Închide

O companie de IT din Cluj intră pe piața din Polonia după ce preia o companie specializată în comunicarea cuantică și optică

Economie by Actual de Cluj - feb. 02, 2023 0 214

O companie de IT din Cluj intră pe piața din Polonia după ce preia o companie specializată în comunicarea cuantică și optică.

E vorba de cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, AROBS Cluj, care anunță azi preluarea pachetului majoritar de acțiuni, 94%, din Syderal Polska, o companie din Gdansk specializată în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru comunicarea cuantică și optică, stocarea și procesarea datelor, precum și controlul mecanismelor și instrumentelor prin satelit.

Fondatorul AROBS, Voicu Oprean, spune că achiziția consolidează expertiza companiei din Cluj în industria aerospațială. Compania cumpărată dezvoltă sisteme embedded și software pentru sectorul aerospațial. Syderal a fost înființată în 2016 și are o echipă formată din 28 de specialiști. Compania implementează proiecte pentru Agenția Spațială Europeană (ESA). Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Michal Drogosz, actualul CEO, care va rămâne și acționar, cu o participație de 6%. Compania estimează pentru 2022 o cifră de afaceri de un milion de euro.

Din octombrie 2021, AROBS a achiziționat companiile Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, și Centrul de Soft GPS România, precum și două entități din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS. Compania are în prezent o capitalizare de piață pe bursă de aproximativ 855 milioane de lei.

Valoarea tranzacției prin care a fost cumpărată compania din Polonia nu a fost precizată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare