O asociație din Cluj vrea să construiască o școală, cu 300.000 euro. ”Vrem să schimbăm mentalitatea privind meseriile”
EducaţieTop News by Actual de Cluj - ian. 10, 2020 0 325
Cunoscuții Beard Brothers se înhamă la drum greu: vor să construiască nimic mai puțin decât o școală.
Beard Brothers bifează pân acum șase ani de activitate, 12 campanii mari între care achiziționarea a două ambulanțe SMURD și acum vor să construiască … o școală. ”Ne-am decis să pornim pe cel mai greu şi lung drum de până acum”, spun ei. ”Ne-am propus o altfel de şcoală: un loc în care toti oamenii se vor dezvolta învăţând o meserie, un loc în care vor asimila cunoştinte necesare dezvoltării personale şi profesionale, un loc în care se va crea o comunitate de la care cu toţii vom avea de invăţat”.
Școala ar urma să ofere cursuri și ateliere practice dar şi cursuri suplimentare ”pentru o asimiliare mai bună a materiilor şcolare generale”. Beard Brothers vor ca prin acest proiect să schimbe mentalitatea ”privind meseriile şi formarea profesională în această direcţie”. Costul proiectului a fost calculat la 300.000 de euro. ”Prima fază a proiectului se rezumă la construcţia şcolii într-un spaţiu de aproximativ 400 metri pătrați, în jurul Clujului”, explică ei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 14 milioane de lei pentru modernizarea a două străzi din Cluj „cu panoramă imobiliară”. Primăria vrea să modernizeze arterele Davila și Donici
iul. 06, 2026 0
-
Începe proiectarea ultimului tronson al Autostrăzii Unirii A8. Va include și primii kilometri de autostradă construiți de România în Republica Moldova
iul. 06, 2026 0
