Închide

O echipă din Cluj lansează o aplicație de rezervări online: Bookingham. Conceptul e similar cu aplicații de peste granițe: Opentable sau Reservio

ActualitateDezvoltareIT by Actual de Cluj - mai 07, 2020 0 829

Aplicația  Bookingham  simplifică rezervările online la cabinete medicale, saloane de cosmetică, restaurante etc., și ajută totodată business-urile să-și promoveze serviciile direct dintr-un singur app

Raul Sideriaș a lucrat la departamentul de marketing al Yardi România (furnizor de soluţii software pentru piaţa imobiliară, par­te a concernului american cu acelaşi nume). Din 2018 a decis să renunțe la job și să-și dedice majoritatea timpului pentru a dezvolta aplicația Bookingham, reușind să-și adune în jurul său o echipă de tineri pricepuți în domeniile IT, marketing, și vânzări – relatează g4media.

„În prezent suntem o echipă de 8 oameni. Dorința mea de a pune pe picioare acest concept de platformă a început după o vizită în New York, când am realizat că nouă în România ne lipsește așa ceva”, a explicat pentru G4Media, Raul Sideriaș.

Criza generată de pandemia de Coronavirus a fost un argument în plus pentru ca aplicația Bookingham să fie pregătită pentru lansare, mai ales că aceasta se pliază tocmai pe conceputul eliminării timpului de așteptare, fiind totodată și un suport pentru companiile care au nevoie să-și promoveze serviciile, direct dintr-un singur app.

„Ne-am grăbit, desigur să putem lansa aplicația în această perioadă, timing-ul e cât se poate de potrivit, pentru că toată lumea are interes să evite cozile, fie că vrea să meargă la tuns, de exemplu, sau la medic, ori la restaurant. Prin intermediul aplicației din telefon îți eficientizezi timpul. Totodată, e o soluție foarte bună pentru proprietarii acestor afaceri care își vor putea promova serviciile direct dintr-un singur app”, a explicat Sideriaș.

Aplicația Bookingham – pentru rezervări online, dar și ca platformă de advertising – este gratuită pentru utilizatori și urmează să fie lansată luna aceasta, mai întâi pe piața din Cluj Napoca, urmând ca mai apoi să fie extinsă în toată țara.

Produsul are ca obiectiv să simplifice procesele de colectare și management a rezervărilor sau programărilor și se aseamănă cu platforme precum Opentable sau Reservio, care au un succes considerabil peste granițe. În România, variantele disponibile la momentul actual sunt puține, iar serviciile oferite sunt limitate, atât pentru consumatori, cât și pentru branduri.

Servicii și beneficii 

Prin intermediul aplicației, userii vor putea descoperi și profita de discounturi și oferte ale business-urilor, fie ele happy hours la baruri, promoții speciale la restaurante, reduceri la saloane de înfrumusețare, sau pachete promoționale la dentist.

„Pe partea de business, localurile își pot gestiona clientela direct din app, aplicația integrând calendar, agendă și funcții de management pentru programări și rezervări. În ceea ce privește advertisingul, business-urile hotărăsc doar ce buget vor să investească, iar mai departe echipa Bookingham se ocupă de campaniile de promovare. Cu această funcție, business-urile își pot reduce costurile de atragere a noilor clienți, prin eliminarea taxelor de management de advertising online din Google Ads, Facebook Ads, sau Instagram — care de cele mai multe ori încep de la 100 de euro lunar”, transmit reprezentanții Bookingham

Aplicația mai pune la dispoziție și widget-uri, astfel ca un business să poată colecta informații despre rezervări direct din propriul site, din Facebook, Instagram, sau alte site-uri. În plus, aplicația include și o secțiune de recenzii, iar echipa Bookingham poate integra business-ul înscris pe platformă cu TripAdvisor și Google MyBusiness. Practic, toate detaliile unui business sunt prezente în aplicație, ușor accesibile pentru utilizator.

Bookingham colaborează deja cu 50 de business-uri care sunt în proces de onboarding, cu o țintă de cel puțin 400 business-uri înscrise în primele 12 luni de activitate. „Purtăm discuții cu investitori care să se alăture proiectului pentru a impulsiona și mai mult progresul. Până în momentul de față, ni s-a mai alăturat Gabriel Rusu, proprietarul spațiului de coworking Silicon Forest din Cluj-Napoca, achiziționând un stake de 5%”, au mai transmis reprezentanții platformei.

Citește tot textul aici: g4media.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare