Închide

Maratonul Internațional Cluj vrea 500 elevi la start, le dă tricouri și medalii, școala cu cei mai mulți primește cupă

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 07, 2015 0 360

Unul dintre puținele evenimente din Cluj care adună mii de participanți vrea să aducă 500 de elevi la start, pentru că prea mulți copii sunt obezi.

Organizatorii maratonului internațional AROBS anunță că, pentru a aduce cât mai mulți elevi la linia de start, școala care trimite cei mai mulți copii la concurs primește și o cupă. În plus fiecare elev care se înscrie la maraton primește un tricou în care să alerge, dar și o medalie – dacă trece de linia de finiș. „Faptul că incidenţa obezităţii în rândul lor creşte într-un rimt îngrijorător ne-a determinat să lansăm o campanie menită să îi reapropie de sport. Anul acesta, vrem să vedem la linia de start 500 de copii, care poate îi vor inspira pe cei care încă nu fac mişcare să vină la maraton la următoarea ediţie”, a explicat directorul AROBS, Voicu Oprean.

Maratonul internațional din Cluj adună anual la linia de start mii de clujeni – e unul dintre cele mai de amploare evenimente din oraș. La start se aliniază nu doar clujeni, dar și persoane din alte localități și chiar străini. De altfel toate edițiile de până acum ale maratonului au fost câștigate de cetățeni străini. Anul trecut, maratonul a fost câștigat de un kenyan, Elisha Sawe. În 2013 un alt kenyan, Bernard Talam, a fost câștigătorul maratonului, în vreme ce în 2011 și 2012 un etiopian, Ashenafi Erkolo, și-a pus medalia de aur la gât.

La cursa pentru copii au drept de participare copiii cu vârsta de până la 13 ani. Toți participanții trebuie să se prezinte la înscriere cu unul dintre părinți sau antrenorul de club iar înscrierile se fac până în 18 aprilie în incinta Cluj Arena.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu