Închide

O clujeancă e cercetată penal pentru înșelăciune și fals informatic, ambele în formă continuată

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 04, 2022 0 267

O clujeancă e cercetată penal pentru înșelăciune și fals informatic, ambele în formă continuată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunțat azi că a dispus trimiterea în judecată, printr-un rechizitoriu datat 29 martie, a unei inculpate sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și una de fals informatic în formă continuată. Un alt inculpat a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată. ”Pentru a dispune cele de mai sus s-a reținut că, în cursul lunii mai, 2021, şi a perioadei septembrie-octombrie, 2021, inculpata DMA, profitând de cererea ridicată pentru componente hardware (piese de calculator) necesare construirii de stații de minat criptomonede, prin
intermediul unei platforme online de vânzare de bunuri, publica anunțuri fictive prin care oferea respectivele bunuri la prețuri avantajoase, se prezenta în fața potențialilor clienților cu nume mincinoase şi calitatea neadevărată de reprezentant al unei persoane juridice reale şi, pentru a câștiga încrederea completă a victimelor, le comunica prin aplicații de mesagerie facturi falsificate. Totodată, le solicita persoanelor vătămate plata în avans a bunurilor, acestea din urmă transferând sumele de bani în conturi bancare aflate la dispoziția ei în mod nemijlocit sau indirect prin intermediul complicelui FDF, iar după încasarea banilor proceda la retragerea lor, personal sau prin intermediul complicelui”, au arătat anchetatorii. În urma acestui mod de operare, numita DMA a indus în eroare opt persoane vătămate, producând acestora un prejudiciu total de 156.890 lei, adică peste 30.000 de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare