O comună din Cluj primește o jumătate de milion de lei pentru modernizarea și dotarea unui centru comunitar, bani europeni, Ministerul Dezvoltării a semnat contractul
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 23, 2022 0 418
O comună din Cluj primește o jumătate de milion de lei pentru modernizarea și dotarea unui centru comunitar, bani europeni, Ministerul Dezvoltării a semnat contractul.
Ministerul a anunțat azi că au fost semnate un număr de 19 contracte noi de finanțare prin Programul Operațional Regional, în valoare totală de peste 28 de milioan de lei, bani nerambursabili; un contract a fost semnat pentru comuna Săcuieu din Cluj, care primește 475.815,91 lei – fix – pentru modernizarea și dotarea unui centru comunitar integrat. Dintre contractele de finanțare, zece proiecte vizează modernizarea serviciilor sociale, culturale și educaționale din mai multe comune din țară, în sume comparabile – aproximativ o jumătate de milion de lei pentru fiecare, exceptând câteva orașe – Medgidia, Focșani, Huși și Băile Herculane, care primesc sume mai mari. Alte nouă proiecte au ca obiectiv creșterea competitivității unor microîntreprinderi, prin dezvoltarea activității și achiziționarea de echipamente moderne.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Șoferul care a fugit de la locul accidentului, după ce a lovit o femeie pe DN1, la intrare în Florești, reținut de polițiști
oct. 25, 2026 0
-
CFR, meci tare în Gruia, cu Dinamo. Șumudică își laudă adversara: Au nimerit jucătorii, transferurile într-o mare proporţie! Nu pot promite că vom câștiga
oct. 25, 2026 0
