Mitropolitul Andreicuț la Nicula: oamenii divorțează ușor, pentru copii e ucigător
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 15, 2015 0 329
Mitropolitul ortodox al Clujului a reiterat astăzi, în slujba de la mănăstirea Nicula în fața a mii de enoriași, îndemnul ca familiile să facă cel puțin trei copii. „Așa nu ne-am mai împuțina”, spune el și adaugă că numărul divorțurilor a ajuns, doar anul trecut în România, la 26.000 de cazuri. „Pentru copii acest lucru este ucigător”, a spus el. „Numai anul trecut în România au fost 26.000 de divorţuri şi câte mii de copii nu au rămas traumatizaţi. Este o tragedie când se despart, dar pentru copii acest lucru este ucigător de suflet. Familia creştină a avut în trecutul nostru un rol extraordinar şi, dacă vrem să se regenereze societatea românească, din familie va pleca reabilitarea. România îmbătrâneşte şi toată Europa creştină, pentru că nu mai este o convingere creştină foarte puternică. Dacă ar avea fiecare familie măcar trei copii, unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru ţară şi biserică, atunci nu ne-am mai împuţina”, a spus Andreicuț, citat de Mediafax.ro.
„Oamenii divorţează uşor. Necazuri şi încercări au avut şi moşii noştri, dar ei au avut răbdare să treacă peste situaţii de criză, iar astăzi vedem că cei mai mulţi s-au despărţit prin consimţământ. Nu mai este puternică credinţa în Dumnezeu. O altă cauză este faptul că familiile nu mai au o viaţă de rugăciune, dacă ar mai avea legătura cu Cerul, nu s-ar mai despărţi atât de uşor”, arată și Agerpres. „O altă cauză este acest exod a milioane de oameni tineri, căsătoriți și necăsătoriți, în Spania, Italia, Franța, Anglia și pe alte plaiuri pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Motivația lor este obiectivă, dar ne doare sufletul, pentru că țara se împuținează și este și cauza înmulțirii divorțurilor, pentru că nu întotdeauna merg cei doi împreună, unul merge, unul rămâne acasă. Și chiar de merg amândoi, condițiile de muncă, condițiile de locuit, pe mulți dintre ei îi fac să divorțeze”, a spus mitropolitul.
Divorțurile în România au devenit tot mai ușoare, după intrarea în vigoare a noului Cod Civil, în urmă cu cinci ani: doar cazurile complicate ajung în instanță, unde sunt de judecat partaje ori custodia copiilor, în vreme ce dacă cei doi soți nu au bunuri de împărțit sau copii de îngrijit, divorțul poate fi făcut direct de serviciul de stare civilă al Primăriei.
Mii de pelerini au fost prezenți azi în curtea mănăstirii de la Nicula, în pelerinajul anual ce datează de secole, ca să se închine la icoana din biserică, despre care mulți dintre cei prezenți sunt convinși că e făcătoare de minuni. Datele oficiale arată că e vorba de 30.000 de pelerini, mulți sosiți aici încă de joi seara.
