Închide

Istoria clădirii Colegiului Academic din Cluj, inaugurată de regele Carol II și banchet cu 300 de invitați

Istorie by Actual de Cluj - apr. 29, 2025 0 48

sala polivalenta

Clădirea Colegiului Academic din Cluj a fost inaugurată în prezența regelui Carol al II-lea, pe locul fostului teatru orășenesc.

Clădirea Colegiului Academic din Cluj a fost construită pe fundațiile fostului teatru din secolul al XIX-lea, devenit ulterior depozit al muzeului botanic al Universității din Cluj. Din cauza degradării avansate, autoritățile universitare au considerat necesară ridicarea unei noi clădiri multifuncționale. Proiectată de arhitectul George Cristinel, construcția a fost realizată într-un stil funcționalist modern, caracterizat prin linii drepte și suprafețe simple, fără ornamente. Un element distinctiv al edificiului este turnul prismatic situat pe colțul clădirii, prevăzut cu un geam vertical îngust.

Construcția Colegiului Academic a implicat investiții considerabile din partea statului român, reflectând importanța acordată învățământului superior din Cluj. Inițial, clădirea a fost denumită Colegiul „Regele Carol al II-lea” și a fost destinată activităților academice și culturale ale universității. Pe lângă sălile de curs, edificiul a fost proiectat și pentru evenimente universitare, conferințe și concerte, găzduind ulterior Filarmonica de Stat „Transilvania” din 1955.

Inaugurarea oficială a avut loc pe 13 iunie 1937, în prezența Regelui Carol al II-lea și a familiei regale. Evenimentul a inclus o ceremonie solemnă, în care suveranului i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa, urmată de o vizită a clădirii și un banchet oficial. Festivitățile au continuat cu demonstrații sportive și vizite la diverse muzee universitare din Cluj, subliniind rolul cultural și academic al noului edificiu. Astăzi, Colegiul Academic găzduiește Facultatea de Studii Europene și evenimente organizate de Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Clădirea este situată la intersecția străzilor Emmanuel de Martonne și Mihail Kogălniceanu, pe locul unui fost teatru din secolul al XIX-lea, unde au debutat actori maghiari renumiți. După inaugurarea noului teatru din Cluj, în 1906, imobilul a fost cumpărat de stat pentru Universitatea din Cluj. După 1918, a devenit depozit pentru muzeul botanic al universității „Daciei Superioare”, ceea ce a accelerat degradarea clădirii, iar Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” a luat în considerare demolarea și reconstruirea sa, aflăm de la Biblioteca Județeană din Cluj.

Pe fundațiile vechi, arhitectul George Cristinel a proiectat noua clădire, inițial numită Colegiul ”Regele Carol al II-lea”. Realizată în stil funcțional, cu forme simple și fără ornamente, aceasta iese în evidență față de clădirile din jur. Un element distinctiv este turnul prismatic de pe colțul intersecției, construit lateral, cu un geam vertical îngust.

De-a lungul timpului, clădirea a purtat mai multe denumiri: Casa Studențească „Regele Matia” (1940–1944), Casa Universitarilor (din 1950) și, în prezent, Colegiul Academic. În ciuda destinației universitare, spațiul a avut mereu o dimensiune artistică, de la teatru, până la concertele Filarmonicii „Transilvania”, găzduite aici din 1955. Astăzi, clădirea aparține din nou Universității „Babeș-Bolyai” și găzduiește Facultatea de Studii Europene, Casa Universitarilor și concertele filarmonicii, în regim de închiriere.

Pe 13 iunie 1937, a avut loc inaugurarea oficială a clădirii, în prezența Regelui Carol al II-lea și a familiei regale. Regele a fost întâmpinat în gară, apoi primit de Senatul Universitar. După festivitatea de inaugurare și conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, a urmat o masă festivă. După-amiaza, Regele a asistat la manifestații sportive, apoi a vizitat mai multe instituții culturale și muzee universitare, însoțit de autorități. Ziua s-a încheiat cu un banchet organizat de Ministerul Educației, cu trei sute de invitați.

Fișier:Bjc cv cs ps 762.jpg

Construcția acestei clădiri a început în toamna anului 1934 și a fost finalizată complet în luna noiembrie 1936. Lucrările au fost atribuite prin licitație mai multor firme. Proiectarea și coordonarea șantierului au fost realizate cu de arhitectul-diriginte Georges Cristinel din București, cunoscut pentru numeroase lucrări arhitectonice de prestigiu. Zidăria a fost realizată de firma Tiberiu Eremia, sub conducerea inginerului Dordea. Lucrările au fost împărțite astfel: instalațiile de încălzire au fost executate de firma Instalator, cele de apă de firma Tors și Ormai, iar mobilierul a fost furnizat de Cooperativele Industriale de Mobile, Select Mobil, Lobel și Lindemann. Instalațiile electrice au fost realizate de firma Bugariu, lucrările de marmură și piatră de firma Reimann, iar basoreliefurile au fost sculptate de artiștii Tofan și Candido. De asemenea, inginerul Minoniu, din cadrul Ministerului Educației Naționale, a supervizat lucrările de încălzire și apă, inginerul Lam a coordonat partea electrică, iar inginerul Ivașcu s-a ocupat de verificarea lucrărilor și a situațiilor de plată, după cum aflăm din Anuarul universității din Cluj.

Costul total al construcției, al instalațiilor și al dotărilor necesare pentru funcționarea optimă a clădirii s-a ridicat la aproape 30 milioane de lei. Am fi încercat o echivalare în lei noi dar calculul e prea complex având în vedere reformele monetare din acest interval. Totuși, cu acești bani se putea cumpăra în 1937 o cantitate de 207 kilograme de aur, care ar echivala acum cu 15 milioane de euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu