Închide

Licitația care ar trebui să aducă metroul și trenul metropolitan în Cluj e contestată

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 15, 2019 0 737

Metroul SA, proiectant al metroului bucureştean, a depus contestaţie la licitaţia pentru studiile necesare construirii unei linii de metrou și introducerii trenului metropolitan în Cluj.

Potrivit clubferoviar.ro, Metroul SA acuză în contestație că una dintre firmele din asocierea câştigătoare a licitației pentru realizarea metroului clujean a lucrat și la realizarea caietului de sarcini. În plus, firma acuză că a fost depunctată artificial, mai ales că a oferit ca preț 29,38 milioane de lei, mai mic decât cel declarat câștigător. Mai mult,  spune aceeasi sursă, firma susține că Primăria Cluj Napoca avea obligaţia să elimine din licitaţie asocierea declarată câştigătoare, întrucât din ea face parte chiar firma care a oferit consultanţă pentru elaborarea documentaţiei.

Metroul SA a avut oferta plasată pe locul 2 și a depus pe 8 noiembrie contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Primarul Emil Boc a anunțat public că eventualele contestații nu vor bloca procedura, mai ales că într-o lună Consiliul pentru Soluționarea Contestațiilor este obligat să soluționeze astfel de obiecții.

Primăria a anunțat în 29 octombrie că Metrans Engineering în asociere cu SWS Engineering Spa (Italia și cu Systra (Franța) a câștigat licitația și va face studiile pentru introducerea în Cluj a trenului metropolitan și a metroului cu un preț de 30, 1 milioane lei, fără TVA.

Dintre asocierile de firme care au intrat în competiție (despre care primarul Boc a spus că a generat mare interes internațional), adică aceleași care sunt deja conectate la bugetul Primăriei Clujului, a câștigat contractul chiar autoarea caietului de sarcini pentru această procedură de licitație, „serviciu” pentru care a încasat deja 100.000 de lei de la Primăria lui Boc. Este vorba despre Metrans Engineering SRL, al cărei administrator i-a plimbat anul trecut pe oamenii lui Boc – respectiv pe Gheorghe Șurubaru, Virgil Poruțiu și Liana Henț – pe la București pentru a fi siguri că va obține contactul cu metroul, după cum s-a mai relatat în presa locală.

La licitația de 10 milioane de euro (46.440.000 lei fără TVA) lansată de Primăria din Cluj pentru studiile de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluare strategică pentru tren metropolitan pe ruta Gilău- Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida (etapa 1) și magistrala de metrou, plus legătură între tren și metrou cu toate studiile aferente au depus oferte cinci asocieri de firme. Este vorba despre:
  1. Asocierea SWS Engineering Spa (Italia) – SYSTRA (Franța) – METRANS Engineering SRL (România)
  2.   Asocierea Explan SRL (România) – DR. SAUER and PARTENERS (UK)
  3. Asocierea METROUL SA (România) – PADECO CO., LTD ( Japonia)
  4. Asocierea EUROCERAD INTERNATIONAL SRL (România) – 3TI PROGETTI ITALIA- INGEGNERIA INTEGRATA S.p.A.(Italia)
  5. EGIS RAIL SA (Franța)

Firmele participante la această licitație sunt deja clienți ai Primăriei din Cluj, mai vechi și mai noi, care se bat pentru o felie de finanțare, fiind asociate cu giganți de la nivel internațional.

Mai mult, câștigătorul anunțat de Primărie a avut și un contract de consultanță de 100.000 de lei încheiat cu Primăria din Cluj pentru realizarea documentației de licitație. Presa a speculat însă și legături între Metrans și Metorul SA.

Detalii despre legaturile între firmele participante:

Primăria și-a ales firma care să facă studiile pentru metrou și tren metropolitan. Cea care i-a plimbat pe oamenii din Primărie la metroul din București

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare