Închide

N-au terminat bine prima ediție că deschid pre-înscrierile pentru a doua. Fanii Untold pot precomanda bilete de azi, fac line up-ul ediției 2016

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 22, 2015 0 457

La o lună și jumătate după închiderea primei ediții, organizatorii celui mai mare festival din țară anunță că încep pre-înregistrările pentru biletele la următoarea ediție, cea de anul viitor.

Festivalul Untold, care a adus la Cluj 60.000 de persoane în fiecare dintre cele patru zile ale evenimentului, anunță azi deschiderea perioadei de preînregistrări pentru biletele ediției de anul viitor. „Prima serie de bilete la UNTOLD 2016 va fi disponibilă doar fanilor pre-înregistrați”, explică purtătorul de cuvânt al festivalului, Ștefana Giurgiu, care adaugă că, la înregistrare, aceștia vor putea să le spună organizatorilor ce artiști ar vrea să vadă pe scena ediției de anul viitor. „La fel ca la ediția precedentă, în baza topului realizat de fani, se va contura și line-up-ul ediției viitoare”, spune Giurgiu.

La prima sa ediție, cea dintre 30 iulie și 2 august, festivalul de la Cluj a adus în total 240.000 de persoane în cele patru zile de festival, iar pe scenă au urcat nume grele ale genului Electronic Dance Music – David Guetta, Armin van Buuren, Avicii, Dimitri Vegas & Like Mike, ATB și alți aproape 150 de artiști.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags