Închide

Lecţia. Arhitecţii care îi învaţă pe elevi despre oraşele în care trăiesc

ActualitateTop News by Kristina Reştea - ian. 04, 2019 0 319

 

„Avem un cumpărător slab”, zicea, nu demult, un om de afaceri implicat în managementul de proiecte imobiliare – ca parte a explicaţiei pentru construirea haotică din zilele noastre. Dincolo de obligaţia administraţiei de a ţine în frâu expansiunea oraşului, de responsabilitatea dezvoltatorilor de a construi civilizat sau a arhitecţilor de a propune proiecte deştepte, suntem şi noi, toţi ceilalţi – locuitori ai oraşului, cumpărători de locuinţe, chiriaşi – care ajungem în punctul în care ne întrebăm: unde vrem să locuim, pe ce ne dăm banii, cum arată o locuinţă cu potenţial de „acasă”?. Sunt lucruri de care, la un moment dat, ne lovim şi la care adesea nu ştim să răspundem. În toată ţara, peste 100 de arhitecţi voluntari merg cu astfel de teme în şcoli ori îi aduc pe elevi la ateliere de joacă (şi lucru). Chiar la „rădăcină”, ca să aducă elemente esenţiale de educaţie pentru cei mai tineri dintre locuitorii oraşelor noastre.

Pe final de an, ne-am alăturat unui grup de elevi, pentru o astfel de lecţie şi am povestit cu arhitectele care coordonează la Cluj programul De-a Arhitectura.

 

E început de decembrie, abia a plecat Moş Nicolae şi într-un hol de cinematograf din oraş se pregăteşte atelierul pentru copii şi adolescenţi botezat „Îmi caut o casă”. Atelierul e organizat de Asociația ARTA în dialog  – cea care coordonează evenimentele în cinematograful de pe strada Universităţii – în parteneriat cu De-a Arhitectura, o asociaţie care duce lecţii despre locuire în şcolile din ţară.

De-a Arhitectura s-a format în cursul anului 2011, când cele şase membre fondatoare s-au reunit pentru a scrie aplicația unui program cultural de educație de arhitectură și mediu construit. Echipa  a funcţionat până în ianuarie 2013 în cadrul unui program cultural al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Filiala Bucureşti, și a coordonat derularea pilot a cursului în 7 clase din capitală, cu ajutorul primilor opt arhitecţi voluntari. Asociaţia De-a Arhitectura a fost înfiinţată în ianuarie 2013, de aceeaşi echipă, pentru a oferi un vehicul activităţilor care se multiplicau, parteneriatelor care se creionau, voluntarilor care erau atraşi de a preda arhitectură copiilor. Acum, programul e extins în ţară, iar la Cluj e funcţional deja de cinci ani. Voluntarii de aici merg cu lecţii în şcoli şi, din când în când, desfăşoară activităţi în diverse ateliere, prin oraş.

Atelierul din decembrie dedicat elevilor s-a desfăşurat în cadrul proiectului „100 de ani de locuire în România” şi a fost legat de o expoziţie. Tema atelierului s-a concentrat „asupra acelui moment în care cineva, singur sau în cadrul unei familii, ia importanta decizie de a cumpăra sau închiria o locuință”, anunţaseră organizatorii. Scopul e, adică, să înțelegi procesul complex de căutare și alegere a unei proprietăți (o provocare, chiar şi la vârsta adultă), prin experiența jocului de rol. La atelier au fost invitaţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 12-15 ani. Şi au şi venit. Sunt 11 elevi, o parte dintre ei din Cluj-Napoca (gimnaziul Ioan Bob) şi patru sosiţi din Turda, ajunşi la acest curs datorită cooperării cu ONG-ul Ajungem Mari, care se ocupă de copii din centre de plasament şi unităţi de tip familial.

 

Lecţia. Cum locuim la oraş?

 

Mai întâi, după un ceai şi o turtă dulce, copiii au parte de introducerea în temă. Pentru asta, trecem printr-un soi de tunel al timpului, care nu e tocmai un tunel. Avem alături, în holul cinematografului, o serie de planşe expuse, care surprind diverse feluri de locuire, pe care marile oraşe le-au experimentat de-a lungul timpului – de-a lungul a 100 de ani, mai precis. „Curtea  cu vie”, „fundătura”, „curtea comună”, „micul imobil cu mai multe apartamente”… Locuirea la comun nu arată mereu la fel.

 

Foto: Cinema Arta

 

Apoi ne aşezăm în jurul mesei, pregătită deja cu instrumente de construit, chestionare şi desene.

 

Foto: Cinema Arta

Foto: Cinema Arta

Foto: Cinema Arta

 

Şi curg şi primele întrebări: unde locuiţi – la casă sau la bloc? Ce vă place, ce nu vă place acolo? Ceea ce urmează e, de fapt, o analiză onestă a locuirii la oraş. „Îmi place la bloc, că am prieteni şi ne întâlnim şi jucăm fotbal”, răspunde unul dintre elevii prezenţi. „Îmi place la grădiniţă, că are flori”, spune o fetiţă. „Locuiesc în bloc înalt şi îmi place aşa şi aşa. Îmi place camera mea şi că se vede frumos de sus. Nu îmi place că nu avem curte. Vecinii sunt ok, uneori se ajută. Aş vrea să locuiesc la casă, pentru curte”. „Stau la parter de bloc. Grădina nu e ok, că e neîngrijită”. „Locuiesc aproape de centru şi îmi place”, „Îmi place că e spaţiu verde între blocuri”. Dar la bloc sunt tot felul de neajunsuri: aflăm, printre altele, despre vecinul care strănută atât de tare încât îl auzi prin pereţii subţiri. Mai mult: scapă, adesea pensule pe jos. Şi asta se aude. „Aş vrea să stau la casă, să am curte şi căţel”, ne împărtăşeşte o altă mică rezidentă de Cluj-Napoca. „Vin la noi alţi oameni, facem lucruri de Crăciun, nu prea stăm pe tabletă”, spune una dintre fetiţele din Turda, povestind despre obiceiurile lor de socializare.

 

 

Asta a fost, de fapt, introducerea. Pentru că apoi urmează jocul pentru care ne-am adunat, de fapt: se cheamă „Îmi caut o casă” şi presupune ca participanţii să testeze cum e să treci prin acest mare moment: cumpărarea locuinţei.

 

„Îmi caut o casă”

Ce trebuie să ştii? La ce trebuie să te uiţi? Cum analizezi oferta? Cum ştii să îţi alegi locul care va deveni acasă? Pentru asta, organizatorii atelierului au venit cu modele reale: mai multe locuinţe, care chiar există în Cluj, cu tot cu detaliile aferente legate de amplasare, dotări şi starea locuinţei. Avem un apartament vechi şi nerenovat, dar amplasat în centrul Clujului, un altul de 3 camere – renovat, înspre gară, o casă în afara municipiului, într-un ansamblu de case, un apartament la Platinia-Ursus şi un altul în noul ansamblu ridicat pe str. A. Iancu, lângă Cimitirul Central.

 

 

 

 

Şi acum e timpul ca tinerii cursanţi să înveţe cum să analizeze avantaje şi dezavantaje atunci când caută locuinţă: un apartament e aproape de centru, dar nu e renovat, altul are magazine aproape, dar e în bloc cu multe alte apartamente, în zonă gălăgioasă, în centru e scump, dar ai servicii la îndemână, în casa din afara Clujului totul e nou, dar nu mai eşti în oraş.

 

 

Foto: Cinema Arta

 

Copiii se împart pe două grupe: vânzători şi cumpărători. La rândul lor, cumpărătorii sunt de mai multe feluri: unii dintre copii joacă rolul unei tinere familii, alţii sunt studenţi, alţii sunt pensionari. Pentru unul dintre copiii cumpărători „banii nu sunt o problemă”, dar, chiar şi aşa, ştie că „afacerile sunt afaceri” (după cum singur se exprimă), aşa că e negociator dur: un apartament e ultracentral, dar e lângă cimitir, ceea ce echivalează în analiza sa un mare minus; un alt apartament nu e în centru, altul e vechi. „Cumpărătorul” preferă, totuşi, apartamentul ultracentral, dar numai după ce reuşeşte să obţină un preţ mai mic.

Şi jocul cu întrebări şi negocieri continuă.

 

„Familia” optează pentru casa din afara oraşului – unde au cameră pentru copil, dar şi pentru bunic. Studenţii ar vrea să stea aproape de Piezişă şi să nu investească în renovarea unui apartament, dar preţurile sunt mari. Un alt cuplu întreabă de parcări. Toate sunt probleme reale, iar copiii văd, fiecare, lucrurile diferit: pe unii îi interesează locaţia, alţii sunt cuceriţi de strălucirea unui apartament nou, pe alţii îi inspiră tocmai o locuinţă unde e nevoie de intervenţii.

„Eu aş lua apartamentul nerenovat. Pentru că pot să îl fac cum vreau eu”, spune una dintre fetiţe, atunci când ajungem la partea de concluzii. „La apartamentul cu curte comună, puteţi face un grătar cu vecinii, afară. Asta nu poţi face în apartamentul luxos”, le arată îndrumătoarele. „Poţi să ai clădiri noi şi lux, dar şi altă relaţie cu oamenii. Ai barieră şi pază, dar nu ai comunitate. Trec anii şi nu îţi ştii vecinii. Suntem diferiţi, vrem lucruri diferite, aşa că şi clădirile trebuie să fie diferite”, ni se explică în continuare. Concluzii? „Nu m-aş face niciodată agent imobiliar”, e decis unul dintre participanţi. „Ne-a plăcut”, a fost „cel mai distractiv”, „mi-a plăcut că am cunoscut oameni noi”, „mi-a plăcut jocul cu negocierea”, spun ceilalţi.

 

Arhitecţii-dascăli

Atelierul din holul de cinema a fost dus de Eliza Jurca şi Simona Or-Munteanu, care coordonează, împreună cu Veronica Iosip, programul De-a Arhitectura din Cluj, un program acreditat pentru şcolile naţionale (în sistem opţional). „Am vrut ca cei mici să înţeleagă spaţiile, care sunt diferite în funcţie de nevoile oamenilor, am vrut să înţeleagă mai bine ce caută sau ce ar trebui să caute atunci când e vorba de locuire – adică lucruri la care de multe ori nici oamenii mari nu se gândesc”, explică Eliza Jurca ideea programului. Arhitecta admite că a avut unele rezerve legate de jocul de-a negocierea, cu vânzări şi cumpărări, însă crede că, adaptat în context local, un asfel de exerciţiu îi ajută pe tineri să înţeleagă elemente importante din ceea ce înseamnă viaţa unui oraş. De menţionat că atelierele sunt gândite de colegi din cadrul programului – fiecare arhitect implicat poate să vină cu o idee de atelier, iar ulterior cele acceptate ajung să fie aplicate în mai multe oraşe din ţară. Cu ce ar vrea să fi rămas copiii? „Să ştie să facă diferenţa între clădiri. Să vadă ce înseamnă să stai într-un bloc sau la casă cu câţiva vecini, ce înseamnă interacţiunea cu cei din jur, să se gândească la relaţia pe care o ai cu vecinii, cu exteriorul. Aici nu ne-am raportat neapărat la interiorul casei, ci la ceea ce se întâmplă în exterior. Unde mă joc? Mă deranjează zgomotul de afară? Care sunt avantajele şi dezavantajele unui anumit tip de locuinţă? Aşa s-au ales proiectele şi locuinţele scoase „la vânzare”. Am vrut să alegem locuri din Cluj, din zona cu care sunt familiarizaţi copiii”, menţionează Jurca.”La Timişoara, de exemplu, acest atelier a fost realizat în cadrul altei expoziţii. Noi am mers pe altă temă. La noi, jocul a fost legat de ideea de vecinătate. Am vrut să ne legăm de această temă, mai ales că ideea de vecinătate se cam pierde din vedere. Doar la ONG-uri sau la asociaţii mai auzi de ea, dacă vorbim despre comunităţi etnice sau profesionale”, explică Simona opţiunea pentru „vecinătăţi”. „La atelierul cu cei de clasa a 5-a, tema era să îşi imagineze oraşul viitorului. Le-am dat nişte planşe, ca să deseneze diferite ipostaze ale oraşului – în centru, în cartier, în diverse locuri. Toţi au adăugat acolo câte un KFC, un McDonald’s, un mall. Ei interpretează ceea ce văd – e importantă parcarea, de exemplu. Îi pui să se gândească la astfel de lucruri şi, cel puţin la început, nu pot să îşi închipuie altceva”, spune Simona.

 

De-a Arhitectura, la Cluj

Programul se desfăşoară  gratuit şi pe baza de voluntariat, atunci când  atelierele se desfăşoară în cadrul şcolii. În actualul an şcolar, în Cluj sunt 13 clase care au opţionalul De-a Arhitectura, cu câte un arhitect pe clasă, în mai multe şcoli: la liceul N. Bălcescu, E. Racoviţă, Gh. Şincai, la seminarul teologic, O. Ghibu, Liceul Blaga

De-a Arhitectura a ajuns la Cluj din 2013, fiind testat pentru prima dată la Colegiul Emil Racoviţă. Programul De-a Arhitectura se adaptează vârstei copiilor care urmează aceste cursuri.”A venit ideea ca acest opţional să se facă de către un arhitect voluntar, alături de învăţător. Se face pe tot parcursul anului, o dată la o săptămână sau două, iar la final se pregăteşte o expoziţie sau se prezintă o machetă. Atelierul „Mini” se face cu cei din clasa pregătitoare până într-a 2-a, cei de clasa a 3-a, a 4-a au „De-a arhitectura în oraş”, apoi urmează „De-a Arhitectura în şcoala mea” pentru elevii de la a 5-a în sus. La final de cursuri, copiii fac o instalaţie în şcoală – pot fi băncuţe, gradene în curtea şcolii; elevii se uită la ceea ce lipseşte în şcoală şi fac o instalaţie. Pentru cei de la grupa „Mini” atelierele sunt mai mult despre fantezie. În „Oraş”, cursul e mai aplicat pe oraş, iar la „Arhitecura în şcoală” participanţii aplică câte o idee, un concept chiar pe şcoală”, explică Simona. „Programul a crescut mult în aceşti ani, la nivel naţional sunt aproape 150 de arhitecţi voluntari anul acesta”, spune Eliza. „Cei mai mulţi dintre arhitecţi se înscriu pentru că au ei înşişi copii la şcoală şi vor să se implice, dar mai vin şi studenţi”, adaugă Simona.

Chiar cu această experienţă de câţiva ani la Cluj, programul care îi învaţă pe elevi, de la început, despre oraş nu a pătruns chiar uşor în şcoală. Lucrurile merg ceva mai bine la şcolile din centru, unde „opţionalul” e obligatoriu, iar concurenţa e mare, constată cei implicaţi. „Sunt multe şcoli bune pe Matematică şi Română, de exemplu, dar care nu prea fac altfel de activităţi. Eu susţin acest opţional la clasa băiatului meu, am un coleg arhitect care face cursul la clasa fiicei lui. Am fost primii care am iniţiat acest demers, ne-am dus noi la învăţătoare, am strâns semnături”, spune Simona. „Am întâlnit şi profesori care s-au enervat la propunerea noastră, cineva chiar ne-a certat. Depinde foarte mult de omul pe care îl întâlneşti. Alţii sunt atât de drăguţi…”, povesteşte Eliza. „Sunt profesori care ne mulţumeau pentru implicare, care contribuiau cu bani din fondul clasei pentru materiale, dacă era nevoie. Paradoxal e că faci ceva pe gratis, dar nici nu te susţine nimeni. Contează foarte mult şcoala. Acesta (programul De-a Arhitectura) e un opţional gratis. Dar adevărul e că şi profesorii au la rândul lor tot felul de bătăi de cap, au de-a face cu birocraţia, în paralel cu orele din şcoală trebuie să citească, să se informeze. Aşa că oamenii nu prea îşi iau muncă în plus, dacă nu e nevoie. Din ce am observat noi, trebuie să fie foarte motivaţi să o facă ori să fie la început de carieră”, a constatat Simona.

 

LoVe – locuire şi vecinătate

Atelierul cu elevi s-a desfăşurat ca un fel de încheiere a proiectului – expoziţie „LO±VE. 100 de ani de locuire și vecinătate în România” (29 noiembrie – 5 decembrie), coordonată de cei de la MKBT: Make Better și parte din proiectul 100 ani de locuire în România al Asociației ARTA în dialog. „Intenţia acestui proiect este de a arăta că există mai multe tipuri de locuire colectivă, iar accentul e pus pe vecinătate, pe ceea ce se întâmplă în afara apartamentului. Adică pe lucrurile care dau calitate locuirii. Am vrut să evidenţiem diversitatea care a existat pe parcursul acestor 100 de ani. Materialele adunate evidenţiază cât de difertită era locuirea împreună şi vecinătatea. Există ideea de vecinătate, vrând-nevrând, dar în momentul în care e aleasă o zonă pentru a locui, aceasta nu e printre criterii”, spune Monica Sebestyen, managerul cinematografului Arta, transformat în „spațiu independent pentru film și cultură”. Situaţia noastră acum, în raport cu ideea de vecinătate? „De asta se leagă ironia din titlu – cu LoVe – e cu dragoste şi ură faţă de vecini, pentru că, de multe ori, e vorba despre o relaţie complexă, care poate să aducă plus sau minus acestei locuiri în zonă”, adaugă Monica Sebestyen. „Nu mai există spaţii comune, nu mai ai unde să interacţionezi. Despre asta e vorba atunci când vorbim de tipologii arhitecturale, iar expoziţia s-a concentrat pe aceste spaţii – spaţiile în sine facilitează un anumit tip de interacţiune între oameni. Au fost alese nouă tipologii care ilustrează exact spaţiile astea comune. Acum… predomină blocurile, asta am vrut să arătăm prin expoziţie: că aceasta nu e singura variantă de locuire comună”, spune Monica Sebestyen.

Evenimentul cu copiii se leagă de expoziţie şi se încadrează în direcţia pe care şi-a asumat-o pentru viitor cinematograful. „Atelierul e pe aceeaşi temă ca expoziţia, e un eveniment educativ pentru copii. În toate proiectele am inclus şi evenimente pentru cei mici. Vrem să combinăm proiecţiile de film cu evenimente şi ateliere pentru copii”, spune managerul Arta.

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.