Închide

CursdeGuvernare: Cum scoți un oraș din depresie – Cluj-Napoca, un caz școală. Lectură obligatorie pentru orice primar din țara primarilor

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 04, 2019 0 298

Două lucruri foarte neobișnuite pentru România: primul – 600 de experți, grupați în 29 de echipe de lucru, muncesc timp de 2 ani pe baza datelor culese timp de 11 ani. Totul făcut sub coordonarea universității, care livrează administrației locale o strategie de dezvoltare a orașului și a împrejurimilor. Al doilea lucru, la fel de neobișnuit: administrația locală chiar ia în serios strategia, îi acordă prioritate în fața intereselor care sufocă, îndeobște, orice boare de responsabilitate, și nimic nu mișcă la nivel de decizie decât după ce e în detaliu raportat la strategie.

Restul e marketing: mult marketing inteligent – dar și asta face parte din strategie.

În Cluj-Napoca e considerat eminența cenușie din spatele strategiei de dezvoltare a orașului. Dar asta poate și pentru că fiecare dintre clujenii cu care a lucrat poate fi considerat, fiecare pe felia lui, o eminență cenușie în ecuația planului general:

Călin Hințea – decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea Babes-Bolyai – explică cum de-a ajuns Clujul un oraș pe care culege premii europene la dezvoltare, și pe care orice om educat vrea să-l viziteze măcar o dată pe an – cel puțin aceasta arată CursdeGuvernare.ro într-un interviu cu decanul FSPAC Călin Hințea.

E foarte importantă construcția unui profil al unui oraș. Datorită populației universităților, Clujul are un profil deschis spre un anumit tip de activități.

Acum zece ani, vara, în orașul Cluj nu se prea întâmpla nimic. Era un sezon mort și pentru turism, și toată lumea pleca.

Ce s-a întâmplat acum este că a început să se dezvolte: începând din mai, când începe „TIFF”-ul, după aceea vine „Jazz in the park”, după aia vine „Untold”-ul ș.a.m.d. Este genul de festivaluri care totuși se dezvoltă într-un tip de oraș cu un profil, iar profilul acela e dat în bună măsură de universitate.

Cel mai groaznic lucru este un oraș mort, ce numesc eu „comunități depresive”. Comunități care au mers bine economic, s-au prăbușit și le este foarte greu să-și revină.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare