Închide

Clujul are proiecte cu bani europeni cât bugetul anual de investiții

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 04, 2019 1 2622

Circa 109 milioane de euro din bani europeni sunt deja contractați pe proiectele Primăriei din Cluj. Suma acoperă 14 cereri de finanțare, din care achiziționarea de troleibuze și tramvaie noi sau decontarea lucrărilor pentru pietonalizarea unui segment din Piața Unirii. Sunt proiecte pentru care există sigurața finanțării imediate.

Primarul Emil Boc a anunțat că orașul mai are alte 25 de cereri de finanțare depuse, în valoare de 110 milioane de euro, cereri care sunt în faza de evaluare. Potrivit oficialului, suma cerută din fonduri europene de Cluj-Napoca este cu mult mai mare decât cea care revine orașului ca pol de creștere, chiar de două ori mai mare decât bugetul de investiții anual al Clujului, circa 100 de milioane de euro.

Există și dorința să mai fie depuse două proiecte de 10 milioane de euro și anul acesta, proiecte care să acopere pietonalizarea străzii Kogălniceanu și modernizarea zonei adiacente.

Suma maximă care îi revine Primăriei Cluj pe Programul Operațional Regional este de 45 de milioane de euro, din care 36 de milioane de euro sunt pe măsura destinată mobilității (pe care administrația a depus cele mai multe proiecte), iar restul pe alte trei măsuri destinate mediului, zonelor verzi sau tehnologizării unităților de învățământ.

Cu bani europeni Primăria vrea:

-troleibuze noi

-tramvaie noi

-autobuze electrice

-modernizarea Pieței Lucian Blaga

-modernizarea zonei str Regele Ferdinand-Cuza Vodă

-modernizarea B-dului 21 Decembrie 1989

-transformarea arterei Molnar Piuariu în strada smart si pietonală

-decontarea lucrărilor de modernizare din Piața Unirii (latura de vest)

-parc nou Între Lacuri

-parc de aventura pe Bulevardul Muncii

-modernizarea și extinderea a două grădinițe, Căsuța Poveștilor și Floare de Iris

-modernizarea liceului Ana Aslan

-modernizarea Spitalului Clujana

-modernizarea parcului Rozelor, malurilor Someșului din Grigorescu până la podul Horea plus a parcului Armătura

-modernizarea platoului de la Sala Sporturilor

-modernizarea Turnului Pompierilor

Primarul Emil Boc a făcut declarații la emisiunea „Dimineți în Realitate” de la Realitatea FM Cluj.

(Sursa foto: Biroul Planwerk -simulare Molnar Piuariu, prima strada smart care urmează să fie amenajată în Cluj)

Un comentariu

  1. Incet, incet, Profesorul Emil Boc, devine un om normal. Vechile asocieri cu indivizi de nulitati profunde, ca Daniel Buda (doar un exemplu din cateva sute, daca nu mii), TREBUIE MUSZAI sa le uitam si sa-l lasam pe Profesorul Emil Boc sa devina cu adevarat clujean, cu adevarat ardelean. Ii sugeram sa revizuiasca personalul actual al Primariei. Multi, foarte multi TREBUIE inlocuiti cu tehnologia pe care cu atat entuziasm o promoveaza. Uniunea Ardelenilor SI Banatenilor, Fundatia PRO WEST, va fi intotdeauna alaturi de Prof. Emil Boc. Cu stima, Prof. Emil Aluas, Livonia, MI, USA.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.