Liga Profesionistă a respins solicitarea Timișoarei, bănățenii sunt nemulțumiți. “Nu cred că e normal, sper să nu ajungem la TAS”
Sport by Catalin Suciu - apr. 28, 2014 0 287
Liga Profesionistă de Fotbal a răspuns oficial cererii clubului ACS Poli Timişoara care a cerut forului să se autosesizeze în cazul folosirii lui Marius Martac de către „U” Cluj, în partida directă. Liga a anunţat că nu sunt îndeplinite condiţiile regulamentare pentru sesizarea din oficiu a forului. Mai mult, în adresa semnată de către coordonatorul departamentului de competiţii, Paul Alexandru Mincu, se arată că clubul bănăţean trebuia să depună o contestaţie scrisă în raportul de arbitraj, ceea ce nu s-a întâmplat.
“Eu nu vreau să facem rău nimănui, mai ales Universității Cluj, o echipă frumoasă, de tradiție. Dar regulamentele trebuie respectate. Eu știu că nu a fost omologat rezultatul, poate va fi, vedem ce pași vom urma în continuare. Nu știu dacă mergem la TAS, sper să nu fie cazul de așa ceva. Eu știu că acel avocat Micu (coordonatorul departamentului de competiții- n.r.), le-a spus celor de la Universitatea că pot să-l joace pe Martac. Apoi Universitatea Cluj a pierdut cu Chiajna la “masa verde”, iar acum, același avocat, Micu, ne respinge sesizarea. Nu e normal ce se întâmplă. Ne vom consulta cu juriștii nostri și vom vedea ce facem în continuare. Eu oricum îmi doresc foarte mult să rămână în prima ligă și Universitatea Cluj și Timișoara”, a declarat președintele timișorenilor, Ioan Timofte, pentru actualdecluj.ro.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Fraudă cu fonduri europene: Parchetul European deschide proces, Tribunalul Cluj a pronunțat condamnarea ieri
apr. 29, 2026 0
-
A luat un rucsac uitat într-un mall și a plătit cu cardul victimei la șapte magazine: aproape patru ani de închisoare cu executare după decizia definitivă a Curții de Apel Cluj, azi
apr. 29, 2026 0

