Închide

Marius Popescu, demis de “U” Cluj! “Mi s-a cerut să reziliem contractul. Îmi pare rău pentru tot”. Cine e noul antrenor

Sport by Catalin Suciu - oct. 26, 2015 0 2208

Universitatea Cluj va avea un alt antrenor începând de zilele următoare, chiar dacă echipa a învins liderul Baia Mare în ultima etapă.

Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al clubului, a negociat deja contractul cu viitorul tehnician care va fi, surprinzător, Mihai Teja, susțin sursele noastre.

Aceasta l-a anunțat deja și pe Marius Popescu că nu se va mai miza pe serviciile sale.

“Într-adevăr au fost anumite discuții, am fost sunat și mi s-a spus că există un sponsor nou care vrea să aducă un alt staff. Sunt niște discuții și este posibil să renunț la post. Doamna Anastasescu mi-a propus să reziliem contractul. Am intrebat-o de ce și ea mi-a spus că se dorește un alt antrenor , antrenor care va fi susținut de un anumit sponsor. Îmi pare rău, sincer, pentru că începusem să creștem foarte mult, am crescut în joc, un joc plăcut, am învins și la Baia Mare”, a spus Popescu pentru actualdecluj.ro.

Mihai Teja și-ar fi dat acordul să o preia pe Universitatea și va conduce în această săptămână primele antrenamente. Vom reveni cu detalii!

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.