Închide

O clujeancă, implicată în proiecte de inteligență artificială și roboți finanțate de Aviația SUA

Actualitate by Actual de Cluj - mai 21, 2019 0 150

Daniela Rus / foto CSAIL/MIT

Forțele Aeriene ale SUA vor investi 15 milioane de dolari pe an în proiecte de inteligență artificială și roboți dezvoltate de universitatea MIT, printr-un nou accelerator de cercetare demarat luni, în care este implicată și o cercetătoare originară din Cluj, arată startupcafe.ro.

Massachusetts Institute of Technology (MIT), probabil cea mai bună universitate de tehnologie din lume, a semnat luni un acord cu Aviația americană pentru a lansa MIT-Air Force AI Accelerator, un program conceput pentru cercetări avansate fundamentale în inteligență artificială (AI), „care ar putea să folosească operațiunilor Forțelor Aeriene, dar și unor nevoi mai largi ale societății”, a anunțat MIT.

Aviația SUA va investi 15 milioane de dolari pe an în cel puțin 10 proiecte de cercetare derulate de MIT, în cadrul parteneriatului pe care cele două institiții îl au de 50 de ani.

Acceleratorul va urmări realizarea rapidă de protitipuri, scalarea conceptelor și aplicarea algoritmilor și sistemelor de inteligență artificială.

Principalele obiecte de cercetare vor fi inteligența artificială, machine learning și roboții, cu aplicabilitate în domenii ca răspunsul la dezastre, prevenția medicală, managementul datelor, siguranța vehiculelor, securitate cibernetică.

Printre cei implicați în acest accelerator se numără și cercetătoarea româno-americană Daniela Rus, originară din Cluj. Ea este directoarea laboratorului MIT de informatică și inteligență artificială (CSAIL).

„Vrem să formăm echipe interdisciplinare care vor colabora pe domenii disparate ale inteligenței artificiale pentru a crea noi algoritmi și soluții. Acceleratorul AI ne oferă o șansă de a dezvolta tehnologii care vor fi vectori pentru schimbări pozitive în lume. Acest nou proiect va integra implicațiile societale, încă de la început, în cercetare”, a spus Daniela Rus.

Daniela Rus (55 de ani) este prima femeie la conducerea laboratorului MIT de informatică și inteligență artificială, fiind numită în funcția de director în anul 2012. CSAIL este cel mai mare laborator interdepartamental al MIT, cu un personal de 900 de cercetători distribuiți în 50 de grupuri de lucru, pe trei domenii mari: inteligență artificială, sisteme și teorie.

Rus a emigrat cu familia în SUA în anii ’80 și și-a dat doctoratul în computer science la Cornell University. Din 2003 activează la MIT, unde a ajutat la dezvoltarea unor roboți.

Citește și:

O clujeancă în echipa MIT care descoperă mușchi artificiali pentru roboți. „E ca și cum am da superputeri roboților”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare