Închide

Locuitorii unui sat din Feleac dau în judecată Primăria pentru că nu le-a deszăpezit drumul

Administrație by Actual de Cluj - feb. 04, 2019 4 338

Locuitorii satului Casele Micești, din județul Cluj, reclamă că au rămas izolați, iar ambulanțele sau pompierii nu pot ajunge la ei, din cauză că Primăria Feleacu nu a deszăpezit drumul, aceștia amenințând că vor da în judecată instituția, transmite corespondentul Mediafax, citat de hotnews.ro.

Potrivit unui memoriu transmis Prefecturii Cluj, locuitorii satului Casele Micești acuză Primăria comunei Feleacu că, deși a fost solicitată de zeci de ori pe zi, nu intervine pentru deszăpezirea drumului.

„Având în vedere starea actuală și de fapt a DC 71 ce leagă comuna Feleacu de Casele Micești, mai concret faptul că de o săptămână toți locuitorii satului Casele Micesti suntem izolați și în imposibilitatea de a ieși din sat, implicit de a ne aproviziona cu alimente și apă și de a ne onora obligațiile contractuale la locurile de muncă, iar copiii să poată ajunge la școlile, grădinițele sau creșele de care aparțin, noi, locuitorii satului Casele Micești vă rugăm să ne sprijiniți. Drumul este impracticabil sau greu practicabil încă de la prima ninsoare. La Primăria Feleacu sunăm zilnic și de câteva zeci de ori pe zi, rezultatul fiind nul! Ne întrebăm ce ar trebui să se întâmple încât primarul comunei Feleacu să fie sensibilizat și să-și facă datoria?”, se arată în documentul citat.

Locuitorii satului susțin că dacă nu s-a întâmplat până acum nicio tragedie ține doar de noroc, pentru că dacă s-ar fi întâmplat vreo urgență medicală sau de altă natură, rezultatul ar fi fost catastrofal în condițiile în care „Salvarea, Pompierii sau SMURD-ul sunt în incapacitate de a ajunge la Casele Micești!”.

„Poate în urma unei astfel de catastrofe s-ar fi trezit și primarul comunei Feleacu. Se poate muri sau arde la 7 km de centrul Clujului în anul 2019, mai rău decât în antichitate! Singurele momente în care acesta a trimis un autoturism cu o lamă mică și ineficientă au fost acelea în care noi am sunat la 112, la Pompieri, la SMURD”, se mai arată în memoriul locuitorilor din Casele Micești.

Semnatarii memoriului îl mai acuză pe primarul din Feleacu că nu este interesat de soarta sătenilor deoarece el locuiește în Cluj-Napoca și face naveta.

„Suntem pregătiți să acționăm în instanță Primăria Feleacu și Consiliul Local și să cerem daune materiale pentru distrugerea autoturismelor, pentru neonorarea din partea noastră a contractelor de muncă sau a altor contracte din cauza drumului, și daune morale pentru traumatizarea copiilor, care, nu de puține ori rămân blocați ore în șir în autoturisme”, se subliniază în memoriu.

Viceprimarul comunei Feleacu, Mariana Mașcaș, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că drumul a fost deszăpezit zilnic atât cu utilaje mici, cât și cu utilaje mari, cu buldoexcavator și tractor cu lamă.

„Pe drumul respectiv s-a trecut cu lama, s-a făcut deszăpezire. Au fost perioade când a nins 30 de ore și s-a intervenit, drept dovadă avem și rapoartele de activitate ale firmelor de deszăpezire. Este deszăpezirea făcută pe un sens, fiind o zonă expusă vânturilor și unde viscolul aduce zăpada. În perioada când ninge, nu se poate interveni. Populația din Casele Micești este a noastră și avem grijă de ea”, a spus Mașcaș.

Aceasta a precizat că Feleacu are 70 de kilometri de drumuri care trebuie deszăpezite, întinse pe raza a cinci localități.

În Casele Micești trăiesc aproximativ 50 de familii.

4 comentarii

  1. Doamna viceprimar să tacă din gura ea este marioneta primarului asa este toată comuna au batut joc de oameni firmele deszâpezire sunt afaceri ale primarului prima firma care a lucrat este al numitului Gherghel ciprian care a avut utilaje cu primarul impreuna iar cealaltă este un băiat Corcea ionut care este fratele celui care naş este primarul este adevărat doamna viceprimar despre ce situatii discutăm utilajele stau si se confirma ore lucru si ei incaseaza banii faceti public sumele platitite si cine a confimat orele

  2. Minciuni doamna viceprimar asa este toata comuna se confirma ore lucru si utilajele stau faceti public cat sa platit pana acum dumneavoastră semnati si primarul ia banii cu prietenul lui ciprian si finul lui corcea

  3. Pt acest drum a fost alocata suma de 40 mii lei la intretinere cine a lucrat firma de casa a primarului este adevarat doamna viceprimar cum explicati ca acel ciprian a terminat lucrarea intro dupăamiaza a adus mai multe utilaje sa vada lumea si a imprăstiat niste piatră aiurea asta dupa ce inainte drumul a fost reparat pe banii asociatiei mafie doamna iar cu delegatul sătesc lăsătine sunt inginer doamna precum dumneavoastră aşa că ciocul mic aveti mare grijă la ce semnati si afirmati

  4. Incă o intrebare reparatia drumului făcută in vară de 40 mii lei in cateva ore cand sau adus utilaje sa vada lumea ca sunt multe cum vi se pare sa imprastiat piatră aiurea ici colo iar drumul era reparat cu 2 sapt inainte pe banii asociatiei casele micesti aveati nevoie de bani probabil pt spectacole sa dati la tiganii valcele care au votat

Scrie un comentariu

Articole similare