Închide

L-a scos din minți pe Dan Petrescu. Cel mai talentat jucător de la CFR Cluj, exclus din lot după ce nu s-a trezit și a ratat un antrenament

Sport by Actual de Cluj - mai 12, 2022 0 375

Claudiu Petrila (21 de ani, extremă stânga) a fost scos din lot Dan Petrescu dintr-un motiv incredibil. Fotbalistul a participat la nunta colegului său Costache, iar a doua zi nu a ajuns la antrenament fiindcă nu s-a trezit la timp, scrie gsp.ro.

Fotbalistul a fost iertat pe moment de Dan Petrescu, a fost chiar titularizat în meciul cu Farul, dar a jucat foarte slab și a fost schimbat de Birligea, fotbalist transferat din a treia ligă din Italia, unde era rezervă. Birligea a adus victoria cu un gol înscris și de-atunci Petrila a trecut în plan secund. Ulterior, Petrila a fost scos din lot, iar antrenorul nu dă semne că mai mizează pe el.

Petrescu nu e tocmai un admirator al lui Petrila, el nu a mizat pe tânărul jucător nici în mandatul trecut pe care l-a avut la CFR. Claudiu a fost împrumutat la Sepsi în sezonul trecut. A revenit la Cluj în vara aceasta și a început campionatul ca titular, sub comanda lui Șumudică. Demiterea lui Șumi și revenirea lui Petrescu i-au șubrezit iar statutul internaționalului de tineret. Dan l-a folosit în multe meciuri pe Hindrich ca titular, ca să respecta regula U21, și l-a lăsat pe Petrila pe bancă.

Hindrich, un internațional U20, a greșit în câteva meciuri, erorile sale au pierdut puncte și au consumat din avansul pe care CFR îl avea la un moment dat în competiția cu FCSB.

Petrescu a renunțat să-l mai utilizeze pe Otto, l-a înlocuit cu experimentatul Letica, un croat fost la Hajduk Split, la Bruges și la Sampdoria. Locul care trebuie să-i fie rezervat unui jucător eligibil U21 l-a ocupat ba Petrila, ba Birligea.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu