Meniu a la Cluj: se ia mâncare chinezească, se adaugă prăjituri la Steaua şi se condimentează cu un popas la Vărzărie

Ați mâncat „mâncare chinezească” la Cluj? Unde găsești altceva decât ceea ce am putea descrie cu ușurință ca fiind pur şi simplu: orez cu pui și ciuperci? Și bambus! Poate primești și bambus. La o astfel de întrebare ți-ar putea răspune un tur gastronomic care pornește de undeva de pe strada Horea și care, cotind spre străduțe, caută locuri vechi din Cluj unde poți să mănânci ceva bun. Iar prima oprire e la un local cu nume asiatic. Shen Yang.

Aici găsești un loc mic, scaune portocalii, tradiționalul frigider Coca-Cola și un meniu cu nume curioase: furnici în copac sau carne de porc cu urechi de lemn și orez. Preţuri: 10 – 14 lei. „Preparatele noastre sunt specifice zonei de nord-est a Chinei, fiind gătite utilizând tehnici tradiţionale din mediul rural al provinciei Lianoling, zona Shenyang”, e explicaţia proprietarilor.

Ţi se promite „mâncare tradiţională chinezească autentică”. Cei doi care conduc locul sunt o familie – soţ şi soţie. El român, ea chinezoaică, instalată de mai bine de 10 ani în Cluj. Aflăm de la cunoscători că în China mâncărurile diferă fundamental de la o zonă la alta şi că ceea ce numim noi, în general, „mâncare chinezească” nu prea e de găsit acolo. Lumea roboteşte pe la bucătărie (îi vezi prin mica fereastră unde laşi comanda şi de unde îţi aştepţi meniul). De vorbit nu vorbesc cu noi despre detalii de culise.

Dar aflăm că e în pregătire o carte de bucate în limba română cu preparate chinezești. „Când ne-am întâlnit cu proprietarii, erau într-o întâlnire cu o editură și aveau planuri să traducă rețetele chinezești tradiționale într-o carte de bucate. Nu știm dacă au scos-o deja sau e în pregătire, dar este o treabă foare faină”, completează ghidul turului, Lala Panait.

Următorul popas e la cofetăria Steaua, pe strada care poartă în Cluj numele capitalei franceze. Aici găseşti „brauni” şi prăjituri cu „noapte” în denumire, se fac comenzi de torturi sau se ia profiterol şi dulciuri decorate cu fructe. Se mai găsesc şi figurine de ornat torturi, pentru cei care poate preferă să le facă ei acasă. În spate, prin uşa întredeschisă, îl zăreşti pe părintele Arsenie Boca, parte din decorul camerei administrative.

Cofetăria Steaua e „cupcake shop” pe Facebook şi îţi dă posibilitatea să dai „check-in”-ul. Luăm prăjiturile la pachet şi mergem mai departe. Nu înainte de a trata problema ingredientelor naturale din prăjituri. Dar și a celor mai cele deserturi care se fac după rețetele concepute înainte de anii 90. Cremeșul, diplomatul, savarina, spumoasa se fac de ani de zile în cofetăria Steaua.

Pe străduţele din zonă unii îşi amintesc de cofetării din copilărie, alţii de vreun cinema sau de un club. Dar pe aici totul e în transformare: fosta fabrică de textile Flacăra se transformă în ansamblu de birouri sub bagheta unei firme din IT-ul care conduce Clujul, iar la intersecţia Ploieşti-Constanţa se înalţă deja turnurile în care unii prevesteau „centru financiat-bancar” acolo unde aveau terenuri de valorificat.

„Ştiţi unde e o cantină bună?”. Lângă Sinagogă. Pe unde e intrarea? Se găseşte, locul e într-o curte interioară, nu prea ştie oricine de el, dar se găseşte. Cantina evreiască. Numai că mai e un secret, împărtăşesc connaisseurs-ii: aici trebuie să vii pe la 12.00, ca să găseşti opţiuni bune. Și e un loc în care ți se dă echipament special, ca să te integrezi

Dar nu cantina de aici e destinaţia de week-end. Mergem la Vărzărie.

Aici, cu platouri de Vargabeles frumos aşezate pe masă, se vorbeşte mai întâi de un proiect social. „O masă caldă” –e un program care se bazează pe voluntariat şi pe donații, cu scopul de a găti şi oferi celor nevoiaşi gratis o porție de mâncare a cărei preparare să coste aproximativ 2 lei. Echipele implicate şi voluntarii care se alătură constant îşi desfăşoară activitatea în 6 cantine, în care gătesc, o dată pe săptămână, pentru aproape 500 de persoane: 3 sunt localizate în Cluj-Napoca, 2 în București, 1 în Bistriţa şi 1 în Satu Mare. În Cluj, de exemplu, se împarte mâncare în Piaţa Muzeului, joia. „Dacă vreţi să vă oferiţi voluntari la gătit să ştiţi că mai avem locuri prin august”, ne informează din start Raimonda Boian, una dintre coordonatoarele implicate în program. „Am vrut să replicăm modelul şi în alte locuri şi am fost întrebaţi foarte des despre ce facem şi cum. Numai că mulţi au renunţat când şi-au dat seama ce fel de muncă implică asta. E nevoie de cineva care să coordoneze o astfel de activitate şi care să îşi dedice cel puţin o zi pe săptămână, constant, proiectului. Voluntari în schimb avem tot timpul, chiar şi resurse. Acum am ajuns la stadiul în care nu avem nevoie de promovare ca să atragem resurse, ci mai mult am vrea să replicăm modelul şi chiar ar fi de dorit să devină oamenii mai conştienţi de ceea ce consumă şi de cât aruncă. De când lucrez la acest proiect, eu, una, văd foarte diferit lucrurile”, spune Raimonda.

Între timp, apare doamna Lenuța, ospătăriță de bază azi la Vărzărie, ca să împărtăşească din secretele bucătăriei unuia dintre cele mai celebre restaurante din vechea gardă a Clujului. De fapt, secrete nu prea ne împărtăşeşte, fiindcă – nu-i aşa? – de-aia le zicem „secrete”. Aflăm totuşi că reţetele sunt neschimbate de zeci de ani, că varza a la Cluj e desigur cea mai populară mâncare aici, că unii vin tocmai din Braşov doar să o comande şi că e extrem de important ce pui în mâncare. „Vin unii şi zic – nu mai are acelaşi gust pe care îl avea când eram student. Normal că nu mai are! Ce? Carnea e la fel? Legumele sunt la fel?”, punctează doamna Lenuţa. Aici mănâncă de ani de zile clienţi fideli, dar vin mereu grupuri de străini şi vizitatori şi, desigur, locul se umple la TIFF. „Eu nu gătesc niciodată acasă mâncărurile de aici. Nu mai pot! Să vă zic unde mâncăm duminica? La KFC”, admite zâmbind bucătăreasa. Secretul Vargabeles-ului sunt tăițeii. Reușim să aflăm că pe piață există o singură marca de tăiței care pot recrea deliciul de la Vărzărie. Care? Nici poveste să reușim să aflăm. „Când eram la începutul proiectului nostru O masă caldă, am vrut într-o joi să gătim varză a la Cluj și, pentru o cantitate mare, nu știam cum să procedăm ca să ne iasă. Așa am venit înainte la Vărzărie. M-am așezat cuminte la intrare, am comandat un suc și mi-am făcut curaj să întreb secretul. Am întrebat, dar degeaba. N-am aflat nimic. Așa că ne-am descurcat pe cont propriu”, a spus și Raimmonda despre secretele de la Vărzărie. Cineva din grup a citit și o carte despre inventatorul  Vargabeles-ului, care era din Cluj, dar n-avea nicio legătură cu Vărzăria.

„Ştiţi chineză?”, ne întreabă spre final doamna Lenuţa şi ne atrage atenţia astfel ce grup din ţări îndepărtate tocmai i s-a instalat în local. Păi… dacă noi căutăm „mâncare chinezească” ceea ce se întâmplă acum e doar o restabilire a echilibrului universului gastronomic: chinezii vin la varză a la Cluj.

Turul gastronomic al Clujului, de ieri și de azi (prima parte) a fost organizat de Lala Panait și Lavinia Gliga. Din pasiunea Lalei venită din pregătirea sa profesională, antropolog urban, dar și din curiozitatea de jurnalist a Laviniei Gliga care lucrează la Decât o Revistă și luând în calcul faptul că orașul, la capitolul gusturi, are multe povești și multe bucate care nu trebuie ratate. Pe parcusul călătoriei gastronomice se savurează povești, dar și preparate pe care, dacă ești clujean sau turist în Cluj, nu trebuie să le ratezi de la degustat măcar o dată.  Pentru participanți, există o contribuție de minim 15 lei, ca taxă simbolică de participare. Până acum, cele două inițiatoare au mai organizat tururi ghidate prin Poveștile Clujului și urmează să reediteze și acest Tur gastronomic al Clujului, de ieri și de azi.

Nici un comentariu

Actual de Cluj