Noile piste pe care Primăria vrea să le amenajeze cu bani europeni din PNRR, pe Drumul Sf Ion și Calea Turzii, crează îngrijorare printre civicii din oraș: „Cică pistele din Bună Ziua ar fi conforme bunelor practici pe plan european – cu așa afirmație e greu de crezut că cele noi planificate nu vor fi altceva decât improvizații”
Actual de ClujActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 10, 2022 0 310
Consilierii locali au dat undă verde, la ultima ședință ordinară, pentru două proiecte prin care Primăria va accesa fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru crearea unor piste de biciclete pe drumul Sf Ion și pe Calea Turzii. Este vorba despre o pistă de biciclete de 5,26 kilometri pe ambele sensuri de mers pe strada Drumul Sf Ion și de o pistă de peste 3 kilometri pe Calea Turzii, valaorea maximă a finanțării care se poate acorda fiind de peste 5,2 milioane lei/per proiect.
Despre inițiativa Primăriei, oameni din societatea civilă din Cluj spun că ar putea să fie la fel de improvizate ca cele deja amenajate în Cluj-Napoca, mai ales având în vedere că cele două proiecte au fost inițiate fără niciun fel de consultare publică. Executivul Primăriei (direcții de specialitate) motivează necesitatea respectivelor piste bazându-se pe datele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, pentru a interconecta bucățile de piste actuale, principala problemă a rețelei de biciclete identificate de specialiștii de la Civitta, cei care au făcut strategia, în Cluj-Napoca.
„Din nou, nicio consultare publică, nimic. Și cică pistele de biciclete din Bună Ziua ar fi conforme bunelor practici pe plan european – cu așa afirmație e greu de crezut că cele noi planificate vor fi altceva decât improvizații cu multiple deficiențe ca cele de până acum. Ca porcăria Primăriei să fie completă, au anunțat ședința de Consiliul Local în 30 septembrie, dar, ca de obicei, ulterior pe ultima sută de metri au adăugat pe ordinea de zi puncte suplimentare, inclusiv cele două proiecte pentru crearea unor piste de biciclete pe Drumul Sf Ion și Calea Turzii, fentând astfel și pe cei care urmăresc ordinea de zi anunțată pentru diverse ședințe, dar nu reușesc să verifice zilnic dacă nu cumva se mai modifică și apar pe ultima sută ceva „bombe”. Scriu în acest limbaj dur pentru că Primăria clujeană niciodată nu comunică din oficiu spre consultare proiectele de HCL către ONG-urile care și-au notificat interesul pentru acest domeniu, conform Legii 52/2003″, atrage atenția avocatul Radu Mititean de la Clubul de Cicloturism Napoca, cei care organziează de ani de zile Marșul Bicicleiștilor din oraș pentru a promova deplasarea nepoluntă în Cluj-Napoca și a încuraja autoritățile să creeze mai multe facilități pentru bicicliști în oraș.
Intenția Primăriei este de a ameja două piste de biciclete pe drumul Sf Ion și pe Calea Turzii, de 5,26 kilometri , respectiv de circa 3 kilometri, cu fodnuri din PNRR prin care se acordă finanțări de maxim 5,2 milioane lei, per proiect. Consilierii locali au dat undă verde ca respectivele proiecte să fie depuse spre finanțare.
Primăria și-a asumat să realizeze, ulterior, proiectarea dar și să respecte prevederile/recomandările Ghidului de proiectare a infrastructurii pentru biciclete care conține cerințe generale de calitate a infrastructurii pentru biciclete și trotinete electrice – trasee, parcaje – în vedere asigurării viabilității acesteia. „Pentru implementarea proiectului se vor realiza: lucrări de construcție pentru realizarea/modernizarea infrastrcuturii pentru biciclete/mijloace de transport nemotorizate, pentru montarea echipamentelor de protecție, pentru montarea echipamentelor de semnalizare, achiziția și montajul accesoriilor de mobilier aferent pistelor – rasteluri pentru biciclete, ilumitat public, contoare utilizatori, amenajarea terenului, achiziția echipamentelor de protecție și semnalizare, proiectare și asistență tehnică”, arată Primăria.
Pentru ambele investiții, Primăria arată cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (2021-2027/2030) arată că rețeua de biciclete din Cluj-Napoca este discontinuă iar pistele din oraș sunt neconectate, mai ales în ceea ce privește carierele rezidențiale (Mănăștur, Zorilor, Mărăști, Între Lacuri) și zonele de interes, doar centrul fiind bine irigat cu astfel de tarsee pentru bicicliști. „Din seria culoarelor de mobilitate urbană durabilă au fost prioritizate acele proiecte care asigură legături între principalele cartiere rezidențiale și zona centrală. De aceea a fost tratat cu prioritate coridorul est-vest și legăturile cu cartierele Zorilor/Mănăștur/Gherogheni/Andrei Mureșanu și Dânbul Rotund. Relația est-vest va fi susținută și de coridorul de mobilitate din lungul Someșului care va integra infrastrcutura pentru biciclete pe întregul parcurs, urmând să devină un coridor velo local, metropolitan și apoi județean. Pista velo de pe Drumul Sf Ion va face legătura între pista existentă în lungime de 1,2 kilometri construitî ân 2018 și pista existentă de pe strada Făgetului în lungime de aproximativ 2,7 kilometri. Pista velo de pe Calea Turzii va face legătura între pista existentă pe strada Observatorului (tronsonul dintre intersecția cu strada Frunzișului până șa intersecția cu str. Viilor, la Spitalul de Recuperare) în lungime de aproximativ 0,45 km, pista existentă de pe strada Făgetului în lungime de aproximativ 2,7 kilometri și pista existentă de pe strada Bună Ziua în lungime de 1,86 kilometri”, motivează Primăria.
Ce prevede PMUD 2021-2030
(sursa: primariaclujnapoca.ro, proiecte piste velo)
Foto: Bogdan Făgădar, Calea Turzii 2019