Închide

LIVE Rezultate estimative la vot: Alin Tișe câștigă cu peste 41% șefia Consiliului Județean. Liberalii, scor de 34% pe județ / Prezența la vot în județ, 50,32%, la închiderea secțiilor de votare

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 09, 2024 0 10773

Cele mai importante informații privind votul derulat în municipiul Cluj Napoca și județul Cluj, inclusiv primele rezultate estimative după închiderea urnelor de vot.

UPDATE 06:24

Președintele în funcție al Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe a câștigat un nou mandat cu un scor de peste 41%, conform datelor transmise de partide.  În privința scorului pentru garnitura de consilieri județeni, PNL are un procent de 34%, mult sub așteptările liderilor PNL care mizau pe o majoritate de peste 50%.

Tot la nivel de jueț, UDMR întrunește 17,5%, AUD(USR) 15,4%, PSD 12% iar AUR 9,72%.

Precizăm că acestea sunt date estimative după numărarea a circa 80 % din secțiile de votare

UPDATE Ora 04:21

După ce s-au numărat voturile în aproape toate secțiile de votare din municipiul Cluj Napoca, liberalii clujeni pot răsufla ușurați, dat fiind că Emil Boc a reușit să se distanțeze de Sabin Sărmaș cu câteva procente. Astfel, conform datelor transmise de partide, în acest moment Boc numără 46% din voturile exprimate, în timp ce Sabin Sărmaș numără 32% din voturile exprimate (candidatul independent care n-a avut în spate sprijinul niciunui partid). Candidata UDMR, Olah Emese, s-a clasat pe locul al treilea.

UPDATE Ora 03:00

Din cele 81 de administrații locale din județul Cluj, PNL Cluj a câștigat 51 de primării. PSD a câștigat 17 primării, USR are 2 primării, AUR 1 primărie, UDMR ? Datele sunt furnizate conform numărătorii efectuate de partide.

UPDATE  Ora 02:34

După numărarea voturilor din 20 de secții, primarul Floreștiului, liberalul Bogdan Pivariu a câștigat un nou mandat cu un procent de circa 55%. Pe locul al doilea s-a poziționat reprezentantul USR, Flaviu Udrea. În total în Florești au fost 26 de secții de votare.

UPDATE Ora 02:20

Reprezentanta PNL Cristina Belce a câștigat Primăria Apahida, învingându-l pe social democratul Grigore Fati care a deținut mai multe mandate la primar. Cristina Belce a adunat 7700 voturi în total, cu 383 mai multe voturi decât reprezentantul PSD Grigore Fati.

PSD Cluj a pierdut patru primării  dar a câștigat șapte. Primăriile pierdute, Cășeiu, Bobâlna, Apahida și Beliș.  Primăriile câștigate: Mintiu Gherlii , Unguraș , Poeni , Călățele , Ploscoș  Vultureni și Geaca.

Comuna Petreștii de Jos ar fi fost câștigată de AUR.

UPDATE 10 iun. Ora 01:08

La ora 23.30 erau numărate voturile din 54 de secții din municipiul Cluj Napoca, iar Emil Boc avea 14.873 de voturi (11,67%), în timp ce Sabin Sărmaș avea 10.146 de voturi (7.96%), din totalul voturilor exprimate.

UPDATE 23:30

Conform datelor finale, în județul Cluj pentru Parlamentul European a fost înregistrată o prezență la vot de 50,32%, în timp ce pentru Locale prezența a fost de 54,80%.

UPDATE 22:55

Datele privind situația votului pentru Consiliul Județean Cluj și Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca le transmitem în funcție de evoluția procesului de numărare din secțiile de votare, care a început după ora 22:00. Precizăm că partidele numără voturile în paralel, urmând să revenim cu cifre estimative.

Deocamdată avem estimările exitpoll-urilor la nivel național, care arată astfel:

la Europarlamentare, votul la nivel național este următorul:

  • Alianța PSD – PNL: 54%
  • AUR: 14%
  • Alianța Dreapta Unită: 11%
  • UDMR: 5%
  • SOS: 3%
  • REPER: 3%

pentru listele de consilieri județeni la nivel județean:

  • PSD: 35%
  • PNL: 28%
  • AUR: 12%
  • Alianța Dreapta Unită: 12%
  • UDMR: 5%
  • REPER: 2%
  • SOS: 2%
  • PUSL: 2%

UPDATE Ora 22:45

Dată fiind prezența mai mare la vot, UDMR-ul încă mai riscă să nu facă pragul electoral de 5%, după numărătoarea inclusiv a voturilor din Diaspora. Liderul Kelemen Hunor a recunoscut că „aceasta a fost cea mai grea campanie electorală”, prin suprapunerea alegerilor locale cu cele europarlamentare, dar el se arată încrezător că UDMR va face scoate pragul minim de 5%, așa cum arată în prezent datele estimative ale ExitPoll-urilor.

„Sunt convins că vom avea peste 5% și vom avea reprezentanți în Parlamentul European. La locale, sunt convins că vom câștiga circa 200 de primării și sper că vom păstra toate cele 4 județe unde avem președinte de Consiliu Județean”, a declarat Kelemen Hunor.

UPDATE Ora 22:00

La ora închiderii secțiilor de votare, respectiv 22.00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 50,31%. În mediul urban au votat 182.128 de persoane, iar în mediul rural 129.802 de persoane.

În municipiul Cluj Napoca prezența la vot a fost de 46,24%, astfel au votat 124.977 de persoane (înscrise pe liste permanente și complementare). De asemenea, au votat pe liste suplimentare 2.088 de persoane. Alte 280 de persoane au votat cu urna mobilă.

Prin comparație, în 2020, la închiderea secțiilor prezența la vot în județul Cluj a fost de 42,90 %, în timp ce în 2016 a fost de 44,8%.

Conform ExitPoll-ului Avangarde, scorul la Europarlamentare la nivel național este următorul:

  • Alianța PSD – PNL: 54%
  • AUR: 14%
  • Alianța Dreapta Unită: 11%
  • UDMR: 5%
  • SOS: 3%
  • REPER: 3%

Scor electoral pentru listele de consilieri județeni la nivel județean:

  • PSD: 35%
  • PNL: 28%
  • AUR: 12%
  • Alianța Dreapta Unită: 12%
  • UDMR: 5%
  • REPER: 2%
  • SOS: 2%
  • PUSL: 2%

În curs de actualizare

UPDATE Ora 21:30

La ora 21:00 erau înregistrate cozi interminabile în cartierul Bună Ziua, la secția de votare amenajată la Liceul Elf. Sunt sute persoane care așteaptă să își exercite votul. Majoritatea covârșitoare e formată din persoane foarte tinere. Cel mai probabil programul secției va fi prelungit după ora 22:00, așa cum prevede legea.

UPDATE Ora 20:45

Pentru județul Cluj nu s-au efectuat ExitPoll-uri, rezultatele valide despre scorul electoral urmând să le avem în baza numărătorii pe care o vor efectua partidele după închiderea secțiilor de votare, respectiv după ora 22.00.

În ce privește ExitPoll-urile efectuate la nivel național, avem o situație privind votul pentru consilii județene, respectiv pentru listele de consilieri județenei. Astfel, până la această oră, media pe țară arată că PSD ar înregistra 30%, PNL 24%, AUR 16%, ADU 15% și PUSL 5%.

UPDATE Ora 20:30

La ora 20:30, prezența la vot în județul Cluj a fost de 47,63%În mediul urban au votat 171.112 de persoane, iar în mediul rural 124.600 de persoane. În municipiul Cluj Napoca, prezența la vot a fost de 43,12 %.

Trebuie subliniat că secțiile de votare vor fi deschise până la ora 22.00, spre deosebire de ciclurile electorale anterioare când se închideau la ora 21.00. De asemenea, la secțiile în care se înregistrează cozi se va putea vota chiar și după ora 22.o0.

UPDATE Ora 19:00

La ora 19:00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 42,00%În mediul urban au votat: 148.726 de persoane, iar în mediul rural 112.069 de persoane. În municipiul Cluj Napoca, prezența la vot a fost de 37,34%

Prin comparație cu alegerile din 2020, prezența la vot acum este cu câteva procente mai mare, atât la Cluj, cât și în celelalte județe ale țării. În 2020, la ora 19.00 prezența la vot în județul Cluj era de numai 38,09%.

UPDATE ORA 18:25

Social democrații clujeni au reclamat mai multe incidente la vot, în județ, în prima jumătate a zilei, reclamând „comportamente abuzive și încălcări ale regulile electorale”. Câteva din exemplele semnalate:

  • -unii alegători au fost împiedicați de către reprezentanții competitorilor în secțiile de vot să își exercite dreptul democratic, pe motiv că nu figurează pe lista electorală permanentă, deși, conform actului de identitate prezentat, aceștia au domiciliu permanent în respectiva localitate; un astfel de caz s-a înregistrat în comuna Dăbâca;
  • -s-ar fi încearcat depunerea de solicitări pentru deplasarea urnei mobile: simpatizanți ai competitorilor se deplasează la domiciliul alegătorilor, le cer cărțile de identitate și actele medicale, formulează cererile și le spun votanților unde anume să pună ștampila pe buletinele de vot; astfel are loc o intruziune nepermisă în viața privată a votanților, cu încălcarea prevederilor legale în materie electorală (Săvădisla)
  • -cazuri în care a existat un singur însoțitor al urnei mobile atunci când aceasta a părăsit secția de vot (ar trebui să fie doi însoțitori și un jandarm- Corneșt)i;
  • -unora dintre alegători li se sugerează să revină în secție pentru a vota din nou: operatorul de calculator întreabă alegătorii dacă își exercită dreptul de vot pentru ambele scrutinuri sau doar pentru membrii din România în Parlamentul European, respectiv doar pentru autoritățile administrației publice locale, după care întreabă alegătorul dacă dorește să revină ulterior să își exercite din nou dreptul de vot. Această manieră de a interacționa cu alegătorii a creat confuzie în rândul acestora, existând suspiciunea de tentativă de fraudare a alegerilor prin vot multiplu(sectie din Cluj-Napoca);
  • -în zona ușii de acces a secției de votare staționează unul dintre candidații la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024 din partea unuia dintre competitori, care continuă propaganda electorală prin sfătuirea alegătorilor să voteze candidații unui anumit partid; președintele secției de vot refuză să intervină ( Răchițele, comuna Mărgău)
  • -nu se permite accesul observatorilor acreditați în secțiile de vot; Unora dintre observatori li s-a cerut de către președinții de secții să prezinte acreditarea în original (lucru aproape imposibil, întrucât acreditarea nu este nominală și se păstrează la sediul solicitantului (sectie din Cojocna)

În toate cazurile în care au fost înregistrate nereguli, au fost sesizate organele competente

UPDATE ora 16:10

La ora 16:00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 30,50%În mediul urban au votat: 106.256 de persoane, iar în mediul rural 83.510 de persoane. În municipiul Cluj Napoca, prezența la vot a fost de 26,51%

În unele secții de votare din municipiul Cluj Napoca s-a stat la coadă pentru vot. Un astfel de exemplu este sectia de vot de la Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior”, de pe strada Moților.

UPDATE ora 14:00

La ora 14:00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 12,80%În mediul urban au votat: 76.337 de persoane, iar în mediul rural 59.479 de persoane. În municipiul Cluj Napoca, prezența la vot a fost de 18,85%.

UPDATE ora 13:10

Primarul Floreștiului, liberalul Bogdan Pivariu a votat la secția 471/472 de la școala din comuna Luna de Sus. El a fost însoțit de soția și de fiica sa. “Azi am votat continuitatea, dezvoltarea sustenabilă și, cel mai important, am votat viitorul european al fetiței mele la ea acasă”, a declarat Pivariu, la ieșirea de la urne.

UPDATE ora 13:00

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că formațiunea sa are nevoie de peste 500.0000 de voturi, pentru a face pragul alegerilor europarlamentare. „Am votat, astăzi, pentru a avea o voce și o reprezentare puternică în Parlamentul European, și pentru a avea o forță în autoritățile locale. Va fi o prezență foarte mare, avem nevoie de peste 500 de mii de voturi.Vă îndemn să mergeți la vot! Să arătăm că suntem o comunitate puternică!”, a transmis liderul UDMR.

UPDATE ora 12:21

Președintele PSD Cluj, Vasile Dîncu, a transmis, la ieșirea de la vot, că este nevoie de o schimbare, subliniind că ziua votului e singura în care cetățeanul „are puterea în mâna lui și o împrumută pentru un nou ciclu electoral”. „Ne aflăm într-un moment important, în fața unui nou ciclu electoral. E important pentru comunități dar și pentru Europa. Ne aflăm într-un moment în care este nevoie de o schimbare de mentalitate, de o schimbare a echipelor politice și a atitudinii pe care o avem față de societate”, a comentat Vasile Dîncu, subliniind că PSD propune o echipă echilibrată care poate aduce o schimbarea, care poate reprezenta interesele oamenilor atat la nivel local cât și la nivel județean și european.

sursa foto: captura video

De asemenea, candidata PSD la Primăria Cluj Napoca, Aurelia Cristea, a spus  că și-a exprimat votul „pentru asumare, responsabilitate și curajul de a face din Cluj Napoca o administrație performantă și transparentă cu cetățeanul. „Am votat pentru un dialog deschis și transparent cu cetățeanul, am votat pentru un Cluj prietenos cu oamenii, am votat pentru o echipă solidă, dedicată binelui comun al județului și orașului nostru, nu în ultimul rând am votat pentru o voce puternică și o echipă eficientă la Bruxelles”, a mai spus Aurelia Cristea.

Candidat la președinția Consiliului Județean, social-democratul Alexandru Cordoș a spus că a votat pentru schimbare, pentru că județul Cluj are nevoie „de o administrație pentru oameni”. „Am votat, de asemenea ca județul nostru să fie reprezentat în Europa așa cum se cuvine. Proiectele pentru Cluj sunt importante dar ele trebuie să aibă în spatele lor acțiunea și activitatea pentru oameni”, a mai comentat Cordoș.

UPDATE ora 12:00

La ora 12:00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 13,79%În mediul urban au votat 49.439 de persoane, iar în mediul rural 36.639 de persoane

UPDATE ore 11:50

Candidat pentru un nou mandat la șefia Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a spus la ieșirea de vot, că a votat pentru continuarea dezvoltării Clujului, precum și pentru un Cluj european. „Am votat pentru ducerea la bun sfârșit a angajamentelor Consiliului Județean, dar și pentru o alta etapă de dezvoltare și anume pentru Clujul Metropolitan. Am votat, de asemenea pentru un Cluj european”, a mai comentat Tișe. El a fost la vot însoțit la vot de echipa de liberali, candidatul Emil Boc pentru un nou mandat de primar și candidatul Daniel Buda, pentru un nou mandat la Parlamentul European.

sursa foto: captura video

UPDATE Ora 10.20

Primarul Emil Boc a votat la Liceul “Tiberiu Popovici” din cartierul Zorilor, unde locuiește. El a fost însoțit de soția sa, Oana Boc și a fost aștepta de alți membri PNL, în fața secției de vot.

“Am votat pentru ca în continuare, lucrurile bune să se adune la Cluj. Am votat pentru un oraș ca afară, pentru că dacă dorim o țară ca afară trebuie în primul rând să avem orașe ca afară, iar Clujul este pe cale să fie un oraș ca afară. Un oraș pe care să și-l dorească românii în continuare, clujenii să fie bucuroși că trăiesc într-un oraș cu condiții cât mai apropiate de cele din Uniunea Europeană”, a declarat Emil Boc, la ieșirea de la urne.

UPDATE Ora 10:15

Ramona Strugariu, eurodeputată și copreședinta Partidului REPER, a votat la Cluj-Napoca pentru o echipă competentă, pentru profesionalism și integritate în administrația locală și europeană. „La alegerile europarlamentare am votat pentru cei care au demonstrat deja că se poate, că România poate fi la masa deciziilor europene, că putem avea rezultate. Am votat pentru fermitate, pentru integritate, pentru oameni care muncesc. Vă rog să ieșiți la vot, dragi clujeni, și dragi români, și să nu lăsați din nou sa decidă alții pentru locul vostru în Europa”, a mai comentat Strugariu.

UPDATE Ora 10:10

La ora 10:00, prezența la vot în județul Cluj a fost de 8,67 %. În mediul urban au votat 13.153 de persoane, iar în mediul rural 13.388 de persoane

UPDATE Ora 09:50

Candidatul independent la Primărie, Sabin Sărmaș, după ieșirea de la vot: „Este o zi excelentă pentru a ne exprima votul. Am mare încredere că orașul nostru Cluj Napoca va fi printre primele orașe din România în privința prezenței la vot.”. Sărmaș care e cotat cu șanse mari să câștige Primăria Cluj Napoca se declară încrezător și spune că azi și-a propus să ajungă în 31 de secții din municipiu pentru a urmări procesul de vot.

UPDATE Ora 09.00

La ora 09:00 Prezența la vot în județul Cluj a fost de 3,51 %. În mediul urban au votat 12.310 persoane, iar în mediul rural 9.784 de persoane.

UPDATE Ora 08.30

Principalii candidați la Primăria Cluj, la Consiliul Județean și la Parlamentul European și-au anunțat prezența la vot după cum urmează:

  • – Candidatul independent la Primăria Cluj Napoca, Sabin Sărmaș, votează de la ora 09.00, la Secția 67, din Colegiul „George Coșbuc”, strada Avram Iancu, 70-72, Cluj Napoca
  • – Candidata Partidului REPER pentru Primăria Cluj-Napoca, Ramona Strugariu, va vota începând cu ora 09:30 la secția 26 – Liceul Teoretic „Eugen Pora”, str. Mogoșoaia nr. 6, Cluj-Napoca
  • – Primarul în funcție, Emil Boc, candidat PNL pentru un nou mandat de edil, votează de la ora 10.00, la secţia Nr. 49, la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”, (fosta Şcoală 10), Str. Zorilor, Nr. 27, Cluj-Napoca.
  • – Președintele PNL al Consiliului Județean, Alin Tişe, candidat pentru un nou mandat la șefia administrației județene, votează de la ora 10.30, la secţia Nr. 99, Grădiniţa “Poieniţa”, Str. Alverna, Nr. 63, Cluj-Napoca.
  • – Eurodeputatul Daniel Buda, candidat pentru un nou mandat la Parlamentul European, votează de la ora 10:50, la secţia Nr. 107, la Creşa ”Castelul Fermecat”, Str. Septimiu Albini Nr. 91, Cluj-Napoca.
  • – Președintele PSD Cluj, Vasile Dâncu, candidat pentru un mandat la Parlamentul European, votează de la ora 11:00 la Secția 110, strada Septimiu Albini nr. 91, Cluj-Napoca, Grădinița Lumea Copiilor din Cluj Napoca
  • – Tot de la ora 11:00, Aurelia Cristea, candidata PSD la Primăria Cluj Napoca, va vota la Secția 110, strada Septimiu Albini nr. 91, Grădinița Lumea Copiilor din Cluj Napoca.
  • – Secretarul executiv al PSD Cluj Alexandru Cordoș, candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean Cluj, va vota la secția nr. 441 (Căminul Cultural) din comuna Feleacu, localitatea Feleacu.

Text în curs de actualizare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.