Ministrul de Interne la Huedin ca să vadă pagubele produse de vijelie
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 18, 2017 0 428
Ministrul de Interne Carmen Dan a ajuns în această seară în Huedin, ca să vadă pagubele produse de vijelia de ieri – furtuna de ieri a desprins părți din acoperișul spitalului, dar și bucăți din acoperișul unei școli. În plus două persoane au suferit accidentări în urma furtunii care a rupt mai mulți copaci, însă acestea nu au fost grav rănite, fiind externate după acordarea primului-ajutor medical.
Carmen Dan spune că astfel de fenomene de mare intensitate și care apar foarte rapid impun o capacitate de mobilizare pe măsură din partea tuturor structurilor MAI, dar și o bună comunicare între acestea. Ministrul a exemplificat, astfel, modul cum a decurs operațiunea de salvare a două grupuri blocate noaptea trecută pe Valea Drăganului, unde trei grupuri ce au numărat în total 50 de persoane au fost blocate azi-noapte pe un drum forestier din cauza căderilor unor arbori.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăria Cluj semnează, luni, contractul cu Asocierea condusă de CON-A, pentru Trenul Metropolitan – etapa stații
mai 10, 2026 0
-
Echipa Aeroponix‑Robotics, prezentă la Zilele Horticulturii Clujene / Aeroponix dezvoltă sisteme bazate pe tehnologie NASA, pentru cultivarea plantelor în spațiu
mai 10, 2026 0
