Ministra demisionară a Sănătății, Ioana Mihăilă, în raportul de activitate: s-au deblocat proiectele spitalelor regionale, după 5 ani în care nu s-a întâmplat nimic. Spitalul din Cluj, la etapa pe hârtii
Sănătate by Actual de Cluj - sept. 08, 2021 0 274

Ministrul demisionar al Sănătății, Ioana Mihăilă, spune în raportul de activitate că două contracte importante pentru spitalul regional de urgență din Cluj ar urma să fie semnate în acest an.
E vorba de contractul de finanțar,e care ar urma să fie semnat în octombrie, și de cel de proiectare, în noiembrie. Proiectul are o valoare de 305 milioane de euro și se vorbește de el de mai bine de zece ani. În total în țară sunt proiectate să funcționeze trei spitale regionale, în Iași, Craiova și Cluj. La Iași contractul de finanțare a fost deja semnat, în aprilie, cu Banca Europeană de Investiții, iar contractul de proiectare tehnică ar urma să fie semnat chiar în această lună. În Craiova contractul de finanțare și cel de proiectare ar urma să fie semnate anul viitor. ”S-au deblocat proiectele pentru construcția spitalelor regionale începute în anul
2016, pentru care în 5 ani de zile nu s-a întâmplat mai nimic”, a arătat aceasta în raport. De menționat, pentru proiectul spitalului din Cluj nu s-a întâmplat mai nimic nici de atunci încoace. Aici raportul
Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj va avea 849 de paturi şi va deveni un pol de nivel terţiar pentru reţeaua de spitale din regiunea Nord-Vest, destinat pacienţilor critici şi cazurilor complexe care necesită tehnologii şi expertiză de nivel înalt. Spitalul va fi construit în Floreşti, pe un teren intravilan aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii și ar urma să coste o jumătate de miliard de euro. Banii, arată MS, ar urma să vină din fonduri externe nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, dar şi din alte surse ce nu au fost nominalizate.
Citește și:
Comisia Europeană, zeci de milioane de euro pentru viitorul spital regional din Cluj
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
USR îi cere lui Tișe să rezilieze contractul cu firma GOTO, care administrează parkingul din incinta Aeroportului: Firma nu și-a respectat obligațiile contractuale
mai 30, 2023 0
-
Consilier județean, după ce a votat pentru numirea fiului său într-un consiliu de administrație: „Din cauza sistemului online s-a întâmplat. Asta e, n-am furat, n-am dat în cap la nimeni. Vedem ce-a fi”
mai 30, 2023 0