O firmă de IT din Cluj cu afaceri de 15 milioane de euro pe an învață elevii să fie antreprenori. „Elevii știu să scrie cod, dar școala nu-i învață să-și transforme ideile”
EconomieEducaţie by Actual de Cluj - iul. 24, 2015 0 1140
Un grup de 15 elevi din toată țara au învățat la Cluj cum să-și transforme ideile în afaceri profitabile. Rezultatul – un “Facebook” pentru pasionaţii de lectură şi o aplicaţie pentru Google Glass, menită să furnizeze toate informaţiile despre o carte unui utilizator aflat într-o librărie, o soluţie destinată studenţilor de la Medicină care să-i ajute să înveţe corpul uman şi o alta, prin intermediul căreia să poată efectua operaţii virtuale, precum şi o aplicaţie ce utilizează un sistem bazat pe Expoint care să-i asiste pe turişti în descoperirea obiectivelor turistice, toate în doar două zile.
Cei 15 elevi din țară, cu rezultate academice deosebite, au învățat și apoi implementat ideile într-un atelier organizat de o companie de IT din Cluj, AROBS Transilvania Software. „Nu am niciun dubiu că elevii pasionaţi de IT ştiu să scrie cod şi, deşi sunt creativi şi ar putea crea aplicaţii promiţătoare, şcoala nu îi învaţă ce paşi să urmeze pentru ca o simplă idee să se transforme într-o afacere de succes”, spune directorul AROBS, Voicu Oprean. „Noi am vrut să le oferim acestor elevi excepţionali oportunitatea de a crea un plan de business pentru un proiect inovator printr-o serie de exerciţii practice, astfel încât, la final, să avem în faţă nişte potenţiali viitori antreprenori, nu doar programatori care să lucreze după specificaţii”.
Dintre cele patru proiecte propuse, IDoBooks, cel pus pe hârtie de echipa formată din Adrian Crăciun, Nicolae Bodea, Ștefan-Alexandru Oltean şi Bogdan Luca, a fost preferatul coordonatorilor workshop-ului. Proiectul propune dezvoltarea unei aplicaţii pentru Google Glass, prin intermediul căreia un utilizator interesat să achiziţioneze o carte să poată afla toate informaţiile despre acel titlu. Aplicaţia poate fi integrată într-o reţea socială destinată pasionaţilor de lectură şi necesită un timp estimat de implementare de cinci luni şi un buget de 50.000 de euro. Autorii acestui proiect vor putea să îl implementeze cu sprijinul AROBS și beneficiază de ore de mentorat oferite de Oprean, şi de Călin Săhleanu, Business Development Manager, precum şi de alte resurse necesare dezvoltării ideii.
Adrian Crăciun e premiant la olimpiada națională de informatică. „Am mai avut şi până acum ocazia să iau parte la proiecte în care să îmi testez creativitatea, dar experienţa AROBS a fost inedită. Ni s-au prezentat ultimele tehnologii şi am putut să vedem cum funcţionează live. Împreună cu colegii mei de echipă, am făcut un brainstorming şi ne-am oprit asupra unei idei în viitorul căreia chiar credem. Ne-am bucurat mult pentru premiul obţinut şi oportunitatea de a dezvolta proiectul, pe care l-am gândit până în cele mai mici detalii, reuşind să facem şi estimări în ceea ce priveşte bugetul şi timpul de implementare. La finalul workshop-ului, chiar ne gândeam cum am putea să îl implementăm, în ciuda faptului că încă ne lipseşte experienţa necesară. Acum, ştim, măcar teoretic, ce paşi trebuie să urmăm”, a spus el.
O altă aplicaţie care a atras atenţia coordonatorilor a fost Human Body Mysteries, destinată formării medicilor, cu ajutorul căreia aceştia vor putea „interacţiona” cu organele interne. Aplicaţia prevede folosirea unor echipamente de tipul Oculus Rift, ochelarii de realitate virtuală aflați pe piață de doi ani. O altă soluţie din sfera medicinii a fost Virtual Practice, care permite simularea unor intervenţii chirurgicale prin folosirea Oculus Rift şi Hands Omni. Autorii proiectului au estimat un buget maxim de 995.000 de dolari şi o perioadă de implementare de doi ani.
Ultimul proiect propus de „creatorii de viitor” ai AROBS „Revealing the Future” Camp a fost Explore Points, care urmărește să ajute turiştii să descopere oraşele pe care le vizitează. Echipa a propus dezvoltarea unui sistem bazat pe Expoint, un semnal luminos care apare pe ecranul ochelarilor Google sau pe ecranul telefonului, ce are rolul de a semnaliza obiectivele turistice sau diverse puncte de interes. Potrivit autorilor acestui proiect, soluţia ar necesita un buget aproximativ de 10.000 de euro.
AROBS Transilvania Software e între primii cinci angajatori de profil din Cluj și a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de euro.
