Închide

Motivul pentru care Ioniță nu e lăsat la CFR Cluj. Clujenii au păcălit-o pe Astra în trecut: „Le-am mai dat un jucător și au uitat să ne mai dea banii, apoi au intrat în insolvență”

SportTop News by Catalin Suciu - ian. 06, 2018 1 1408

Negocierile dintre Astra și CFR Cluj pentru aducerea lui Alexandru Ioniță II sunt în impas. Ioniță a ajuns la echipa a doua după ce a refuzat prelungirea contractului scadent în vară.

Motivul pentru care patronul Ioan Niculae nu-i dă drumul la CFR ține și de trecut. Mai exact din 2014, când formația clujeană l-a transferat în Gruia pe Mirko Ivanovski, atacant al Astrei.

La vremea respectivă, cele două cluburi bătuseră palma pentru transfer, CFR obligându-se să achite o sumă modică.Astra a acceptat, contractul s-a semnat, iar vârful a ajuns în Gruia și a început să joace. Numai că formația clujeană și-a declarat ulterior insolvența, iar datoria către Astra a fost ștearsă! Apoi Ivanovski a fost vândut de CFR la Videoton, în Ungaria, pentru 200.000 de euro, dar nici după acest episod Astra n-a mai văzut nici un ban din transferul său.

Patronul giurgiuvenilor a luat foc, s-a enervat și a anunțat că nu mai negociază niciodată cu CFR-ul, decât în condiții extreme. De altfel, într-una dintre puținele sale intervenții publice, el a spus la Digisport că: „Noi am mai dat un jucător la CFR Cluj, dar au uitat să ne mai dea banii, pentru că au intrat în insolvenţă. Şi între timp, CFR l-a vândut pentru 200.000 de euro. Puteţi să-l întrebaţi pe domnul Mureşan”. Patronul Astrei s-a referit exact la Ivanovski.

Iar acum joacă tare în negocierile cu CFR Cluj. „Se vehiculează prea multe lucruri incorecte cu privire la telenovela Ioniţă. În septembrie, Ioniţă a venit să negocieze prelungirea contractului, dar a avut nişte pretenţii exagerate. După două săptămâni am avut Consiliu Administrativ şi am decis să-i acceptăm pretenţile. După ce i-am spus că suntem de acord, a spus să aşteptăm până în iarnă şi să semnăm atunci. Înainte de ultima etapă l-am chemat la club pentru a semna. A spus că vrea să mai aştepte până după vacanţă. Acum, a venit cu tatăl lui şi a spus că nu mai vrea să semneze prelungirea. M-a sunat patronul clubului CFR Cluj şi a spus că vrea să discutăm, dar nu acum, pentru că este plecat din ţară. E singura discuţie pe care am avut-o cu CFR pentru Ioniţă. Restul sunt minciuni. Bogdan Mara şi Dani Coman pot discuta cât vor, dar nu pot lua decizii”, a mai spus el.

500.000 de euro a oferit CFR-ul pentru Ioniță, plus trei jucători pe care Dan Petrescu nu mai mizează în 2018.

Un comentariu

Lasa un raspuns pentru Popa

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare