Microbuz implicat într-un accident în Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 30, 2020 0 264
Un microbuz a fost implicat într-un accident în Cluj, în această după-masă.
Accidentul s-a petrecut între un autoturism și un microbuz la ieșire din Apahida spre Regin. La fața locului au sosit echipaje de urgență, care au constatat că toți pasagerii din microbuz erau deja preluați de un alt microbuz, pentru a fi transportați la destinație. ”Nici unul dintre aceștia nu a solicitat consult medical”, arată purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.
O femeie care se afla în autoturism în momentul accidentului a fost consultată de către echipajul SMURD sosit la fața locului. ”Din primele evaluări se pare că este cu afecțiuni ușoare”, a adăugat el.
Polițiștii sosiți la fața locului spun că din primele date o șoferiță de 23 de ani, din Reghin, care se deplasa pe DN16, din direcția Apahida spre Reghin, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat, intrând în coliziune cu un microbuz care se deplasa pe sensul opus de mers.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Creșă nouă inaugurată la Baciu. Alte 10 unități similare, în pregătire în județul Cluj
ian. 16, 2026 0
-
Iarna ține drumarii în priză/Consiliul Județean spune că s-a intervenit în forță pentru combaterea poleiului de pe drumurile din Cluj/Oamenii au reclamat că intervențiile s-au realizat cu întârziere
ian. 16, 2026 0
