Închide

Ce va face „U” Cluj dacă nu promovează? 

OpinieSport by Catalin Suciu - mai 12, 2022 1 670

Universitatea Cluj a clacat din nou într-un moment cheie și a dat cu piciorul unei șanse cu care nu știu dacă se va reîntâlni prea curând.

Și o va lua de la capăt. E ceva repetitiv la U Cluj. Când ai mai mari așteptări, U îți arată că nu ar trebui să mai speri la nimic.

Cu Hermannstadt a început prost, iar apoi, cu toată risipa de energie, nu a putut reveni. De altfel, pe durata întregii partide, U a fost neinspirată, iar Sibiul a jucat matur, exact ce trebuia să joace. S-a apărat aproape perfect,a înscris și și -a urmărit interesul, apelând și la trageri repetate de timp. Cine nu ar fi făcut la fel într un meci atât de important? Apoi a lovit decisiv pentru 2-0.

Cu excepția câtorva centrări plouate în careul lui Hermannstadt, Universitatea nu a avut, atenție, nici o ocazie clară de gol pe toată durata partidei! Forțată de sibieni, care s-au apărat în multe momente cu toată echipa în propria jumătate, U a jucat previzibil, în lateral, ducând mingi la rând în benzi pentru a centra.

Inundat cu apă, terenul ar fi putut fi un atu pentru clujeni, la orice șut de la distanță. Dar când nu tragi la poartă și insiști să centrezi tot meciul ba din stânga, ba din dreapta, văzând că adversarii îți știu jocul pe de rost, nu poți emite prea mari pretenții.

Li se poate reproșa fotbaliștilor de la U lipsa de inspirație, nu altceva, căci la capitolul dăruire, studenții au excelat. Nu poate susține nimeni altceva. Am văzut intrări prin alunecare, la sacrificiu, am sesizat o risipă fantastică de efort din partea tuturor. Sprinturi de câte 50-60 de metri. Dar atât au putut.

Diferența s-a făcut pe bancă, unde Măldărășanu a fost mult mai inspirat. A citit la perfecție jocul Universității. A știut că U excelează la fazele fixe și și -a pregătit jucătorii ca atare. S-a lăsat dominat deliberat, organizând o apărare supraaglomerată, acordându-i lui Ely Fernandes o atenție deosebită. Cel mai periculos om al Universității a fost scos din joc de Măldărășanu.

Lui U i-a lipsit și îi lipsește fantezia, un pasator care să găsească soluții atunci când adversarii se apără așa cum a făcut-o Sibiul. Un jucător care să paseze spre poarta adversă, nu în lateral sau în spate. Un jucător creativ, nu reactiv, un fotbalist cu libertate, nu un pion așezat mecanic în planul tactic. Lui U îi lipsește un fotbalist cu o oarecare doză de nebunie. Un rebel care vrea să riște.

De apreciat, însă, ce a construit Lincar în acest sezon. Un antrenor onest, care a luat-o de jos și a antrenat în liga a patra, în a treia, apoi în a doua, ajungând să se lupte la promovare în ultimii ani.

A refăcut o echipă și le-a redat tuturor speranțele că se poate promova. Că a venit, în sfârșit, momentul.

La optimism, în ciuda istoriei care ne spune cu totul altceva, U nu suferă. Doar că atunci când ajunge atât de aproape, ceva se întâmplă întotdeauna, de parcă e un blestem.

Universitatea a mai avut o promovare în buzunar acum doi ani și s-a poticnit spre final, când putea câștiga campionatul. A ajuns doar la baraj și a fost învinsă clar tot de Hermannstadt, care evolua în Liga 1.

Într-un duel cu Dinamo, Universitatea pleacă indubitabil cu șansa a doua. E suficient să arunci o privire peste cele două loturi.

Iar în momente cruciale, Dinamo se știe mobiliza.

Ce va face U Cluj dacă nu promovează? Vor mai fi bani, sponsori, va mai fi stabilitate? Se schimbă, din nou, toată echipa? Mai e pregătită primăria să susțină un sac fără fund? Mai e dispusă Primăria să sprijine mediocritatea fiindcă locul 3 din liga a doua numai performanță nu e?

Există un plan B?

Lincar a cerut suporteri, suporterii au cerut un Lincar mai inspirat și-au avut încredere în el, lăsându-se muștruluiți de antrenor fără să comenteze, antrenor care oferea ca exemplu în fotbal publicul din Ploiești. Ei bine,  pe Cluj Arena au fost 25.000. Când vor mai fi?

De ce ar mai fi?

 

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.