Închide

Grav accident de circulație în Cluj: 2 morți și 5 răniți, între care doi copii de 7 și 5 ani

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 15, 2015 0 298

Grav accident de circulație în această dimineață pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60: doi morți, trei răniți grav și doi răniți ușor.

Accidentul s-a produs la ora 7.40 în satul Bologa din comuna Poieni, când șoferul unei mașini care circula dinspre Oradea spre Cluj-Napoca a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de o mașină care circula regulamentar din sens opus. Impactul a fost devastator: șoferul care a intrat pe contrasens și pasagerul din dreapta au fost uciși pe loc, cei doi pasageri de pe bancheta din spate au fost răniți grav, iar în mașina care circula regulamentar cei trei pasageri au fost răniți, între care unul a fost rănit grav, în vreme ce șoferul a scăpat cu răni ușoare. Bilanțul – doi morți, trei răniți grav și doi răniți ușor.

Nu se cunoaște deocamdată motivul pentru care șoferul care a provocat accidentul a intrat pe contrasens, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur.

Accidentul a dus la restricționarea circulației timp de aproape două ore, timp în care s-a circulat alternativ pe un singur fir.

UPDATE Polițiștii au difuzat un comunicat de presă, pe care îl redăm integral:


În 15 august a.c., în jurul orei 07,40, pe DN1-E60, pe raza comunei Poieni, sat Bologa, judeţul Cluj, în afara localitatii, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane, rănirea gravă a trei persoane, rănirea uşoară a două persoane şi avarierea a două autovehicule.

Un bărbat de 46 ani, din Republica Ungaria, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1-E60, din directia Oradea înspre Huedin, la o curbă periculoasă la dreapta, a trecut pe sensul opus de mers, întrând în coliziune frontală cu autovehiculul care era condus regulamentar din sens opus de către un bărbat de de 32 ani din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
În urma impactului, a decedat conducătorul autovehiculului care a intrat pe contrasens, precum şi o femeie de 45 ani, pasager în acest autoturism pe locul din dreapta faţă.
De asemenea, au fost răniţi grav 2 pasageri aflaţi pe bancheta din spate a autoturismului care a intrat pe contrasens, respectiv un pasager aflat în autoturismul care circula regulamentar, pe locul din dreapta faţă.
Doi minori în vârstă de 5 şi 7 ani, aflaţi în pe bancheta din spate a autoturismului care circula regulamentar au fost răniţi uşor.
În intervalul orar 07:40-09:30, din cauza accidentului, traficul rutier pe DN1-E60, la km. 538+550 m, în afara localităţii Bologa, a fost blocat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare