Jurnalul unui jucător de poker
Recomandarea redacțieiReportajSocial by Catalin Suciu - dec. 09, 2015 0 4101
Acest text este mesajul unui tânăr care-a trăit frumos, dar s-a pierdut undeva pe drum, după o serie de evenimente nefericite care s-au succedat cu o viteză amețitoare. A ajuns la capătul puterilor, a simțit fiorul rece al disperării și-a fost salvat de cei cărora le-a făcut cel mai mult rău.
DEX: DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere.
Am citit-o târziu, de când mă duc la psiholog. Am 5 ședințe și mai urmează. Nu mă duc cu plăcere, am detestat întotdeauna să-mi deschid sufletul în fața altora, mai ales unor necunoscuți, dar e singura realizare din ultimii 4 ani. Odată, pe vremuri, prietenii îmi spuneau Mișu, azi nu mai îmi zic nicicum.
Când eram în liceu, la unul dintre cele mai bune din Timișoara, îmi plăcea distracția. Ieșeam cu gașca din clasă, de la bloc, așa cum fac toți. Dar aveam și note mari. Din când în când făceam o carte, un poker, texas holdem, dar mai întâi din joacă. Apoi am început să jucăm pe bani, pe alocații sau pe ce-aveam de-acasă, când și cum. Jucam cu ceilalți de la bloc sau în cazurile fericite, la câte-unu acasă în nopțile când părinții erau plecați. Jucam deși taică-meo îmi zisese prima dată când îmi văzuse un pachet de cărți că “banu’ nemuncit n-are nici o valoare”. Da’ jucam. Iar cu timpul, am crescut și mizele. De la 30-40 de lei am crescut la 100, apoi la 150. Miza mare, câștigul mai mare.
Când pokeru’ la colț de stradă n-a mai mers, m-a dus un amic la Casino, la ruletă. Era într-o după-masă obișnuită, la final de septembrie și-a zis să merg cu el și să mă uit cum joacă și cum dintr-un milion face 16. Și-a făcut mai mult! Atât! Naț, că data viitoare-i rându’ meu. Am băut vin în seara aia cu el și-a rămas că -i port noroc și că-l mai însoțesc.
Dacă el n-a dat un semn, m-am dus de unul singur, tot cu 100 de lei. Coloana din mijloc, coloana mare, astea le jucam, niciodată aia mică. I-am pierdut, da’ am zis că așa-i la început. Am jucat și-a doua oară, pentru că prietenul meu tot n-a mai sunat și-am am făcut dintr-o sută vreo 2000. Distracție! Am mers a treia oară, iar am scos. Ceva mai puțin, da’ am scos.
Am lăsat-o ceva mai moale, că eram în sezonul Bacalaureatului și-am revenit apoi la pokeru’ de weekend. Prin primăvară, mă sună iar ăsta.
– Hai cu mine că am chef de-o ruletă și-mi porți noroc!-
– Da ce faci, n-ai mai dat un telefon, ce-i cu tine?
– Lucrez , n-am avut timp că m-am angajat pe distribuție la ceva firmă.
– Și merge treaba?
– Merge. Hai pe la patru jumate la Casino și povestim mai multe.
Mă duc , ne luăm câte-o bere, el începe să joace. Bagă 100, apoi 500, nimic. Bagă 2000 de lei, face 4500 , apoi se duce-n cap iar. Îi zic să mergem, el nu , mai vrea să stea puțin. Mai iau o bere și-i sugerez iar să plecăm.
Dispare de la ruleta electronică, cu promisiunea că revine în juma de oră. Se întoarce alergând și crește miza, aruncă milioane în ruletă. “Bă, nu se poate!”, țipă la ultimul pariu. “Îs mort, băga-mi-aș pula!”, completează. Încerc să vorbesc cu el, nu reacționează pe moment, iar apoi îmi zice că ne auzim mâine sau poimâine. Îl întreb cât a pierdut, nu spune nimic, dă noroc și iese în viteză din salon.
A doua zi, niciun semn de la el. A treia , a patra, la fel. Îl sun , telefon închis. După o lună aflu din vecini că îl caută poliția, că are o plângere de la firmă, ceva legat de încasări. După trei luni, tot vecinii spun că e căutat peste graniță, că ar fi prin Spania la ceva verișor. Aveam apoi să aflu că pierduse în seara aia banii din încasările ultimei săptămâni și că-și lăsase mașina gaj la cămătari. Acuma-l căutau, pe lângă milițieni, și țiganii, să-i ia gâtul. S-a ascuns bine, că tot nu l-au aflat nici în ziua de azi. Iar întâmplarea asta -i din 2011. Am încercat să uit și să-mi văd de examen, pe care, de altfel, l-am luat cu notă mare.
O vară tumultoasă, o excursie de vreo 10 zile la Mamaia, o întoarcere acasă și iară plictiseală. În toamnă plec la Cluj, la facultate, dar până atunci ce să fac? Joc iar. Așa că mă duc la ruletă, de parcă prietenul meu nici n-ar fi existat și eu n-aș fi fost niciodată cu el. Pierd. Pierd 100, pierd 500. Apoi pierd toți banii. Nici poveste să ies în pierdere, îmi zic. Așa că mă duc și iau din casă banii puși de-ai mei deoparte ca să-i recuperez pe ăialalți. Iau 1500 de lei, da-i pierd și pe ăștia. Ce drac să fac, n-am ce face, pauză și recunoașterea vinei. Îi zic mamei ce-am făcut, primesc morala binemeritată, apoi o iau și de la tata. Asta e, se întâmplă.
La Cluj , libertate! Tot ce vreau, departe de casă, de verificări și explicații.Chiria -i plătită, masa plătită, am și bani de cheltuială, că doar ai mei au avut grijă să nu-mi lipsească nimic. Îmi fac prieteni noi, frecventez cluburile și mai puțin cursurile. Și-apoi iar mă apucă cheful de joc. Da’ acuma nici măcar nu-i vorba de bani, că de chef. Îți zici că gata, e ultima dată, dar când simți mirosul de salon, poker și adrenalina-ți invadează tot corpul ești mâncat, ești acolo!
Mă duc la un salon în centru și-asta e. Intru cu 100 de lei la masă, stau trei ore, pierd și plec.
Vin apoi banii de chirie, 100 de euro. WOW! Mai ales că trebuie s-o plătesc abia la finalul săptămânii, ș-acum e doar marți. Schimb în lei, mă duc iar la salon, miercurea, fac ceva, un ușor plus. Mă duc și joia. Se joacă tare aici.
Am ași, din buton, preflop, să mă înțelegeți. Asta-i mâna ideală. Poziție, carte mare, tot. Se face un raise, 40 de lei, încă un jucător dă call și urmez eu. Aproape că-mi vine să zâmbesc, anticipând un triumf izbăvitor. Trag din țigară, fac pe prostu’ puțin și betuiesc 100 de lei. Call-call și i-am adus unde-am dorit. Se întorc primele trei cărți , 5 de negru, 8 de negru și popă de roșu. Primul jucător pariază 200 de lei, al doilea își aruncă cărțile, urmez eu la vorbit. În momentul ăsta mă gândesc că are popă în mână, popă -valet, popă-damă, poate. Împing all-in toate fisele , cu toată convingerea și evident că sunt plătit. Pe turn se mai îmi apare un zece de negru , iar riverul , ultima carte, e un șase de romb.
Mă uit la adversarul meu și-l văd că-i tremură mâna de zici că-i nebăut ș-ar avea nevoie. E doar o impresie. El , de fapt, tremură întotdeauna când are o mână bună. Toți îl știu de la masă, eu nu. Acuma are As cu Popă de negru, plus cele trei negre de jos, culoare. Muie, Mișule!
Aflu apoi că jucătorul e din Bacău. A venit în Cluj , a zis că stă o zi să semneze ceva acte să-și ia o moștenire de la bunicu-său, ș-apoi se întoarce acasă. Numai că asta era acum vreo 3 luni. Nu știe nimeni unde locuiește, de ce nu s-a mai dus, dar e tot aici cu tot cu tremuriciu lui. Uneori mai joacă și păcănele. Cică într-o seară a băgat în aparatul cu fructe vreo 3000 de lei.
În fine, vineri n-am putut plăti chiria, m-am împrumutat și-am zis c-o dau. Pe seară, proprietarul zice că e plecat și se-ntoarce doar luni. Așa că o apuc din nou spre paradisul visurilor mele. Acum se joacă și mai tare. Salonul a crescut rake-ul, adică procentul pe care îl încasează din fiecare pot jucat. Cu cât rake-ul e mai mare, cu atât câștigul casinoului e mai mare. Și cu cât sumele din joc sunt mai mari, cu atât se încasează mai mult. Așa se face că la masă nu mai poți intra cu 100 de lei, ci cu 500, minim. Îmi propun să stau puțin, dacă tot am intrat , cât să urmăresc masa.
Pe poziția 3 se așază, imediat, un individ mai în vârstă, cu părul lung și cârlionțat, ușor aplecat de spate, dar îmbrăcat bine și parfumat de-i simți mirosul de la un kilometru. Vorbește româna ușor stâlicit și începe să povestească că e un doctor din Israel, venit cu afaceri în România. Are mai multe clinici private, ș-asta explică și suma cu care începe jocul:2500 de lei. El joacă absolut orice carte, din orice poziție, n-are nici o strategie și plătește oricât să vadă flopul, turn-ul și river-ul. Iar când apare doctorul , începe veselia celorlalți.
La nici cinci minute de la intrarea afaceristului, un alt jucător se ridică de la masă, își scoate cu repeziciune telefonul din buzunar și apelează un prieten. “Bă, veniți repede, e unu la masă, are bani căcălău și nu știe juca. Hai că vă țin locurile”. Și uite-așa, în 15 minute , trei jucători de la o masă încep să-l încolțească pe al patrulea . Cel puțin doi dintre ei îl urmăresc mână de mână, intră, betuiesc sume mari, iar doctorul, deși obișnuit să nu-și arunce cărțile, începe să foldeze. După ce scapă de doctor, cei implicați dau check până-n capăt sau unul foldează, iar la final, când se va pleca, își vor împărți banii. Așa se joacă pe-o mână, așa se strâng șacalii.
După vreo două ore plec dezamăgit, că totuși n-am putut juca, dar măcar îmi achit chiria.
Noaptea visez tot masa de poker, deși-s un student de mare viitor, profu’ de info îmi prevestise asta. Îmi propun să renunț la joc, mai ales că una dintre principalele reguli ale jocului e să nu pariezi banii pe care nu-ți permiți să-i pierzi. O iau pe aia dreaptă, mă duc la școală, termin anul, mă înscriu într-un program să plec în SUA pe perioada vacanței. Urma să ajung cu încă un coleg la ceva parc de distracții să lucrăm patru luni cu program mișto.
Mi-au trimis ai mei 2000 de dolari, să plătesc drumul și să mai am ceva, acolo, în buzunar. Urma să plec și-am zis într-o seară când mă mâncau mâinile să schimb doar 200 din ei și să dau un joc.
Numai că, vedeți dumneavoastră, odată bulgărele aruncat, acesta se rostogolește și n-ai cum să-l oprești. 200 s-au făcut 500 și 500 s-au făcut 1000, juma’ din banii primiți. Cărți nasoale, ghinion peste ghinion. Full de optari la full de zecari, pierd cu culoare la 10 la culoare la valet. Când mă sună mama a doua zi , o reped.
“Lasă-mă că -s obosit, te sun eu mai târziu”. Nici nu mă sunase măcar să mă ia la rost, că doar n-avea de unde ști că am futut banii, ci doar să vadă dacă-s bine, dacă am de mâncare, dacă și dacă. Practic mă iubea, că de-aia mă suna. Nu i-am mai răspuns și-am făcut un nou plan de recuperare.
Am zis că mai am 1000 de dolari și acuma seara trebuie să recuperez măcar o parte, iar cealaltă parte o iau împrumut de undeva. Intru la salonul VIP, unde -aș avea șanse însemnate de-adevăratelea, să dau lovitura, pentru că aici se pariază sume exorbitante, câteva salarii minime în România la fiecare pot. Să recuperez banii, ba chiar să fac și mai mulți. Aveam să aflu , însă, cât de ușor poți arunca pe fereastră, în 5 minute, încă 500 de dolari.
Pierd cu Popi la culoare, tot la negru ,de zici că-s blestemat. Când pierzi , mai ales atunci când ești în budă, prima reacție ce-o simți e o sudoare rece pe șira spinării. Încerci să te aduni, însă dai rateuri. Încerci să te abții , dar în final izbucnești.
Rămân cu 500 și-mi promit, înjurând în același timp, dealer-ul, că nu mai calc cât trăiesc la ei în salon. Că îmi dau cărți proaste, că e făcătură, că e bătaie de joc. Ei bine, cu 500 nu-s deloc câștigat și-am nevoie de încă 1500 de dolari lângă ei. Zic că mă duc să-i recuperez la ruletă, că acolo, cu puțin noroc, în câteva minute fac o grămadă. Ajung și pierd rapid 200, jucând doar numere mijlocii- între 13 și 24 – și mari, de la 25 la 36. Ca un făcut, ruleta-mi dă numai numere mici, ba chiar și zero.
Acuma trebuie să revin măcar la 500. Iau restul de 300 și îi pun pe roșu. Dacă intră, îi dublez, fac 600. A intrat? A intrat un căcat. Ș-am pierdut în 2 zile 2000 de dolari.
Beau cât să pot adormi și când mă trezesc din beție mă pălește , ca un croșeu puternic în plex, o senzație de lehamite. De mine însămi. De ce-am fost în stare să fac. Apoi mă apucă disperarea și, nu vă faceți probleme, împrumut de ici-colea încă 500 de euro cu care fug rapid la ruletă. Pun iar roșu, n-are cum să-mi dea din nou tot negru, ca ieri. Ba da, prostule, fix negru primești iar.
Deci am 2000 de dolari în minus și încă 500 de euro, tot în minus. Fac cumva, sun o mătușă și -mi trimite și ea 100 de euro. Pe ăștia îi bag la poker în aparate, adică-n păcănele. Gata banii!
În următoarea zi, părinții îți fac o surpriză. Mă sună tata:
– Ce faci, nu ne suni niciodată!?
– Păi.. Ba da, ce mai faceți?
– Vezi că ți-am pus 200 de lei , că știu că niciodată n-ai bani.
– Da.
– Ce da? Ai pus bine banii de drum? Vezi unde-i ții. Mâine să te duci să plătești.
– Da, tata, mă duc, nu-ți face probleme.
Când te-apucă disperarea pierzi întotdeauna. Îți pierzi banii, apoi te împrumuți și nu-i poți înapoia și-ți pierzi prietenii. Apoi pierzi încrederea familiei. Dacă foamea poate fi digerabilă, dezamăgirea și suferința pe care le vezi în ochii părinților vor fi noua ta povară. Și asta-i mai grea decât oricare alta. Te urmărește pe-ntuneric, nopțile când te foiești între 3 și 4 dimineața sperând că vei adormi, te urmărește când deschizi prima dată ochii și când îi închizi. E omniprezentă și nu poți scăpa de ea.
Pentru că părinții suferă cel mai mult pentru tine, nerecunoscătorule. Dar chiar ș-așa , tot ei, părinții, vor crede în tine până în ultimul ceas. Ei vor fi alături de tine când toată lumea te va fi părăsit deja, când nu vei mai avea niciun refugiu. Când au început să sune diverși acasă, să mă caute, s-a aflat că nu mai merg în nicio Americă, nicăieri.
De supărare, mama s-a îmbolnăvit. Și din nou, ca să vedeți cum funcționează mamele, a făcut cum a făcut și nu mi-a spus de cancer. Ca să mă scutească, vezi Doamne, de o altă năpastă. S-a scăpat taică-meu într-o dimineață când l-am văzut că plânge și-am insistat să zică ce e, că nu-l văzusem niciodată să cedeze la modul ăsta. Se știa de douã luni că o tumoare își făcuse loc , din colon, până la ficat. Când a început să piardă din greutate și să se simtă slăbită, s-a dus la un control. Așa i-au văzut-o medicii.
A început ședințele de chimioterapie, iar după una din asta, nu ești bun de nimic. N-ai poftă de mâncare, n-ai poftă de viață, îți verși și ultima picătură de suflet într-un lighean așezat lângă pat. Apoi i-a căzut părul și-a început să poarte eșarfe. Și-ți dai seama că fiecare eșarfă ți-a trecut și ție prin mâini. E ca și cum i le-ai fi dăruit chiar tu.
PS:
Am un an de când mi-am pierdut banii de America și mi se pare că a trecut o eternitate de când mama face tratament. Boala e în remisie, spun doctorii.
Ea suferă în tăcere, nu s-a plâns niciodată și luptă să fie în viață tot pentru tine, că fără ea , tu ești pierdut.
Ș-atunci, nenorocitule, îți dorești să poți da timpul înapoi. Da’ n-ai cum.
Un studiu realizat de Romanian Association for Study of Gambling, pe un eşantion de 1.032 de adolescenţi a arătat că 3,48% dintre adolescenţii români sunt dependenţi de jocurile de noroc şi 15% dintre ei prezintă simptome care duc către dependenţă. La nivel European, studiile arată că cel puțin 50% dintre adolescenți practică ocazional jocurile de noroc.
