Închide

O femeie dată dispărută, care a plecat aseară de acasă, a fost căutată de o sută de persoane noaptea trecută

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 13, 2024 0 134

O femeie dată dispărută, care a plecat aseară de acasă, a fost căutată de o sută de persoane noaptea trecută.

Aseară în jurul orei 22.40 Poliția din Turda a fost sesizată despre faptul că o femeie de 39 de ani din localitatea Plopi, comuna Valea Ierii, a plecat de la domiciliu la aceeași dată, în jurul orei 18 înspre o zona împădurită din localitate, cu scopul de a ajunge la o mănăstire și nu a revenit.
În urma sesizării dispariției femeii pe timp de noapte, în condiții de teren accidentat și de munte, s-au format cu operativitate echipe pentru căutarea acesteia, formate din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Poliției municipiului Turda-Secția 9 Poliție Rurală, jandarmi din cadrul IJJ Cluj, salvamontiști ai Serviciului Salvamont Cluj, voluntari din cadrul Asociației Medical International Rescue, Asociația Câini de Salvare Transilvania, CERT Transilvania și alții. Pe timpul nopții aproximativ o sută de persoane au periat zona în care existau informații că s-ar fi aflat femeia, fiind utilizate inclusiv mijloace tehnice cu termoviziune. Căutările au fost oprite la ora 4 dimineațași reluate la ora 9, la aproximativ o oră fiind găsită și femeia, în condiții bune de sănătate, ”însă pe fondul unor probleme de natură personală nu s-a putut stabili motivul plecării”, a precizat Poliția.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare