Închide

Ioan Aurel Pop, UBB: „Ce fel de socoteală este asta? Evident, una păguboasă, rezultată dintr-o practică istorică păguboasă. La fel au făcut și stăpânii, străini sau locali, în istoria noastră”

EducaţieTop News by Actual de Cluj - oct. 02, 2017 0 2816

Rectorul celei mai mari universități din țară, „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, critică situația în care a ajuns învățământul, de a plăti retroactiv tăierile de salarii din sistem, de 25%, după ce instanța le-a declarat abuzive: diferența trebuie plătită de universități, și doar cele care nu au bani vor fi ajutate de Stat.

„Nu cu multe luni în urmă, s-a anunțat că reducerile de salarii din urmă cu aproape zece ani – combătute cu succes în instanță de multe cadre didactice și de sindicate – au fost abuzive să că statul va returna treptat sumele pierdute de salariați. Acum ni se spune că „reparația” se poate face din veniturile proprii ale universităților care au asemenea fonduri. Cele care nu au, vor primi diferențele de la stat. Prin urmare, cei care s-au chivernisit bine și au reușit să facă economii pentru a-și asigura buna funcționare și performanța, urmează să fie pedepsiți, iar cei care nu au decât venituri de la buget vor primi și pentru completările de salarii tot de la buget! Ce fel de socoteală este asta? Evident, una păguboasă, rezultată dintr-o practică istorică păguboasă. La fel au făcut și stăpânii, străini sau locali, în istoria noastră: au confiscat pentru biruri și pentru altele, de la românii care produceau mai mult decât aveau nevoie pe moment; asta până când românii au început să înțeleagă și să nu mai producă decât atât cât aveau nevoie ca să nu moară de foame! Asta în vreme ce alte popoare produceau pentru piață, făceau economii, băteau monedă, întemeiau bănci profitabile, pe baza unei producții eficiente și competitive’, a spus azi Ioan Aurel Pop, la deschiderea anului universitar de la UBB.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu