Închide

O coproducție clujeană, pusă în scenă la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București, în martie. ”Cel mai complex spectacol de balet montat în țara noastră în ultimii ani”

Cultură by Actual de Cluj - ian. 10, 2023 0 243

O coproducție clujeană, pusă în scenă la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București, în martie.

E voba de baletul ”Cocoşatul de la Notre-Dame”, coproducţie a Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca şi Opera Vox din același oraș. Spectacolul va fi găzduit, în premieră, la Sala ”Ion Caramitru” a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, în 6 martie. În spectacol vor urca pe scenă, pentru prima dată împreună, trei ansambluri profesioniste de balet – Ansamblul de Balet al Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca, Ansamblul de Balet al Teatro D’Opera Italiana şi respectiv Ansamblul de Balet al Operei Vox, însumând peste 50 de balerini profesionişti, din ţară şi din străinătate.

Regia și coregrafia spectacolului aparțin talentatului balerin și coregraf Vlad Sebastian, nume deja cunoscut în foarte multe teatre din țară, din Europa și din lume. Povestea muzicală este opera cunoscutului muzician Peter Venczel. ”Este un spectacol grandios, care aduce pentru prima dată împreună pe aceeași scenă trei ansambluri profesioniste de balet: Ansamblul de balet al Operei maghiare de stat din Cluj-Napoca, Ansamblul de balet al Teatro D`Opera italiana și Ansamblul de balet al Operei Vox, însumând peste 50 de balerini profesioniști din țară și din străinătate, soliști balerini care dansează în teatre importante din Europa. Eclerajul și luminile de scenă, efectele speciale, proiecții în 3D, efecte cu “fum greu” produs din gheață carbonică, fac din Cocoșatul de la Notre-Dame cel mai complex spectacol de balet montat în țara noastră în ultimii ani”, arată instituția de cultură din Capitală.

”De când nu ați mai văzut 50 de balerini pe aceeași scenă? Poate de foarte multă vreme sau poate niciodată”, adaugă aceasta.

Regia şi coregrafia spectacolului aparţin balerinului şi coregrafului Vlad Sebastian, iar povestea muzicală este opera muzicianului Peter Venczel. Montarea are la bază romanul „Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo (1802-1885).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu