Închide

Lecția de generozitate. Cine este profesoara care își învață elevii să facă acte caritabile

EducaţieRecomandarea redacțieiSocialTop News mai 20, 2019 1 1217

Dana Grigorovici e profesoară de limba engleză la Liceul Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca. E o profesoară care-susține ea- vrea să țină pasul cu elevii săi, cu tehnologia și încearcă să se adapteze mereu tendințelor pe toate planurile. Valorile, însă, sunt aceleași și nu trebuie uitate.

Empatia, implicarea socială, discuțiile deschise, opiniile divergente, toate acestea au un rol bine definit în activitatea de zi cu zi pe care o desfășoară la clasă. Ca dirigintă, Dana și-a îndemnat elevii să facă o donație pentru construirea spitalului pediatric de Oncologie și Radioterapie din București, proiect conceput și demarat de fundația Dăruiește Viață. E doar știrea care s-a rostogolit în ultimele zile pe rețelele de socializare. „Elevii clasei a XII-a D, de la Liceul Gheorghe Șincai, și-au donat economiile….”

Dana are 17 ani în învățământ și crede că rolul esențial al unui profesor, dincolo de a transmite anumite informații, este să-i formeze pe elevi ca oameni. Să-i ajute să-și dezvolte anumite valori morale necesare într-o societate din ce în ce mai egoistă. „E o muncă consistentă, dar nemaipomenită”, spune profesoara.

Să-i dăm cuvântul..

„Am fost oarecum surprinsă de reacțiile oamenilor. În fond, am făcut un gest firesc, copiii au făcut asta și au înțeles cât de mult va însemna, pe viitor, această donație. Rolul meu de educator este să-i formez, să fie implicați social, să fie atenți la oameni, să-și dezvolte empatia. Munca e destul de consistentă, dar se vede în timp.

Le-am prezentat proiectul Dăruiește Viață în toamnă, pe la final. Le-am spus că e singurul spital Oncologic de pediatrie din România, că mai sunt doar anumite secții în spitale, dar nimic similar. Le-am zis așa: <<m-am gândit că ar fi frumos să donăm niște bănuți, cumpărăm niște tricouri pe care le purtăm ca un semn de implicare, ca ceva ce ne leagă. Cheltuim foarte mulți bani pe lucruri care nu contează, o cafea în oraș, un suc, lucruri de care nu-ți dai seama că le iei. Dacă facem un sistem de economisire din toamnă și renunțăm pentru o perioadă la aceste cheltuieli, până în primăvară vom putea strânge o sumă pe care s-o donăm.>> La prima ședință din toamnă le-am spus părinților și au fost de acord cu toții, au considerat că este o formă de responsabilizare. Am intrat și eu în joc, bineînțeles, fiindcă nu poți să le ceri un lucru, iar tu să faci altfel. Am întrebat cine și-ar dori să se ocupe, să adune bani, iar în fiecare lună să punem o sumă mică undeva, de o parte. S-au strâns 4800 de lei. Am primit un certificat de donator. Apoi ne-am ales modelul de tricou. Pe el scrie cuvântul <<spital>> și e format din cărămizi, iar o cărămidă e pusă de o parte. E o cărămidă fericită.  <<Asta este cărămida fiecăruia la acest spital>>, le-am spus elevilor. Copiii sunt foarte implicați. Apoi sunt și exemplele pe care le iau de la unele vedete, să zicem. L-au văzut pe Tudor Chirilă că a donat, l-au văzut pe Smiley, copiii se identifică cu ei în multe privințe.

Donația făcută nu este singulară, iar în acest fel elevii se obișnuiesc  tot mai ușor cu actele de caritate. E o cerință neobligatorie, care nu apare în nici o programă școalară. De Crăciun, profesoara Dana Grigorovici a pus în scenă la școală piesa „The Christmas Competition” împreună cu trupa de teatru  „The Pixies” pe care o coordonează la liceul Șincai.

„Colegii mei și toți copiii au putut face donații. În loc de bilet, s-a făcut o cutiuță pentru donații și fiecare a dat cât a putut, cât a simțit, cât a dorit. Toți banii au fost donați pentru acest spital de oncologie. Apoi, în colaborare cu Academia de Muzică și Brigada Anti-Cancer am avut un proiect la Urania. Am fost noi, balerini de la operă și academie, a fost un spectacol de o oră și ceva, iar toți banii strânși au fost donați pentru un caz de leucemie. Copiii sunt foarte implicați, cine spune altceva, greșește. Am încercat mereu să-i îndrept spre partea aceasta a generozității. Sunt copii, ajung adulți, se formează ca adulți și au nevoie de anumite valori.”

Trupa de teatru „The Pixies”, de la liceul Gheorghe Șincai

„O comparație între generații n-ar trebui să existe”, crede profesoara.  „Elevii de azi au acces la informație, la tehnologie, iar noi, profesorii, trebuie să ținem pasul. Nu sunt mai buni sau mai răi, poate e puțin mai greu de lucrat cu ei fiind multă informație care vine și din altă parte și sunt o grămadă de activități pe care le pot face. Ei, cu o anumită îndrumare, pot străluci. Și la școală lucrurile evoluează. Avem work-shopuri, activități sociale dintre cele mai diverse, participăm în fiecare an la EducaTiff, de exemplu, unde avem mici critici de film. S-au schimbat foarte multe. Îmi aduc aminte cât de greu îmi era la început, în urmă cu 17 ani, când nu știam, efectiv, la ce să mă aștept într-o sală de clasă, unde tot planul tău făcut dinainte, cu mult entuziasm, putea fi imediat dat peste cap. Cu timpul te obișnuiești cu fel și fel de situații. Avem acces acum la biblioteci virtuale, la materiale online. Eu folosesc la orele mele tehnici din arta dramatică, filmul ca resursă, de exemplu. Poți preda și gramatică folosind filmul, ajută la dezvoltarea vocabularului, poți găsi anumite valori în film. Uneori încerc să găsesc cel mai potrivit film în funcție de tematica unei lecții, să găsesc filme care să consolideze ce este acolo, să pună în discuție o temă. De asta îmi place să fiu profesor de engleză, am foarte multă libertate. E o programă, o acopăr, dar felul în care transmit cunoștințele e alegerea mea. Sigur, nu poate fi doar entertainment. E și o parte clasică, mai tradițională, să formezi o bază, apoi poți să te joci. Uite, eu folosesc și muzica, de exemplu, la ore. Învățământul evoluează. Avem mentori din străinătate care vin și țin cursuri, se găsesc mereu  forme de perfecționare.  Sunt mulți profesori dedicați care fac asta din pasiune și cu credința că e bine ce fac. Eu încerc să fiu cât mai umană în fața elevilor. Le spun că apar momente în care va trebui să învățăm împreună. Și eu am de învățat de la ei. Toți avem de învățat.

Modelul funcțional

Învățământul progresează, însă suntem departe de un model funcțional spre care ar trebui să tindem. Am stat un an în Norvegia, la Universitatea din Oslo, am mers în școli și am văzut cum funcționează sistemul. Copiii încep școala acolo la 4 sau la 5 ani și nu stau în bancă, așa cum se stă la noi în clasa pregătitoare, când unuia îi este dor de mama, altuia îi este foame sau altul vrea să se joace. E  foarte greu să așezi copilul într-o bancă la vârsta aceasta. Acolo copiii învață în primul an să se lege la șireturi sau să traverseze strada, lucruri practice pe care ar trebui să le învețe la această vârstă. Orele se fac de foarte multe ori în natură, inclusiv matematica se face în natură, se pune foarte mult accent pe asta. Într-o altă școală au orele de „Home Economics”, ceea ce ar fi la noi Educația Tehnologică. Ei fac la aceste ore cursuri de gătit. Atenție, vorbim despre o școală publică, obișnuită, nu profesională. Au aragazuri, au ustensile, se cumpără toate ingredientele, iar copiii învață să gătească. Au manuale cu rețete unde este partea teoretică despre nutriție, ce conțin alimentele și apoi e partea practică, în care gătesc. Se cumpără toate ingredientele, elevii  gătesc, iar mancarea gătită de copii se vinde la cantina școlii. Se învață puțin din toate și se fac lucruri practice.

În Marea Britanie, ca un alt exemplu, de la 16 ani elevii optează pentru cinci materii din care vor susține examenele și nu vor avea de învățat la 17 materii. Între aceste materii poate fi inclusiv teatru. Am văzut spectacole făcute de elevi care nu par făcute de amatori. Am fost la Edinburgh, la festivalul European de teatru în august, am văzut mai multe spectacole jucate de elevi. Toate sunt pregătite de ei, de la partea de actorie și text, până la partea tehnică, lumini, decoruri și așa mai departe. Sunt biblioteci cu cărți de teatru pentru această materie. Sunt în librării, sunt în biblioteci, peste tot. Se face la școală și există și fonduri pentru așa ceva.

Apoi, cred că nu ar trebui să mergem atât de mult pe competiție. Noi facem mereu ierarhizări: el e cel mai bun, îi dăm o coroniță. Trebuie găsită o cale de mijloc, să fie valorizați toți copiii. Dacă nu poate la matematică, poate reușește la altceva, poate are o latură artistică formidabilă și trebuie sfătuit, îndrumat. Nu prea se bagă în seamă actele creative. Sigur, matematica dezvoltă gândirea, dar nu toți copiii rezonează cu matematica. Să ne gândim și la emoțiile lor, nu doar la performanța academică și să găsim un echilibru între partea academică și partea aceasta de valori. Sunt oameni, nu doar elevi. Haideți să susținem un examen pe care să-l promovăm, nu să facem un clasament. Diferențele dintre cei foarte buni sunt foarte mici, câteva sutimi care îl departajează pe un copil care merge la faza națională la o olimpiadă, de un alt copil. Nu sunt diferențe mari, sunt insignifiante, dar pot produce foarte multe frustrări.

Din 2002 sunt în învățământ. Atunci mi-am zis că, la o adică, aș putea să renunț dacă voi simți vreodată că nu mai pot, că nu-mi place sau că m-am săturat. Am avut destule zile proaste, dar am crezut mereu în vocația mea și poate că din acest motiv sunt tot aici.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu