Închide

Ministrul „Pamblică”, susținut de toți rectorii universităților de stat din Cluj

EducaţieTop News by Actual de Cluj - ian. 29, 2018 1 1613

Toți rectorii universităților din Cluj au semnat scrisoarea deschisă prin care mai mulți rectori susțin numirea lui Valentin Popa ca ministru al Educației.
Numărul rectorilor de universități din țară care îl susțin pe Valentin Popa a ajuns aseară la 45 – între aceștia, și toți rectorii universităților de stat clujene: UBB, USAMV, UTCN, UMF, Academia de Muzică și Universitatea de Arte și Design.
„Cu o experiență de peste 25 de ani în educație, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se că un cadru didactic și cercetător de prestigiu în domeniul sau de activitate. Activitatea manageriala a domniei sale a debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea că rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și că președinte al consorțiului „Academica Plus”, care reunește 11 universități din România”, se arată în scrisoarea deschisă ce aseară era semnată de 45 de rectori.
„Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreagă comunitate academică, domnul rector Popa a reușit transformarea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenți, de patru ori mai multe programe de studii, o creștere majoră a fondurilor obținute din activitatea de cercetare și extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei științifice românești, regăsind aici un climat potrivit pentru performanță în dezvoltarea profesională”, se mai arată în scrisoarea deschisă. Semnatarii mai arată că Popa a susținut excelența și calitatea în educație, dar și accesul echitabil la resurse, și s-a dovedit „un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic și implicat, care stăpânește mecanismele de funcționare și finanțare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendințele la nivel european și global”.

„Rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educația preuniversitară și cea universitară, inclusiv prin susținerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiadă Internațională de Astronomie și Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014. Sub conducerea domniei sale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limbă română de la Cernăuți, punct de reper pentru păstrarea identității lingvistice și culturale a etnicilor români din Ucraina, de o deosebită importantă în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este, de asemenea, președinte al consorțiului universităților din Moldova-România-Ucraina. Susținem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcția de ministru al Educației, competență academică și manageriala, verticalitatea și implicarea profesională și personală fiind argumentele care trebuie să stea la bază unei astfel de decizii”, au conchis semnatarii.

Dacă nu știați cine este acest ministru desemnat al Educației din noul Guvern Dăncilă, aflați că acesta conduce universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava din 2012 și a fost votat în Comitetul Executiv al PSD în defavoarea Ecaterinei Andronescu. Dar nu pentru aceasta a devenit cunoscut în ultimele zile, ci pentru dezacordurile folosite în discursuri publice. Câteva dintre acestea:

Un comentariu

  1. Am auzit că ești mîndru că ești bucovinean și că PAMBLICĂ ar fi varianta regională a mai cunoscutului cuvînt tradițional românesc PANGLICĂ ! Eu îți urez „decît succesuri” ! Poate așa o pui secretar de stat pe mai celebra ( decît tine) Eba !