Închide

Liberalii clujeni și-au desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Cine ocupă locuri eligibile

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 15, 2020 0 799

Colegiul Director Judetean al PNL Cluj și-a validat listele de candidați pentru alegerile parlamentare, programate în 6 decembrie.

Lista la Camera Deputaților este deschisă de actualul consilier local Radu Moisin, avocat de profesie, fost viceprimar în mandatul lui Sorin Apostu. Pe locul al doilea se poziționează actualul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, IT-ist de profesie. Al treilea loc este ocupat de actualul deputat Sorin Moldovan, parașutat și de această dată de la centru. Al patrulea loc este ocupat de actualul deputat Cristina Burciu (fostă PSD). Aceasta și-a obținut locul eligibil pe lista liberalilor în urma negocierilor prin care ea și Primarul din Turda, Cristian Matei, au intrat în PNL

Primul loc pe lista pentru Senat aparține actualului ministru al Agriculturii, Adrian Oros, iar locul al doilea e ocupat de actualul primar al Huedinului, Mircea Moroșan.

Conform rezultatelor electorale de la alegerile locale, liberalii clujeni mizează pe cel puțin 4 mandate de deputați, pe un mandat plin de senator (și pe al doilea mandat, obținut prin redistribuire).

Mai jos, restul candidaților în ordinea în care au fost validați pe liste:

Camera Deputaților

5. Cîmpean Ovidiu (director în Primăria Cluj)
6. Coraian Zoltan (profesie neclară)
7. Marc Marinela (conduce Inspectoratul Județean Școlar)
8. Vaman Daniel (prieten al viceprimarului Dan Tarcea)
9. Vaida Ovidiu (consilier local)
10. Molhem Bashar (consilier județean ales)
11. Moga Sebastian (șeful Loteriei Române)
12. Rusu Ionut (șeful Sălii Polivalente)
13. Steopan Florin (?)

Senat
3. Ratiu Radu (directorul Cluj Arena)
4. Forna Maria (președinte organizația de tineret a PNL, consilier județean ales)
5. Pusca Mircea (profesor)
6. Sabo Marius (fost primar de Gherla)

Sursa Foto: ParlamentulRomaniei

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.