Închide

Metodele securistice ale baronului de la Aeroport sau despre cum știe el să se agațe de funcții

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 29, 2015 0 1018

Încă din 2011, directorul Aeroportului, David Ciceo, încalcă legea ocupând concomitent și funcția de președinte al Consiliului de Administrație, din cadrul acestei regii.  În toate celelalte regii și societăți de stat, separarea puterii executive de cea a consiliilor de administrație a fost clarificată imediat ce prevederile legii au intrat în vigoare, doar la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, vechea situație s-a menținut conform dorinței directorului David Ciceo, omul care se raportează la această regie ca la o moșie. Ciudat este că nimeni din Consiliul Județean nu s-a edificat, până în prezent, cu privire la situația de incompatibilitate în care se află Ciceo, iar grav este că nici membrii Consiliului de Administrație (numiți politic) – care aveau obligația de a se sesiza – n-au mișcat un deget pentru a îndrepta această situație. Așa se face că, în ultimii ani, Ciceo a continuat să propună „inițiative” din postura de director și să le și aprobe/adopte, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. Dar în privința acestor „inițiative” – unele dintre ele au condus chiar la arestarea fostului președinte al Consiliului Județean, Horea Uioreanu – vom reveni.  Acum este mai important să arătăm metodele securistice prin care Ciceo a învățat să-și exercite puterea.

Ai grijă ce vorbești, baronul Ciceo te înregistrează. Audio!

După ce s-a scris în presă despre situația de incompatibiliatate în care se află directorul Aeroportului, s-a trezit și președintele Consiliului Județean, Mihai Seplecan, să trimită un comunicat de presă, acuzându-l pe Ciceo că încalcă legea. Adică s-a trezit acum, după ce nu mai este prieten cu Ciceo. La început de mandat, președintele Seplecan era bun prieten cu David Ciceo, atât de bun încât își permitea să-i ceară acestuia diverse „servicii”. Ce nu știa Seplecan (și e curios că nu știa, pentru că în târg se povestește demult despre obiceiurile baronului de la Aeroport), e faptul că este înregistrat! Acum, nu este clar pentru cine și la ce folosesc înregistrările pe care la face baronul de la Aeroport, dar un lucru este sigur, că una dintre ele îl ajută să-l denigreze pe Seplecan, printr-o plângere penală chiar. În această plângere penală – pe care o adresează Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj (ne întrebăm oare de ce nu la DNA, acolo n-avea pile?) – Ciceo nu se sfiește să afirme că l-a înregistrat pe Seplecan, audio! Sigur, el invocă o situație idioată: cum că ar fi fost o ședință la Consiliul Județean, și că așa s-ar fi produs înregistrarea. De parcă, Seplecan ar fi avut vreun interes să se înregistreze singur, pe la el prin birou, cerându-i favoruri lui Ciceo! În plângerea pe care o formulează împotriva lui Seplecan și culmea, îmopotriva unor funcționari din Consiliul Județean, Ciceo are tupeul să posteze și înregistrarea. Sunt șapte propoziții:

Mihai Seplecan: Zi-i să trimită actele alea la RAR (Registrul Auto Român)

David Cice: În regulă

Mihai Seplecan: Zi-i să îi deie drumul  la RAR cu mașina, ca să pot să o bag, să îmi meargă litri de motorină, că dacă nu, numa’ 150 de litri…, știi ce zic!?

David Ciceo: Atunci cota e mai mare?

Mihai Seplecan: Da, păi aia-i toată chestia. Am spus la RAR, vă așteaptă directorul, că am vorbit deja cu directorul. Nu-i face nimica, că nu o schimbă. Bun… Ne auzim!

Din aceste propoziții nu reiese mare lucru, însă tot Ciceo are grijă să ne edifice, prin conținutul plângerii pe care a făcut-o. El povestește cu lux de amănunte, că este vorba despre o mașină, un Touareg al Aeroportului, care, de fapt, era utilizat de Seplecan, președintele Consiliului Județean (ar fi fost dată în regim de comodat). Pentru ca Seplecan să poată circula fără să-și facă griji din pricina motorinei, i-a solicitat lui Ciceo să depună acte la RAR, pentru ca mașina să fie transformată în autoutilitară. În felul acesta, Seplecan ar fi putut consuma câtă motorină ar fi dorit. Numai că aranjamentul lui cu David Ciceo face acum obiectul unei plângeri penale. Ce nu spune Ciceo în plângerea penală – deși reiese în mod evdient din înregistrare – e faptul că Seplecan nu discuta pentru prima oară cu el, pe tema transformării Touaregului în autoutilitară. David Ciceo omite să spună că, de fapt, el este cel care l-a încurajat pe Seplecan să meargă în această direcție, motiv pentru care Seplecan și-a și permis să facă demersuri la RAR. Iar după ce s-a asigurat că Seplecan se află pe „drumul cel bun”, baronul Ciceo a avut grijă să-l înregistreze. Acum se folosește de înregistrare și vrea să insinueze că ar fi o victimă a lui Seplecan (președintele județului care scrie și citește precum un elev de clasa a II a) și a funcționarilor din instituția Consiliului Județean (cu care se află, deja, într-un război personal).

Refuză să intre în legalitate, dar scaunul i se clatină

Ciceo a depus această plângere penală, atât împotriva lui Seplecan, cât și împotriva unor funcționari din Consiliul Județean, pentru a se apăra de o așa zisă „răzbunare”. În realitate, funcționarii Consiliului Județean au inițiat un demers de intrare în legalitate, pe care aveau obligația să-l facă chiar de acum câțiva ani. Așa se face că în ședința de astăzi a Consiliului Județean se va propune un proiect de hotărâre prin care directorului David Ciceo i se va transfera puterea executivă în cadrul Aeroportului, urmând ca membrii Consiliului de Administrație să facă demersuri pentru a-și alege un președinte, conform prevederilor legale (un altul decât directorul Aeroportului, care nu are voie să fie parte din Consiliul de Administrație). Nemulțumirea lui David Ciceo se leagă, însă, de încă un aspect, probabil cel mai important. Că o dată constituit, conform prevederilor legale, Consiliul de Adminstrație al Aeroportului va avea obligația să organizeze concurs pentru postul de director al acestei regii. Acest lucru nu înseamnă decât că David Ciceo se va vedea obligat să  concureze și cu alți manageri pentru a conduce Aeroportul clujean. Așa spune legea.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare