Jurnalista Emilia Șercan continuă dezvăluirile privind teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, susținută la UBB Cluj: ”aparent, teza a fost scrisă de două persoane diferite”
EducaţieTop News by Actual de Cluj - nov. 25, 2022 0 229
Jurnalista Emilia Șercan continuă dezvăluirile privind teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, susținută la UBB Cluj: ”aparent, teza a fost scrisă de două persoane diferite”, spune ea.
Emilia Șercan a făcut azi câteva observații în legătură cu teza de doctorat susținută la Cluj de Bode, și despre care ieri a arătat că e plagiată în proporție de aproximativ o cincime: ”Aparent, teza a fost scrisă de două persoane diferite pentru că există două stiluri diferite de redactare. Chiar și traducerea din engleză în română diferă din punct de vedere al calității. Un mic exemplu: în prima parte, în porțiunile în care s-au tradus din engleză formulări de genul ”the 1990s”, în teza lui dr. Bode scrie ”anii 1990”, iar în partea a doua e scris „anii ’90”, așa cum corect se transpune în limba noastră acest lucru”, a arătat Șercan pe Facebook. În plus, jurnalista arată că nu a reușit să găsească nici o dovadă video sau audio că Bode vorbește limba engleză. ”În CV-urile politice această informație nu există. Într-un singur CV, aflat la UBB, scrie că citește/ascultă engleză nivel B2 și că vorbește nivel B1”.
”Probabil a existat cineva care a dat o citire tezei cap coadă, pentru că „parametri” e scris și corect, și greșit, prin dublarea „i”-ului care marchează pluralul, adică „parametrii”: „anumiți parametrii se materializează”, „celor legate de parametrii și dimensiuni economice”, „în raport cu alți parametrii economici””, susține jurnalista.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Controale la comercianții din Florești după ce au fost găsiți minori sub influența alcoolului. Primarul Bogdan Pivariu: „Avem toleranță zero”
iul. 14, 2026 0
-
Prima casă evreiască din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei prinde contur la Cluj. Lucrările au ajuns la structura și acoperișul monumentului
iul. 14, 2026 0
