Închide

Marii bărbați din PSD. Sau despre cum poate fi îngropat un partid

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 21, 2016 0 479

Liderul PSD, Liviu Dragnea aruncă întreaga responsabilitate, privind retragerea Aureliei Cristea din cursa pentru Primărie, în cârca președintelui organizației județene de partid. „La Cluj, în primul rând, eu sunt dezamăgit de preşedintele organizaţiei, Remus Lăpuşan, care a venit la mine la Bucureşti acum o lună, spunându-mi că ei urmăresc să identifice un candidat independent pe care să-l susţină şi m-a întrebat ce părere am şi răspunsul meu a fost foarte simplu, aşa cum am făcut în majoritatea cazurilor: decizia este a voastră şi responsabilitatea este a voastră” – ar fi comentat Dragnea într-un interviu, la Palatul Parlamentului, potrivit dcnews.ro.

Tot în capul lui Lăpușan se sparg oalele

Răspunsul cu care se apără Dragnea vine după ce Lăpușan a admis că hotărârea privind înlocuirea Aureliei Cristea cu un candidat așa zis indepenedent (omul de afaceri Octavian Buzoianu), a fost luată împreună cu conducerea centrală. „Nu ştiu ce ar fi făcut, dacă ar fi fost bună sau nu Aurelia Cristea, numai că decizia a fost a organizaţiei. Orice decizie pe care am luat-o, o iau sau o voi lua mi-o voi asuma cu toată bărbăţia şi cu toată tăria”, a mai adăugat el potrivit dcnews.ro. Mai puternică a fost, însă, poziția Aureliei Cristea, care a precizat în mod clar  că Liviu Dragnea este cel care a reufuzat să-i susțină proiectul de candidat, în ciuda faptului că ea făcut eforturi imense de a-și împrospăta echipa cu oameni valoroși. Lăpușan nu a făcut decât să se supună voinței lui Dragnea, în pofida discuțiile contradictorii pe care le-a avut cu membrii organizației locale – au informat sursele Actualdecluj.ro: „Vreți să mi se ia capul? Decizia este să schimbăm candidatul și așa facem” – le-ar fi poruncit Lăpușan oamenilor din conducerea PSD Cluj Napoca. Numai că deși i-a făcut pe plac, Dragnea pare să nu-l ierte pe Lăpușan pentru modul în care a gestionat scandalul înlocuirii candidatului pentru Primărie.

Nimeni nu-și asumă nimic

Lăpușan nu a fost în măsură să afirme public că i s-a impus o decizie proastă, iar acum își mai și ia castane de la Dragnea. Sursele Actualdecluj.ro spun că omul de afaceri Octavian Buzoianu, cu care PSD va defila în cursa pentru Primărie, nu le creează nici un stres contracandidaților. Dimpotrivă, prejudiciul de imagine pentru PSD a crescut mai mult, o dată ce Aurelia Cristea a anunțat că va demisiona din fruntea organizației locale de partid. Ea devine mai conștientă pe zi ce trece de situația penibilă în care a fost aruncat PSD-ul, iar pentru acest lucru îl arată cu degetul și pe Remus Lăpușan, cu care nu demult era bună prietenă:  „După cum spune și domnul președinte Liviu Dragnea, da, și domnul Lăpușan e responsabil de decizia ca eu să nu mai candidez la Primărie. Nominalizarea mea ca și candidat s-a făcut la Conferința Județeană a PSD , din octombrie, 2015. Aceeași decizie de schimbare a candidatului trebuia supusă deciziei organelor de conducere a partidului. Și trebuia asumată, cu bărbăție”, a spus Cristea pentru Actualdecluj.ro. Remus Lăpușan nu a putut fi contactat, până la publicarea acestui material, pentru a comenta declarația lui Dragnea.

Candidatul independent și marii bărbați ai PSD  

Aurelia Cristea a fost singurul om din PSD care și-a asumat să intre în cursa electorală împotirva primarului Emil Boc, pe care toate sondajele îl cotau chiar cu peste 60% în intențiile de vot ale clujenilor. Ea a pornit la drum cu un procent important de notorietate. Remus Lăpușan i-a susținut candidatura, a încurajat-o chiar, până în momentul în care a intervenit Dragnea, spun surse din partid. Deși neagă că ar avea vreo implicare, aceleași surse arată că Vasile Dâncu (în prezent vicepremier), nu ar fi fost nici o clipă străin de dorința lui Dragnea de a-i retrage candidatura Aureliei Cristea. De altfel, nemulțumirea lui Dragnea la adresa ei era cunoscută și de PSD-iștii de la București și de cei de la Cluj. Cu toții se așteptau ca Aurelia Cristea să fie scoasă din joc. Iar strategia privind nominalizarea unui candidat independent  (pe Octavian Buzoianu), vine pe filiera lui Dâncu – spun același surse. De altfel, nu degeaba omul său de încredre, Mihai Mocanu, care activa în cadrul IRES (institut de care Vasile Dâncu s-a debarasat cu puțin înainte de a fi numit vicepremier în Guvernul Cioloș), e principalul pion în campania candiatului Octavian Buzoianu. Dâncu susține ferm că nu mai are nici o treabă cu PSD și că e complet străin de deciziile privind schimbarea candidatului pentru Primărie.

În foto: Vasile Dâncu alături de Liviu Dragnea, la Conferința PSD Cluj din octombrie, 2015, când nu se sfia să-și arate prietenia față de PSD

12969282_981002905268428_482140142_n

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.