Închide

#NuAbuzului Copil bătut, soție bătută, vrem libertate

ActualitateReportajTop News by Catalin Suciu - ian. 28, 2018 0 4582

O femeie de 25 de ani a fost înjunghiată mortal marţea a trecută  de iubitul ei, de 35 de ani, subofiţer la o unitate militară din Dâmbovița. În 2011, un alt alt caz șoca, după ce un militar își împușca mortal soția, după care alegea suicidul.

Televiziunile sună psihologi, încearcă să găsească explicații, leagă cele două cazuri.  Criminologii dau verdicte în platourile televiziunilor: “femeia se complace în a fi brutalizată, amenințată cu moartea, fără a apela la ceea ce statul îi pune la dispoziţie.”

Alexandra Mihalcea, din Sibiu, urmărește jurnalele de știri după ce a trăit ani de zile un calvar într-o căsătorie în care bătaia și umilințele erau la ordinea zilei. Cel care o bătea este tot un militar, pe numele său Constantin Rotaru. Între timp, el a urcat în grad la rangul de maior. De furia maiorului Rotaru n-a scăpat nici băiatul familiei, Tudor, ajuns acum la vârsta de 11 ani.

Alexandra Mihalcea a acceptat să ne spună povestea ei. E o confesiune despre iadul unei căsnicii care, cel puțin în acest moment, nu e încheiată. Îi dăm cuvântul.

Numele meu e Alexandra Mihalcea și sunt căsătorită cu un maior al armatei române, Constantin Rotaru. E numele soțului meu, un monstru.

Un monstru pe care l-am iubit.

Visam să ajung scriitoare, am și publicat un volum de poezii, care avusese destul de mare succes. Așa l-am cunoscut și pe el, la cercul militar al scriitorilor în București, printr-un prieten care publica, la rândul său. Era tipul perfect, la care visezi și parcă era prea frumos să fie adevărat, tangibil. Se purta cu mine ca și cum aș fi centrul universului său, era minunat și niciodată n-am bănuit că poate fi un alt om decât cel pe care l-am cunoscut și de care m-am îndrăgosit.

Ne-am căsătorit, eram cea mai fericită fată din lume, urma să avem o familie adevărată dar după căsătorie am devenit un fel de proprietate personală.Nu-i știam latura asta, dar au apărut, mai întâi, interdicțiile.

Frecventam cercurile literare, v-am spus, voiam să public, citeam mult, scriam. Mi-a interzis să mai particip. După un timp se înfuria și începea să înjure. Nu-l mai văzusem așa. Apoi, într-o zi, am ieșit cu o prietenă la o cafea, o amică pe care n-o văzusem de foarte mult timp. Când am ajuns acasă, el era foarte revoltat și-mi spunea că femeile ies la cafele, de fapt, pentru a agăța bărbați. Am renunțat să mă mai văd cu prietena mea, i-am făcut pe plac. Erau primele restricții. Îl iubeam și-atunci, dar accesele de furie escaladau și mai mult.

Mai întâi m-a prins de mână, m-a strâns tare de braț. Îl iubeam și-atunci și mă gândeam că e doar un episod neînsemnat.

Am publicat un volum de poezie, cartea mea de debut la editura Curtea Veche și după asta aveam toate șansele să evoluez, să fiu cât de cât în mînă, mai ales pentru generația mea. Mi-a interzis să mai particip la evenimente literare, la evenimente culturale pentru că, îmi zicea, acolo merg femeile să și-o tragă. Evenimentele erau niște orgii în mintea lui.

N-am mai reușit să public, să scriu.  N-am mai ieșit în oraș, m-am îndepărtat și de familie și de prieteni. Deja, în accepțiunea lui, eu aveam foarte mulți amanți. Când îmi sucea mâna spunea că, de fapt, nu e sucită și că sunt prea sensibilă. Când m-a trânit pe podea, mi-a spus că sunt slabă și nu reușesc să-mi țin echilibrul.

Tudor e copilul nostru, e lumina mea.

Tudor avea 3 ani și jumătate când l-a văzut pentru prima dată cum dă în mine. De câte ori îndrăzneam să-l contrazic pe el, mă înjura, mă făcea în fel și chip, apoi mă bătea. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge într-o situație ca asta.

În 2010 a fost în Afganistan în misiune. S-a întors la final de august, iar la început de septembrie m-a bătut crunt. A venit pornit cu ideea că l-am înșelat cât timp el a fost plecat. Orice bărbat cu care eram în legătură era un amant. Spunea că i-au spus și colegii său că așa fac toate femeile când bărbații pleacă. M-a strâns de gât, m-a sugrumat noaptea până când s-a trezit Tudor, a venit și-a asistat la toată scena plângând în hohote. I-am trimis un sms unei verișoare de-ale mele, care-a sunat la Poliție să vină să ne ia din apartament. Trei echipaje au ajuns să ne scoată din casă.

Maiorul Rotaru

Locuiam în Sibiu atunci.

L-am luat pe Tudor și-am plecat la verișoara mea. Câteva ore mai târziu, îmi sună telefonu și mi se spune că el ar fi încercat să se sinucidă, că și-ar fi tăiat venele.  Am mers la spital de urgență și mi-au zis doctorii că e doar teatru. Își făcuse ceva pe la mâini, dar nu atât încât să-i pună viața în pericol. El, angajat al MAPN, dacă ar fi încercat să-și pună capăt zilelor,cu adevărat, cum mai lucrează? Mi-a spus că mă iubește foarte mult și că nu ar putea suporta să stăm, eu și Tudor, departe de el.

I-am mai dat o șansă, dar cu condiția să mergem împreună la un psiholog. Am luat la rând câteva cabinete, trebuia programare anterioară, așa că ne-am dus la Spital, la psihiatrie. Medicul de gardă a acceptat să-l vadă și după o discuție de o oră, o oră jumătate la care am asistat și eu, doctorul a spus că, din această ședință el are convingerea că suferă de schizofrenie paranoidă și de alcoolism.  I-a recomandat internarea, dar nu-i garanta că se poate și vindeca.
Soțul meu a insistat să nu se afle nimic pentru că, nu-i așa, e cadru miltiar și, la o adică, ar putea avea mari probleme.

După episodul acesta, el a spus că și medicul era amantul meu. Cum de-am ajuns fix aici, fix la acest doctor? Sigur vă știți, sigur v-ați cunoscut înainte, e amantul tău, mi-a zis.

Alexandra a încasat zeci de bătăi în ani e zile

Ne-am mutat în București și eu speram să se liniștească lucrurile. Pentru băiatul meu, măcar. Am intrat, cumva, pe linia de plutire. Eu chemam poliția, vecinii chemau, dar a doua zi retrăgeam plângerea că spunea că mă omoară.

Nu mai știu de câte ori a venit poliția, de foarte multe, oricum. Când veneau polițiștii în București, i se adresau lui cu șefu. Îmi râdeau în față. Într-un proces verbal au scris că eu aș fi fost beată și el nu mi-a dat un pumn, ci o palmă. Mizerabili. Fusesem diagnosticată cu sindrom anxios-depresiv, poate de-asta zicea că sunt beată.

M-am dus apoi la comandantul lui de atunci,  Pușcău, de la unitatea 01766. I-am spus ce se întâmplă și a rămas că discută cu el să vadă cum rezolvă problema. Dacă se mai întâmplă să-i spun. Mi-a oferit apoi o cameră în căminul unității spunând că, dacă suntem acolo, de rușinea celorlalți, se potolește. Așa a fost o perioadă, iar apoi a început din nou.

Veneau polițiștii la Unitatea Militară, dar nu puteau intra, erau ținuți la poartă, că așa e legea. Veneau, plecau, veneau, plecau. Toată lumea știa ce se întâmplă, toată lumea!Toată unitatea.

În 2012 a plecat iar în misiune, dar s-a întors după câteva săptămâni. Era suspect de TBC, dar s-a dovedit că era vorba de toxoplasmoză. A țipat la mine și mi-a spus că sigur am încercat să-l otrăvesc. Omule, i-am zis, dar nu crezi că de te-aș fi otrăvit, s-ar fi văzut la analize?

Lui Tudor îi mai trăgea câte-o palmă. Că nu știa la teme, că i se părea că nu e cuminte. Zdrang. Eu mă băgam și mă bătea, apoi, Tudor se lupta pentru mine. Cât era el de mic, sărea să mă apere. Într-o seară, m-a luat iar la bătaie, iar Tudor a venit în fața lui. L-a luat, l-a trânit de pat și-a început să-l bată cu pumnii în spate. Dădea ca într-un adult.

Tudor, după bătaia încasată de la maiorul Rotaru

În aprilie, anul trecut, am văzut că l-au trecut iar testele psihologice militare pe care le dau. Atunci s-a terminat totul în toate privințele. Eu plănuisem să stârng bani într-un cont la care nu avea acces, dar el s-a întors într-o seară și ne-a scos afară din casă.

Aveam o geantă, o pisică, copilul de mână și nici un leu în buzunar. Am stat câteva zile la o prietenă de-a mea în București, Ioana, iar câteva rude ne-au ajutat să ne mutăm la Sibiu din nou. Am locuit la bunica mea o perioadă, până când m-am angajat și-am găsit o chirie. Nu mi-a dat nici actele, am doar buletinul și niște copii după certificatul de naștere al copilului, după certificatul de căsătorie.

I-am zis să ne vedem ca omaneii să ne despărțim civilizat la tribunal. Refuză să-mi dea actele. Am avut noroc că pe Tudor l-au acceptat aici la școală doar cu copii.
M-a amenințat înainte că, dac-ar fi să plec, va face tot posibilul să-l ia pe Tudor doar ca să-mi facă mie rău. A ajuns atât de departe cu nebunia, încât sugera că nici n-ar fi al său, că sigur l-am făcut cu altul. Când eram cu el, mă urmărea și pe stradă. Mi-a aruncat telefonul în WC , iar pe laptop a instalat un program să mă urmărească. N-am putut ieși zile întregi din casă.

Tudor e viața mea.

I-am spus să nu-l urască pe taică-său, i-am spus să nu-i vorbească urât. Are 11 ani acum și nu e târziu să lege o relație cu el. Dar nu vrea să audă de el. Nimic.

Nimic.

Copiii văd, nu uită și uneori nu pot nici ierta.

El este Tudor, cavalerul meu.

Actualdecluj.ro l-a contactat și pe Maiorul Constantin Rotaru, dar el a refuzat să răspundă acuzațiilor care i se aduc, spunând că „nu vreau să comentez ce spune Alexandra. Va fi o despărțire de comun acord sau la Tribunal, vom vedea asta. Nu am nimic de adăugat.

Certificat medico-legal după bătaie din septembrie 2010

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu