Închide

Număr record de candidați la examenul de rezidențiat în acest an, organizat în câteva centre medicale din țară, între care și Cluj-Napoca

SănătateTop News by Actual de Cluj - nov. 20, 2021 0 258

Număr record de candidați la examenul de rezidențiat în acest an, organizat în câteva centre medicale din țară, între care și Cluj-Napoca.

Examenul e programat duminică și un număr de 12.564 candidați s-au înscris anul acesta la concurs, dintre care peste 1.600 susțin examenul la Cluj.

Candidații vor concura pe un număr de 6.311 locuri și posturi pe cele trei domenii de pregătire, astfel: 3.942 locuri și pos turi pentru domeniul medicină, câte 1.190 locuri pentru medicină dentară și 1.087 locuri pentru farmacie, un număr de 92 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.

”Este un număr record de participanți, mai mare chiar și față de anul trecut și vom lua, împreună cu universitățile de medicină și farmacie, toate măsurile pentru organizarea eficientă în contextul epidemiologic actual. În luna octombrie a.c. am suplimentat cu 439 cifra pentru Rezidențiat”, spune Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Pentru domeniul medicină, Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locurilor în situația în care numărul candidaților promovați este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată pentru acest domeniu. La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în șase centre universitare, e vorba de București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de patru ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Concursul de intrare în rezidențiat pe post și în rezidențiat pe loc este organizat de Ministerul Sănătății. Acesta se desfășoară, în fiecare an, în șase centre universitare din țară, e vorba de Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara. În acest an Ministerul Sănătății a scos la concurs 6.219 de locuri și posturi, pentru care vor candida 12.560 de absolvenți din întreaga țară.
La Cluj-Napoca, s-au înscris 1.609 de candidați: 746 de absolvenți de Medicină, 322 de absolvenți de Medicină dentară și 541 de absolvenți de Farmacie.

Peste 1.600 de candidați la examenul de rezidențiat în Cluj, examenul e în 30 de locuri din oraș

Nici un comentariu

Scrie un comentariu