„Testarea fără nicio altă măsură ulterioară nu are niciun impact, rămâne doar o temă de dezbatere. Lucrăm la un proiect pe care să îl prezentăm în Guvern, cu persoane specializate, dincolo de posibilitatea testării, care trebuie urmată de mai multe măsuri. Una dintre măsuri e legată de consilierea psihologică de către o persoană specializată, iar beneficiari să fie copilul, familia sau și copilul și familia împreună. Apoi, e nevoie de centre în care putem să tratăm faza acută a intoxicației cu droguri. Tratamentul de durată al adicției sunt situației în care lucrurile necesită luni sau chiar ani. În prezent avem 11 spitale de psihiatrie care fac controlul adicției, pentru copii sunt două. Vrem să dezvoltăm o rețea regională astfel ca în fiecare regiune să fie un astfel de centru pentru copii. De foarte multe ori părinții au reticență față de aceste centre pentru că sunt legate de un spital de psihiatrie și nu trebuie să fie așa”, a declarat ministrul pentru Digi24.

Tema consumului de droguri a revenit vara aceasta în atenție publică, după ce au apărut date statistice îngrijorătoare privind consumul de droguri în școlile din România dar și legate de vârsta consumatorilor de droguri. Oficiali din Guvernul Ciolacu au făcut tot felul de declarații pe tema măsurilor de combatere a traficului și a consumului de droguri. Prioritate fixată a fost salvarea tinerei generații.

Detalii: Ministerul de Interne face planuri de măsuri pentru a salva tânără generație în fața consumului de droguri/”Bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută”, arată Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu

sursa facebook Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Cluj