, angajații suspendă activitatea, nemulțumiți de nivelul salariilor

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 11, 2023 0 339

O instituție din Cluj pune lacăt pe ușă, angajații suspendă activitatea, nemulțumiți de nivelul salariilor.

Angajații din mai multe domenii protestează față de nivelul salariilor în aceste zile – grefieri, angajați la Casa de Pensii ori cea de Sănătate, iar acum angajații de la Direcția Județeană de Statistică arată că vor suspenda activitatea, de azi. ”După două săptămâni de proteste faţă de nivelul inferior, discriminatoriu, de salarizare al personalului Direcţiei Judeţene de Statistică Cluj, perioadă în care decidenţii ne-au transmis că analizează situaţia noastră, dar nu au luat nicio decizie în sensul soluţionării revendicărilor noastre, spre deosebire de revendicările salariaţilor din alte instituţii care sunt în curs de rezolvare printr-o ordonanţă de urgenţă al cărei proiect este pus în transparenţă de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, am decis ca începând de astăzi, 11 decembrie să înterupem activitatea”, arată aceștia. Astfel, angajații refuză de azi să colecteze preţurile de consum necesare pentru calculul ratei inflaţiei, nu vor transmite preţurile din industrie, nu vor răspunde solicitărilor de date statistice necesare pentru accesarea de fonduri europene, ”niciun indicator statistic nu va putea fi calculat, deoarece nu vom asigura datele primare necesare”.

Proiectul de Ordonanță de Urgență pus în transparenţă pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale care prevede majorarea salariilor doar pentru salariaţii din unităţile subordonate acestui minister, stipulează în Nota de fundamentare: ”necesitatea respectării principiului constituțional al egalității în fața legii în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie același pentru tot personalul care beneficiază de aceleași condiții de muncă, indiferent de instituția și autoritatea publică în care își desfășoară activitatea”. ”Salariile noastre sunt mai mici decât cele din instituţiile subordonate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Salariile noastre sunt nemodificate de mai mult de 5 ani, rata inflaţiei în decursul ultimilor 5 ani a depăşit 40%, puterea de cumpărare în cazul nostru este mult diminuată”, își arată aceștia nemulțumirile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu