Închide

Mai bine de jumătate din populația Clujului s-a autorecenzat până azi, o comună din Cluj s-a autorecenzat 100%

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - mai 16, 2022 0 331

Mai bine de jumătate din populația Clujului s-a autorecenzat până la ora prelungirii acestei proceduri, anunță azi Direcția Județeană de Statistică.

Astfel, autorecenzarea s-a prelungit cu încă două săptămâni, până în 27 mai, iar până azi, apreciază DJS, situația chestionarelor completate în Cluj ”este una foarte bună”, Clujul depășind rata națională de autorecenzare cu un procent de aproape 57% raportat la populația estimată la 1 decembrie anul trecut, fiind pe locul al doilea la nivel național în ceea ce privește numărul total
de chestionare completate, după București.

Astfel, din 14 martie până ieri în Cluj au fost completate peste 400.000 de chestionare, mai exact 403.131, atât direct de către populație, cât și asistat de către recenzorii din punctele de lucru. Din numărul total de chestionare completate la nivelul județului, aproape 64% au fost completate în mediul urban (256.688 chestionare) și 36% în mediul rural (146.443 chestionare).
Situația în mediul urban se prezintă astfel: cele mai multe chestionare completate au fost la nivelul municipiului Cluj-Napoca într-un total de 187.951 chestionare, urmat de Turda cu 21.449 chestionare, Dej cu 19.374 chestionare, Câmpia Turzii cu 12.259 chestionare,
Gherla cu 11.404 chestionare, și Huedin cu 4.251 chestionare completate.
În ceea ce privește mediul rural, primele cinci unități administrativ teritoriale din punct de vedere al
numărului de chestionare completate sunt comuna Florești care depășește numărul de chestionare completate în mediul urban, după  Cluj-Napoca, cu un total de 34.103 chestionare, Apahida cu un număr total de 9.916 chestionare, Baciu cu 8.204 chestionare, Gilău cu 4.104 chestionare și Mihai Viteazu cu 3.708 chestionare completate.

O comună din Cluj a raportat un procent de 100% al nivelului de recenzare, e vorba de Sâncraiu, urmată de Jichișu de Jos cu 95%, Buza cu aproape 94%, Ceanu Mare cu aproape 86%, Luna cu aproape 84% și Căpușu Mare cu aproape 81%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare