Închide

L-au scos la vânzare, dar nu-l ia nimeni. Felgueiras rămâne în Gruia!

Sport by Catalin Suciu - apr. 28, 2014 0 414

Urmărit în trecut de mai multe formații importante, portarul Mario Felgueiras nu are în prezent nici o ofertă!

foto:cfr1907.ro

foto:cfr1907.ro

CFR Cluj are un sezon slab, iar acest lucru se observă  la cotele de piață ale fotbaliștilor, aflate în cădere liberă după campionatul slab făcut de formația lui Paszkany. „Norocoșii” au plecat după ultimul sezon de Liga Campionilor, Sougou, Bastos, Luis Alberto, Ivo Pinto și Gabi Mureșan prinzând contracte de joc avantajoase în străinătate. Formația clujeană a avut câteva oferte și pentru portarul Mario Felgueiras, considerat cel mai valoros din Liga 1, dar le-a refuzat, iar acum riscă să nu-l mai vândă nimănui, în condițiile în care clubul are nevoie urgentă de lichidități din vară. 3 milioane de euro a solicitat Paszkany pentru a-l ceda pe Mario Felgueiras, însă n-a primit nici 1 milion, cel puțin până în acest moment. “A fost interes pentru el, a fost urmărit, dar de discutat nu s-a discutat cu nimeni. Concret, clubul nu are nici o ofertă pentru Felgueiras, nici de 10 euro, nu de milioane. Nici măcar o discuție preliminară, nimic”, a declarat pentru actualdecluj.ro o persoană din anturajul conducerii clujene.

Sosit în Gruia liber de contract, după ce îşi încheiase angajamentul cu Sporting Braga, Felgueiras a jucat constant şi a făcut-o impecabil, mai ales în Liga Campionilor, la finalul anului 2012, unde a avut 61 de parade în faza grupelor, cele mai multe dintre toţi portarii. Meciul de la Manchester United a fost „cireaşa de pe tort”, după o suită de intervenţii impecabile ale portughezului. A fost omul meciului, iar UEFA l-a trecut în echipa etapei, apoi în formaţia ideală a fazei grupelor. Jocul de la Manchester l-a adus în atenţia mai multor cluburi din Premier League, iar Everton făcuse un obiectiv din a-l transfera, lucru sesizat şi de presa din Albion. Sporting Lisabona și Benfica s-au mai interesat de el la vremea respectivă, plus alte câteva cluburi din Serie A.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.